Startul reuşitei: pleacă la drum!
Programul 7card creat de cei doi tineri antreprenori se adresează companiilor, cărora le oferă acces la peste 40 de săli de sport din Bucureşti. Prin intermediul unui abonament lunar, utilizatorii pot beneficia de serviciile centrelor sportive incluse în program, ori de câte ori le permite agenda. Avantajele unui astfel de abonament, al cărui preţ echivalează cu al unuia ce oferă acces la o singură sală de sport, sunt flexibilitatea şi varietatea. Astfel, indiferent de zona în care se află utilizatorii, au la dispoziţie cel puţin o sală de sport în care îşi pot continua pregătirea fizică. Mai mult, posesorii 7card beneficiază de reduceri semnificative oferite de partenerii afiliaţi ai programului – de la ateliere culturale la paintball şi alte activităţi de petrecere a timpului liber.
Concept inovator pe piaţa din românia
7card este un concept inovator pe piaţa din România, gândit ca o platformă menită să reunească sălile de sport, pe de o parte, şi angajaţii şi companiile angajatoare, pe de altă parte, cu scopul de a impulsiona schimbarea stilului de viaţă sedentar. „7card poate fi obţinut doar prin intermediul departamentelor de resurse umane din cadrul companiilor care ne solicită serviciile, fie pentru a fi incluse în pachetele de beneficii salariale, fie pentru a contribui cu o anumită sumă la costul al abonamentului. Plata este lunară, angajaţii nu sunt nevoiţi să achite costul aferent mai multor luni în avans, iar angajatorii oferă, la rândul lor, flexibilitate. Este o soluţie win-win care vorbeşte de la sine”, spune Iulian Cârciumaru, cofondator al companiei Benefit Seven. Ideea acestui business s-a născut chiar din experienţa celor doi antreprenori. „Avem un job destul de solicitant de ani de zile şi tot timpul ne-am dorit să putem ajunge la o sală de sport şi să reuşim în mod regulat să facem mişcare! Din păcate, nu am reuşit să găsim o soluţie convenabilă. Au fost chiar şi situaţii în care ne făceam un abonament şi nu ajungeam să îl utilizăm!”, spune cu sinceritate Andrei Creţu, General Manager şi cofondator al Benefit Seven.
Au profitat de lipsurile pieţei furnizorilor de servicii sportive
Când şi-au dat seama că aceasta este o problemă care nu-i afectează doar pe ei, ci şi un număr mare de angajaţi, cei doi tineri au început să studieze diverse modele de afaceri asemănătoare de peste hotare. „Chiar dacă am preluat elemente şi din alte părţi, conceptul, aşa cum a fost el implementat în Capitală, este unic şi adaptat pieţei de aici!”, adaugă Creţu. De un real ajutor în implementarea acestui proiect a fost şi structura businessului din care vin cei doi: consultanţi în afaceri. „Ne-am uitat la piaţa furnizorilor de servicii sportive, de relaxare şi la tot ceea ce înseamnă acest concept life-after-work şi am identificat câteva elemente care să ne ajute să creăm un produs potrivit pentru cât mai mulţi dintre angajaţii corporaţiilor care nu au timp să meargă la sală, produs care să ofere flexibilitate şi să fie accesibil financiar”, mai spune Iulian Cârciumaru. Un alt element care i-a ajutat să creeze acest concept a fost şi faptul că şi-au dat seama că o sală de sport de cartier nu poate să vândă companiilor. „De exemplu, o sală din Berceni nu poate să convingă o companie să cumpere abonamente pentru angajaţi. Sunt şanse mari să fie refuzaţi, pentru că nu mulţi angajaţi din aceeaşi companie locuiesc în acea zonă şi atunci alegerea nu s-ar justifica”, explică Iulian necesitatea businessului lor pe piaţă. Acesta este şi motivul pentru care s-au gândit să aducă toate companiile sub acelaşi concept, iar astfel abonaţii lor să aibă acces la toţi partenerii – în acest moment, în jur de 40.
Ce voiau să devină cei doi: şofer de ambulanţă şi politician
Nu dintotdeauna cei doi tineri s-au văzut consultanţi în afaceri sau antreprenori. Andrei îşi dorea să devină şofer de ambulanţă. După ce această dorinţă nu a mai fost de actualitate, tânărul nu a mai avut o direcţie foarte clară spre care să-şi dorească să se îndrepte, până când, la liceu, şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul economic. A absolvit cursurile Academiei de Studii Economice – Relaţii şi Studii Internaţionale, iar imediat după, a urmat un MBA în Spania. Acesta, din perspecitva lui Andrei, l-a ajutat foarte mult în carieră. La finele MBA-ului, s-a întors în Bucureşti, ştiind exact ce anume vrea să facă: consultanţă în management. Jumătate de an a lucrat la o firmă micuţă, iar acum este angajatul unui Big 4.
Iulian, un tânăr de doar 29 de ani, din Teleorman (Roşiori de Vede), şi-a dorit în perioada liceului, când a început să conştientizeze că oamenii trebuie să aibă o meserie ca să-şi poată face un rost în viaţă, să devină politician. Acest vis a luat sfârşit repede, pentru că şi-a dat seama că trebuie să aleagă un domeniu concret. A absolvit tot Relaţii Economice Internaţionale în cadrul Academiei de Studii Economice. A făcut în paralel şi Ştiinţe Politice la SNSPA, însă, după doar un an, a renunţat la politică. A absolvit şi un master în Danemarca, la Copenhagen Business School, şi s-a concentrat pe latura afacerilor.
Reţeta succesului? E ca şi cum ai întreba un jucător de şah care este cea mai bună mutare!
Iulian mi-a mărturisit că a fost influenţat în carieră de tatăl său, însă, după ce a început să înţeleagă mai bine afacerile, principiile economice şi să îşi formeze propria cultură de business, au fost antreprenori, care l-au atras. „Eu sunt pasionat de activitatea investiţională, îmi administrez un portofoliu de investiţii pe bursă. Am citit foarte mult despre viaţa şi activitatea lui Warren Buffett. Îmi place abordarea acestuia faţă de investiţii, modul în care îşi alegea companiile în care investea. Era prudent, investea pe termen lung şi avea o abordare foarte pragmatică în a-şi selecta companiile. A avut succes, pentru că nu s-a abătut de la ceea ce ştia că e bine să facă, şi anume că trebuia să pună anumiţi indicatori sau să aleagă o companie cu un management performant. Aşa că rar găseşti la Warren Buffett în cariera lui de peste 50 şi ceva de ani, o investiţie proastă”, spune cu admiraţie Iulian. De cealaltă parte, Andrei nu a avut şi nici nu crede că va avea vreodată un mentor. E însă convins că de la fiecare persoană pe care o întâlneşti ai ceva de învăţat dintr-o anumită arie a activităţii ei.
Întrebat dacă există o reţetă a succesului, Iulian spune că este ca şi cum ai întreba un jucător de şah care este cea mai bună mutare, însă acest lucru depinde de moment şi de foarte mulţi alţi factori.
Antreprenoriatul nu este pentru oricine
Iulian Cârciumaru e convins că antreprenoriatul nu este pentru oricine şi că ei au reuşit să dea naştere acestui business datorită experienţei pe care o au din consultanţă. „Aceasta ne-a deschis perspectiva către foarte multe companii, tipuri de management, de manageri, pieţe, industrii. Am văzut şi modele de succes, dar şi manageri care au eşuat”. Îi sfătuieşte pe cei care vor să le calce pe urme să îşi formeze o cultură despre mediul de afaceri, economie şi industria în care îşi doresc să activeze, iar apoi crede că ţine de flerul fiecăruia să reuşească să găsească elementele pe baza cărora pot dezvolta un proiect. „Fie găseşti într-o anumită industrie un lucru pe care crezi că-l poţi face mai bine decât ceilalţi, fie descoperi un dezavantaj în acea arie – aşa cum a fost şi cazul nostru: am văzut o piaţă a furnizorilor de fitness foarte fragmentată. Ai nevoie de un element pe baza căruia poţi să construieşti, apoi e important flerul, relaţiile. Dar cel mai important aspect, de departe, este să pleci la drum. Să faci un pas, doi, trei şi să nu renunţi. Doar aşa vei putea reuşi”, îi sfătuieşte Iulian pe cei care care vor să pună bazele unui business. Şi Andrei Creţu e de aceeaşi părere ca şi partenerul său de afaceri. „Chiar în zona de consultanţă sunt oameni extrem de capabili, dar care nu au curaj să facă ceva. Pe de altă parte, sunt antreprenori care nu sunt extrem de pregătiţi, dar s-au aruncat şi au câştigat”.
Pe de altă parte, Andrei Creţu are un sfat şi pentru cei care sunt la început de drum şi îşi doresc o carieră de top: „Să fie pragmatici, să îşi facă un plan pe doi-trei ani, să nu se abată de la el, să ştie exact unde vor să ajungă, să încerce să afle care sunt paşii pe care trebuie să-i facă pentru a izbuti acest lucru şi să-i şi facă”.
Cei doi antreprenori au o echipă de zece oameni – vânzări, PR, operaţiuni – şi au planuri măreţe pentru 2013: vor să se extindă în Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa!
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici