Educația este pentru viață, nu doar pentru o profesie

Cum ar fi o lume în care educația ar avea ca scop evoluția continuă a ființei umane care se simte împlinită, își găsește vocația, trăiește viața în armonie cu ea însăși, cu ceilalți și cu planeta, având o permanentă contribuție la ridicarea nivelului de conștiință al societății?

Până să ajungem în această etapă la care visăm cu toții, să vedem cum arată situația de acum. O scurtă analiză SWOT a educaţiei din România, în viziunea mea, arată astfel:

Puncte forte

• Creativitatea și potențialul de dezvoltare al copiilor și tinerilor. Noi ca nație (la nivel arhetipal) avem o zestre creativă, o reziliență, un umor și o deschidere la nou mai mare decât alte națiuni, depinde, însă, de context în ce formă o manifestăm;

• Deschiderea mediului privat de educație la pedagogii noi, la a îmbrățișa metode noi de lucru cu copiii;

• Avem încă multe cadre didactice pasionate de ceea ce fac și deschise să învețe în permanență;

• La nivel de câmp morfogenetic al sistemului de educație din Romania, mai există o undă care susține și potențează performanța (în sensul de competitivitate, nu de presiune pentru rezultate cu orice preț).

Puncte slabe

• Gândirea la nivel de sistem și la nivel de individ în aceeași paradigmă despre scopul educației (uneori aceasta fiind redusă în practică doar la procesul de învățare!) și al vieții, căci educația este pentru viață;

• Sistemul în sine, adică structura ierarhică, piramidală, birocratică, e des tul de politizată, cu o abordare încă bazată preponderent pe principii le dominării, fricii, păstrării status-­quo-­ului, formalismului. E o structură organizatorică total depășită pentru perioada în care ne aflăm ca umanitate – era informațională;

• O reformă a educației continue, făcută fără viziune și strategie, fără să fie fundamentată pe cercetări sau studii la nivel național și internațional, fără experții în domeniile pe care educația ar trebui să le acopere;

• Statutul social destul de scăzut al meseriei de cadru didactic în România, mai ales pentru învățământul preuniversitar, care contribuie implicit la lipsa de atractivitate a acestei profesii în rândul profesioniștilor (a se citi persoane competente, motivate de ceea ce fac și atitudine corespunzătoare față de toți actorii implicați în educație – copil, părinte, colegi de breaslă, comunitatea locală, societate).

Oportunități

• Tot mai multe proiecte pe educație, atât venite prin Ministerul Educației, cât și prin inițiative private, care pot „altoi“ modul în care se desfășoară lucrurile în școli/licee și facultăți, creând o presiune de jos în sus pentru transformarea sistemului;

• Mediul de business din România, în mod direct sau indirect creează o presiune pentru schimbarea sau cel puțin pentru ancorarea educației în mediul socio­-economic din țară (ex. în vățământul dual).

• Tot mai multe persoane din afara sistemului de educație de stat, și care au lucrat în mediul privat non-­educațional, doresc să predea. Unii o iau de la zero și își obțin certificările necesare, dar este un proces care ia timp. E nevoie să se legifereze și căi alternative de a re­intra în sistemul de educație.

Amenințări

Politizarea și formalizarea din ce în ce mai puternică a sistemului, care poate duce la o scindare și mai mare între educarea copiilor și cerințele pe care viața și piața muncii le avea de la ei, atunci când vor deveni independenți.

De la o educație care se adresează emisferei stângi la echilibrul emisferelor cerebrale

Ca să putem face saltul de la actualul sistem anacronic la unul modern, e nevoie de ieșirea din paradigma în care se desfășoară educația. Dacă de la o educație care se adresează emisferei stângi am trece la o educație care contribuie la echilibrul emisfere lor cerebrale (inteligență integrată), vom transforma credințe limitative în credințe potențatoare (ex. suntem interdependenți și parte din orice. Toți suntem unul!), vom trece de la cultivarea exclusivă a Eu­lui rațional, dezvoltând în egală măsură și Eu­l intuitiv. În acest fel, multe lucruri s-­ar pune pe o direcție în acord cu viitorul. Aceasta la nivel de conținut!

La nivel de sistem, plecând de la concluziile pe care compania McKinsey le-­a formulat în urma unui studiu derulat între 2006­ și 2007 pe sistemele de educație care sunt considerate performante, au identificat următoarele direcții: un sistem de selecție care a asigurat accesul în educație doar a celor mai buni aspiranți la statul de profesor; formarea profesorilor pentru a deveni foarte buni pe metodele de instruire; funcționarea sistemului de educație în așa fel încât fiecare copil primește cea mai bună educație pentru avea succes.

Dezvoltarea inteligenței intra-personale

Recunoașteți vreuna dintre megacompetențele necesare oricărui elev în învățare, dintre cele enumerate mai jos, ca fiind deprinse în școală acum?

• Dorința de a învăța și de a se dezvolta continuu, căci în momentul în care ai încetat să mai înveți „ai murit“.

• Curiozitatea, acompaniată de gândirea critică, care te ajută să vrei să descoperi lucruri noi și în același timp să ai capacitatea de a discerne între ceea ce vine spre tine!

• Dezvoltarea inteligenței emoționale este de asemenea absolut necesară, pentru tot ce înseamnă relaționare, și nu numai, fiindcă ea este responsabilă și de modul în care se învață.

• Dezvoltarea inteligenței intra-­personale, care este ignorată total de sistemul de educație, și care îl ajută pe copil să găsească un reper constant în propria lui valoare, vocație și misiune, atunci când în jurul lui lumea se schimbă!

Ca să se poată adapta la cerințele angajatorilor, actualul sistem de educație din România trebuie să aibă un dialog constant cu mediul privat și nu numai. Apoi, acest dialog trebuie să fie unul care să fundamenteze în mod real nevoile de schimbare. De asemenea, ar fi foarte util să existe sisteme alternative de intrare în rolul de profesor a celor care vin din mediul de afaceri, care au atât experiență practică, cât și o formare academică solidă. În felul acesta ar ajunge la „catedră“ cei care vorbesc din practică, nu doar din teorie!

În al doilea rând, sistemul de educație trebuie să fie deschis la soluții creative de tip sistem (nu de tip proiect!) care să faciliteze accesul permanent la ultimele noutăți informaționale, metodologice și tehnologice din diferite domenii de dezvoltare ale societății. Dacă Romania vrea să devină o națiune competitivă, ar trebui să pună educația ca pilon central al strategiei de țară. Pentru asta este nevoie de o transformare reală, de paradigmă, de sistem și de oameni. Pare să fie tristă situația, dar nu este fără salvare!

Dacă sistemul de organizare ar fi de tip holacracy (care trece de la managementul piramidal la cel în cerc) și cu o cultură centrată pe învățarea continuă, atunci sistemul de educație are șanse să atragă oameni de valoare și să îi și producă! În ceea ce privește oamenii care lucrează în educație, aceștia ar trebui să fie animați de o permanentă dorință de a evolua ei ca ființe umane fiindcă altfel nu au cum să „producă“ învățare. Și în același timp să fie mereu conectați cu realități practice din diferite domenii, pentru a menține relația dintre școală și societate.

---

Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.