Ce înseamnă să lucrezi pentru una dintre cele mai bune companii!
Ce i-a motivat pe oameni să aleagă această companie, şi nu alta? Angajaţii cu care am discutat au spus că, pe lângă pachetul salarial atractiv, au numeroase beneficii care îi ajută să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiţii, acest aspect fiind cel care face diferența între munca din plăcere şi un job la care mergi pentru a avea de unde să îţi primești salariul la sfârşit de lună.
„Intel, cea mai bună alegere profesională de până acum”
Unul dintre angajații centrului R&D este Octavian Purdilă. Octavian lucrează ca arhitect în cadrul echipei Android din divizia Open Source Technology Center. Acesta dezvoltă tehnologii Open Source, precum Android sau Linux. Se numără printre primii 16 angajaţi ai centrului şi spune că şi-a dorit să lucreze la Intel în primul rând pentru că a vrut să facă open source, domeniu în care Intel îşi conturează tot mai bine prezenţa. Una dintre persoanele care i-au influenţat viaţa este Linus Torvalds – inventatorul Linuxului –, cel care anul acesta a și luat Nobelul pentru tehnologie pentru sistemul de operare creat. Purdilă a venit la Intel din mediul universitar: de mai bine de zece ani predă cursuri de sisteme de operare la Facultatea de Automatică și Calculatoare în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Cea mai mare pasiune a lui este Linuxul şi partea de reutilizare a componentelor unui sistem de operare, domeniu în care şi-a făcut şi doctoratul.
„Pentru mine Intel este cea mai bună alegere profesională de până acum, având în vedere potrivirea de viziune personală cu cea a companiei. Acest lucru mă îndreptăţeşte să cred că îmi pot dezvolta cariera în Intel în următorii 20 de ani. Spun lucrul acesta în contextul în care, recent, am citit un articol despre un angajat care a lucrat 45 de ani pentru Intel – s-a angajat pe când avea 20 de ani și a mai plecat abia când s-a pensionat”, spune Octavian.
„Am la dispoziţie toate resursele necesare pentru a livra cele mai bune rezultate”
Bogdan Georgescu face parte din echipa de vânzări şi marketing a Intel România şi este unul dintre cei mai vechi angajaţi ai companiei. Deşi a absolvit o facultate cu profil tehnic, Bogdan şi-a continuat studiile cu un master în marketing, ceea ce i-a deschis noi perspective. „În timpul facultăţii am fost recrutat în echipa Zapp şi aşa mi-am început cariera în telecom. Angajarea la Intel a însemnat o schimbare de registru, dar în acelaşi timp întregirea mea profesională, prin prisma domeniului IT&C”, îşi aminteşte Bogdan începuturile sale în marketing şi vânzări. Despre jobul la Intel, Bogdan spune că principalul avantaj este acela de a vinde produse foarte bune. „Este foarte uşor să vinzi produse de calitate unor clienţi avizaţi, în mare majoritate fideli brandului, care cunosc Intel şi urmăresc lansările de produse”. El spune că motto-ul lui Confucius „Găseşte-ţi un job care îţi place şi nu vei mai fi nevoit să lucrezi nicio zi” i se potriveşte foarte bine. Fiind om de vânzări – angajat de tip „field” – Bogdan nu are un program fix de lucru, mare parte a timpului petrecând-o în afara biroului, la întâlniri cu clienţii. Chiar când are treabă la birou, nu simte stresul orelor de muncă. De asemenea, ajutat de structura managementului intern, Bogdan spune că nu a resimţit niciodată presiunea clasică a unui job de vânzări în care trebuie să faci imposibilul pentru a-ţi atinge targetul. „Ca Account Manager simt că am la dispoziţie setul complet de «unelte» de care am nevoie pentru a putea livra cele mai bune rezultate. În acelaşi timp, un aspect unic în cariera mea de până acum este acela că, la Intel, sunt provocat să îmi asum riscuri şi să iau de decizii. Acest lucru mă responsabilizează şi mă ajută să cresc profesional”, declară Bogdan.
„Avem şansa să lucrăm la proiecte care vor schimba viitorul tehnologiei în lume”
Monica Ene-Pietroșanu este Country Manager-ul Centrului de cercetare și dezvoltare software al Intel. S-a alăturat echipei după 13 ani la Microsoft. Rolul său este de a coordona echipa de 100 de ingineri din Centru şi de a-i menţine motivaţi. „Avem șansa să lucrăm la proiecte de vârf la nivel global, care vor schimba viitorul tehnologiei, și este minunat că o putem face din România. Este un factor extrem de motivant. Totodată, activitatea acestui centru contribuie esenţial la completarea prezenţei Intel în România şi ne ajută să susţinem cu fapte, local, transformarea Intel din cel mai mare producător de hardware într-o companie furnizoare de soluţii complete de computing. În reţeaua de centre de cercetare şi dezvoltare software pe care Intel o are în Europa suntem o entitate nouă, care trebuie să demonstreze valoarea adăugată pe care o aduce companiei”, afirmă Monica. De altfel, ea declară cu mândrie că echipa de ingineri pe care o coordonează a livrat constant proiecte la termene foarte scurte, proiecte care în mod tradiţional ar fi durat câţiva ani să fie realizate. Ceea ce demonstrează, odată în plus, talentul local, valoarea inginerilor români şi faptul că există un mare potenţial local în domeniul software. De ce a ales Intel? „A fost o oportunitate de a-mi pune în valoare experiența anterioară, dar mai ales mi s-a oferit șansa de a crește un nou centru de dezvoltare. Vin din Microsoft, companie la care am lucrat 13 ani, din care opt în America, în cercetare și dezvoltare. M-am întors în România pentru a coordona un centru nou deschis la acea vreme de Microsoft şi unde am crescut echipa la 250 de oameni. Pentru mine, oportunitatea de a lucra la Intel a reprezentat o nouă provocare!”
Octavian o completează spunând că un alt avantaj este că lucrează cu experți, cu cei mai buni în aria lor de expertiză, din întreaga lume. „De exemplu, pe partea de open source lucrăm cu legendele Linuxului. Faptul că eu pot să interacționez cu cei pe care îi consider Role-Model este foarte motivant”, spune cu mândrie acesta.
„Community Zone” şi grija pentru comunitate
Dincolo de proiecte de cercetare / dezvoltare şi planuri de vânzări, angajaţii Intel se mândresc cu unul dintre cele mai frumoase, dar şi mai noi birouri, realizat la standardele corporaţiei. Când au o pauză, aceştia se întâlnesc la ping-pong sau fussball în sala de recreere concepută special. Masa de ping-pong este atât de solicitată uneori, încât trebuie să joace pe echipe. La prânz se strâng în „Community Zone”, un spaţiu deschis tuturor, prietenos, care uneori e folosit şi ca sală de întâlniri. Bogdan susţine, de altfel, că aici îi place să îşi ţină întâlnirile, fiind un cadru mult mai puţin formal. Tot în Community Zone se întâlnesc pentru micile petreceri sau aniversări. „Celebrăm împreună cu angajaţii toate sărbătorile importante şi totodată ne place să marcăm momente unice în istoria Intel: 40 de ani de la primul nostru produs, microprocesorul; primul venit anual ce a depăşit 40 de miliarde de dolari; ziua „Legii lui Moore”, care defineşte industria circuitelor integrate”, spune Manuela Oprişan, PR Manager Intel pentru Europa Centrală şi de Est. „Intel ne oferă şansa unică de a fi mai buni profesional. În acelaşi timp, să devenim mai buni şi ca oameni şi să ajutăm comunităţi mai puţin norocoase. În fiecare an, de Crăciun, împreună cu colegii din Intel Germania donăm dulciuri, hăinuţe şi jucării copiilor orfani sau nevoiaşi din judeţul Timiş, aflaţi în grija Fundaţiei Rudolf Walther. Anul acesta am strâns peste 1.000 de cutii pentru micuţi. Este modul nostru, la nivel personal, de a îmbunătăţi vieţile celorlalţi”, adaugă Manuela Oprişan.
Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici