Cum pot învăța românii să-și gestioneze finanțele
Chiar dacă statisticile plasează România spre finalul clasamentului privind nivelul de educație financiară din lume*, lucrurile încep să se miște în direcția bună. Din ce în ce mai multe programe şi instituţii se implică activ în educarea populației, iar sistemul bancar joacă un rol major în schimbarea atitudinii financiare a clienților.
„E minunat că am început să facem educaţie financiară pentru copiii noştri în școli, că avem din ce în ce mai multe programe care se adresează liceenilor şi care, astfel, îi pregătesc pe cei care într-o perioadă de maximum opt ani vor fi adulţi şi vor deveni utilizatori de produse financiare”, spune Nora Dobre, director Fundația Dreptul la Educație, OTP Bank România.
De altfel, OTP este una dintre băncile care desfășoară diverse programe de educație financiară, atât pentru copii şi adolescenţi, cât şi pentru adulţi.
Curricula Fundaţiei Dreptul la Educație a fost îmbogăţită cu programul de educaţie financiară destinat adulţilor în luna octombrie 2017, odată cu lansarea OK Center, primul centru de educație financiară din România. Programul a fost rulat timp de un an ca proiect-pilot, timp în care conținutul acestuia a fost testat și adaptat după nevoile participanților.
„Acest program s-a născut în concordanță din misiunea Fundației Dreptul la Educație, la fel și rolul asumat de OTP Bank România în 2013, de a dezvolta o atitudine financiară responsabilă în rândul tinerilor din România, prin dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice și manageriale”, explică Adrian Căruceru – coordonatorul programului de educaţie financiară pentru adulţi la OTP Bank.
„În 2013, am plecat de la concluziile ultimelor studii în ceea ce priveşte nivelul de educaţie financiară în România şi am decis lansarea propriei fundații care să susțină obiectivele asumate de bancă în acest domeniu. Aceasta este susținută atât de OTP Group, cât și de Fundația grupului, Fáy András, din Ungaria. Programele OK Center sunt gratuite.
Până acum, Fundația a oferit cursuri de educație financiară și orientare în carieră pentru peste 7.068 de elevi, cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani. Prin lansarea programului pentru adulți se oferă conținut educaţional tuturor persoanelor cu vârste cuprinse între 9 şi 99 de ani”, adaugă coordonatorul programului de educaţie financiară pentru adulţi.
Program flexibil, în funcție de cerințele cursanților
OTP Bank a optat pentru un program de lungă durată, astfel încât participanții să înțeleagă și să pună în practică noțiunile financiare abordate la curs. Programul de educaţie financiară pentru adulți a fost creat pentru o perioadă de nouă săptămâni, astfel încât participanţii să exerseze ceea ce au învățat la cursurile fundației şi să beneficieze de experienţa şi schimbul de bune practici alături de trainer şi de colegii de curs.
Această abordare, însă, poate suferi modificări în funcţie de cerinţele cursanților. Astfel, a fost experimentată și varianta condensată în patru săptămâni de curs sau varianta ultracondensată de două zile consecutive de curs, acolo unde perioada de nouă săptămâni venea în contradicţie cu programul sau alte priorităţile ale participanților.
Cui se adresează
Programul li se adresează în egală măsură atât celor neiniţiaţi, cât şi celor avizaţi, care doresc să aibă un comportament conştient şi responsabil în domeniul financiar. „Credem că singura condiţie, necesară şi suficientă, pentru a participa la acest program este să îţi doreşti să fii «sănătos» din punct de vedere financiar, să vrei să descoperi ce faci bine în acest moment, ce merită să păstrezi şi ce ai putea să faci diferit pentru a-ţi fi mai bine în viitor”, mai spune Nora Dobre.
Programul a fost construit cu scopul de a le oferi participanților informații, instrumente şi încrederea necesare pentru a atinge sau a menţine stabilitatea financiară personală, indiferent de pregătirea pe care o au sau de venitul pe care îl obţin. Este, astfel, un proces complex de dezvoltare şi de instruire prin care OTP urmărește, pe de o parte, îmbunătăţirea situaţiei financiare individuale, iar pe de altă parte, creşterea performanţei financiare prin dezvoltarea culturii, a cunoştințelor şi a comportamentului financiar.
Structura programului
Programul a fost dezvoltat având în vedere cei cinci piloni de bază ai educaţiei financiare: venituri, cheltuieli, economisire, creditare și protecție împotriva riscurilor.
În primul rând, este foarte important să fie identificate sursele de venit disponibile şi să fie luate în calcul şi alte surse potenţiale care poate până acum nu au fost exploatate (sunt oameni cu pasiuni care le pot genera venituri suplimentare). Apoi, la fel de important este să conştientizeze pe ce se duc banii (cheltuielile), în loc să se întrebe la final de lună unde au dispărut.
„Credem că, indiferent de veniturile și cheltuielile aferente, oricine poate economisi, însă este necesar ca mai întâi să îşi propună să facă acest lucru. Economiile pe care le facem sunt cele care ne ajutăm să ne atingem diverse obiective financiare sau să traversăm perioade mai dificile în viaţă”, explică Adrian Căruceru.
Cum se desfășoară
Înainte de a începe programul, participanţii sunt invitaţi să completeze un chestionar online care evaluează, pe de o parte, nivelul individual de cunoştinţe financiare şi, pe de altă parte, îi ajută pe organizatori să structureze subiectele în funcţie de nevoile de dezvoltare identificate.
Structura programului
Programul este alcătuit din nouă module de curs. Fiecare modul durează două ore, cu o pauză de câteva zile între ele, timp în care participanţii își fac „temele pentru acasă”, pentru a respecta principiul care guvernează întregul program: 80% practică şi 20% teorie.
Cele nouă module abordează aspectele financiare întâlnite în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi:
- Conştientizarea situaţiei financiare personale, identificarea celor mai importante opt aspecte ale vieţii financiare (din perspectivă individuală);
- Conceptul de siguranţă financiară şi modalităţi/ soluţii concrete prin care aceasta poate fi atinsă şi mai ales menţinută;
- Realizarea bugetului: planificare, monitorizare, control, libertate responsabilă; diferenţa dintre dorinţe şi necesităţi;
- Cum ne putem evalua mai bine întregul potențial pe care îl avem și felul în care îl putem valorifica astfel încât să ne putem mări valoarea pe piaţă;
- Riscurile şi modalităţile de gestionare a acestora prin intermediul diferitelor tipuri de asigurări;
- Economii sau investiţii? Când facem economii şi ce presupun investiţiile? Cum ne pregătim pentru pensie? Produse, instrumente, caracteristici, câştiguri preconizate;
- Triunghiul client-bancă-consilier şi cum facem să cunoaştem cât mai bine produsele bancare;
- Protecţia consumatorului, principalele drepturi şi obligaţii ce revin utilizatorului de produse bancare;
- Bugetul familiei şi o trecere în revistă a temelor abordate în primele șapte module, cu accent pe felul în care au fost înțelese noțiunile, dar mai ales, pe punerea lor în practică.
În prima jumătate a anului 2018, trainerii Fundației Dreptul la Educație au susținut 98 de sesiuni de curs în 13 orașe din țară. În total, au participat 467 de adulți, din care 354 sunt chiar angajații băncii. Restul participanţilor au fost angajați ai partenerilor băncii, cărora le-a fost propus să testeze posibilitatea de a include acest program în pachetul de beneficii oferit angajaților, sau instituții cu care OTP a colaborat pentru a promova programul în diverse medii, inclusiv în rândul studenţilor.
În luna mai a acestui an, OTP a demarat un proiect prin care își propune să ajungă în 14 oraşe din ţară, unde va oferi acest program persoanelor din comunităţile locale. Prima fază a proiectului a fost deja încheiată la finalul lunii iunie, în cinci oraşe, unde care au participat 67 de persoane – directori de şcoli şi licee, profesori, oameni de afaceri locali şi funcţionari publici din Deva, Zalău, Focşani, Tulcea şi Suceava. Din luna septembrie, va începe cea de-a doua fază a proiectului, în care OTP își propune să ajungă în alte nouă oraşe.
Acest material a fost preluat din numărul 250 al Revistei CARIERE, ediția de septembrie 2018.