Despre cum oamenii din afară pot vorbi mai bine despre tine
Revista de business Fast Company, adresată liderilor şi focalizată pe inovaţie, semnala la un moment dat un fapt interesant. Și anume despre cum oamenii din afară pot vorbi mai bine despre tine. Referindu-se, desigur, la coaching.
Revista semnala și faptul că aproape 50 la sută dintre liderii aflaţi în poziţia de CEO au apelat la un coach. Și aproape 80 la sută dintre directorii executivi de top la fel. Iar aproximativ sută la sută dintre liderii care au apelat la serviciile unui coach spun că au de gând să apeleze din nou.
“Coaching înseamnă multe lucruri, pentru mulți oameni. De multe ori o anumită tehnică care este denumită coaching, nu este într-adevăr coaching. Este de fapt consiliere sau feedback. S-ar putea să fi auzit sau să ți se fi întâmplat asta”, notează Fast Company.
Potrivit specialiștilor, nu în ultimul rând, coachingul, consilierea și educația se inspiră, dintr-o anumită metodă. Și anume, metoda de gândire și comunicare (dialog, argumentare) folosită de filosoful grec Socrate. Metodă cunoscută sub numele de maieutică. Maieutica pornește în filozofie, pe principiul neștiinței. În arătarea adevărului, Socrate ia ca principiu prim teza: “Știu că nu știu nimic”. Principiul ignoranței are, în discursul socratic, un sens deliberat sau accentuat critic. El este îndreptat tocmai împotriva ignoranței. Ironia este pandantul maieuticii, pare intrinseca acesteia, așa încât sensul ei poate fi mai adecvat înțeles dacă se corelează cu cel al maieuticii.
Un exemplu. Oamenii din afară pot vorbi mai bine despre eşecurile și slăbiciunile tale
John Dame – CEO al firmei Dame Management Strategies, îi ajută pe liderii aflaţi în poziţia de CEO să îşi îmbunătăţească viaţa profesională. Implicit şi rezultatele pe care le obţin pentru organizaţia pe care o conduc. Potrivit lui Dame, spre exemplu, în zilele noastre “a avea” un coach nu este ceva exagerat. Deoarece, chiar dacă tu consideri că cel mai bun coach pentru tine ești chiar tu, o “intervenție“ din afară nu strică. Oamenii din afară pot vorbi mai bine despre eşecurile și slăbiciunile tale. Iar aceasta impulsionează a învăţa lucruri noi şi motivează la obţinerea succesului.
Așa cum explica și Mark Zuckerberg într-un interviu citat de CBS News, „Este riscant să nu îți asumi riscuri”.