Dezbatere: România și preluarea Președinției Consiliului UE
Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a organizat astăzi dezbaterea „Ce înseamnă o Președinție de succes la Consiliul UE? Rezultatele Trio-ului de Președinții la Consiliul UE format din Estonia-Bulgaria-Austria”.
Evenimentul a fost moderat de fostul ministru al Afacerilor Europene, lect. univ. dr. Victor Negrescu, prorector al SNSPA. Care i-a avut ca invitați pe E.S. Ants Frosch, Ambasadorul Estoniei în România, E.S. Todor Ivanov Churov, Ambasadorul Bulgariei în România, împreună cu alți reprezentanți de nivel înalt ai Trio-ului. Invitații au discutat despre ce înseamnă o președinție de succes. Și despre ce va trebui România să facă în următoarele 6 luni pentru a fi cel puțin la nivelul statelor din Trio-ul precedent.
O oportunitate
Preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din anul 2019 reprezintă un test de maturitate. În ceea ce privește statutul de stat membru UE. Acest moment reprezintă o oportunitate deosebită pentru promovarea intereselor și preocupărilor mediului privat, de importanță majoră pentru buna dezvoltare a statului român. Precum și a întregii Uniuni Europene.