Ghid pentru angajatori: ce trebuie să știe companiile cu peste 100 de angajați despre transparentizarea salarială

Companiile cu peste 100 de angajați trebuie să își adapteze politicile de resurse umane la noile cerințe ale Directivei 2023/970 a Uniunii Europene, legată de transparența salarială. Motivele sunt multiple. Pe de-o parte, reprezintă o obligație legală. Pe de altă parte, sunt și un catalizator pentru transformări importante în cultura organizațională.
În acest context, Bulboacă și Asociații a găzduit în luna martie conferința „Cu lupa pe transparentizarea salarială – Directiva (UE) 2023/970, de la concept la practică”, o întâlnire cu actori-cheie din zona juridică, HR, business, psihologie organizațională și employer branding. Evenimentul a fost o platformă de reflecție și acțiune pentru companiile care trebuie să se alinieze la noile cerințe europene și, totodată, să gestioneze impactul acestor schimbări în mod strategic, arată organizatorii, într-un comunicat de presă.
Directiva (UE) 2023/970 impune angajatorilor cu peste 100 de angajați obligația raportării diferențelor de remunerare între femei și bărbați, a asigurării accesului angajaților la informații despre salariile medii, dar și justificării eventualelor diferențe prin criterii obiective și neutre din punct de vedere al genului. Companiile trebuie, de asemenea, să elaboreze sau să modifice politicile salariale, care să includă plaje salariale clare și o evoluție predictibilă a remunerației.
Pentru angajatori, aceste cerințe se traduc într-un set de bune practici ce vizează conformarea legală, dar și o mai bună retenție, recrutare și poziționare pe piață, potrivit sursei citate.
„Atunci când există transparență, există și predictibilitate, stabilitate și încredere. Sporirea încrederii în angajator va crește inclusiv valoarea brandului, salariații fiind cei mai buni purtători de cuvânt ai companiilor. Toate acestea vor facilita și accesul la angajați mai bine pregătiți. Important este ca angajatorul, din perspectiva procedurilor, să aibă o „farmacie” internă și să nu ducă salariile, în scopul asigurării egalității de tratament, către limita lor inferioară (pay compression) – această măsură va conduce la frustrare în rândul angajaților, va scădea randamentul și, automat, profitabilitatea angajatorului. Avantajele implementării corespunzătoare a măsurilor care vizează transparența salarială sunt net superioare dezavantajelor”, afirmă Andrada Bulgaru, Partener Bulboacă & Asociații.
De ce transparentizarea salariilor contează
În următoarea perioadă, subiectul salarizării va fi tot mai puțin unul tabu, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.
„Ne aflăm foarte aproape de momentul în care piața salariilor din România va fi transparentizată. Este un moment pe care candidații îl așteaptă de mult timp, mai ales în contextul în care am fost obișnuiți până acum și în care discuțiile despre salarii reprezentau un subiect tabu. Deja vedem, de altfel, cum angajatorii care au început să publice salariul în anunțul de angajare reușesc să atragă mai mulți candidați și mai repede. În medie, un anunț care are salariul afișat primește cu până la 40% mai multe vizualizări și aplicări decât celelalte. Este, în schimb, un proces care nu va fi simplu de implementat, tocmai de aceea vedem, deja, în rândul companiilor o preocupare din ce în ce mai intensă pe această temă”, afirmă Bogdan Badea.
CITEȘTE ȘI: Importanța feedback-ului 360°: Cum te ajută să crești profesional
Afișarea publică a nivelurilor de salarizare ajută la creșterea numărului de angajați pentru un loc de muncă, este de părere Ionuț Tarcea, coordonator, divizia de cultură organizațională din cadrul companiei de training și dezvoltare organizațională Ascendis.
„Companiile din România au început deja, de câțiva ani, să publice nivelurile salariale în anunțurile de angajare, în special în domenii precum producție și retail, pentru că și-au dat seama că așa reușesc să atragă mai ușor candidați. Noua legislație va conduce la o transparentizare a relației dintre angajator și angajat și va simplifica procesul de recrutare, mai ales că informațiile despre nivelul salarial erau, de regulă, dezvăluite în interviul final cu candidatul. Este o etapă de învățare și de maturizare atât pentru angajatori, cât și pentru angajați”, afirmă Ionuț Tarcea.
Transparența susține inclusiv productivitatea la locul de muncă.
„Am avut plăcerea sa particip la această conferință valoroasă, care a oferit o oportunitate excelentă de a schimba idei și de a descoperi noi modalități de îmbunătățire a experienței angajaților la locul de muncă. Credem cu tărie că transparența joacă un rol esențial în crearea unui mediu de lucru pozitiv și productiv, aducând beneficii atât angajaților, cât și angajatorilor. Dialogul deschis și schimbul de cunoștințe sunt factori esențiali în promovarea schimbărilor semnificative. Mulțumim organizatorilor pentru inițiativă și invitație”, afirmă Antoniu Panait, CEO Vastint.
Impactul asupra stării de bine
Procedurile transparente legate de acest subiect au un impact semnificativ și asupra laturii psihologice a angajaților.
„Ca profesionist, recomand, remarcând diferite cazuri care au dus la problematizări reale ce țin de natura profundă a angajatului, ca procedurile să fie foarte clare și transparente, dat fiind faptul că impactul la nivel emoțional există și nu este discutabil. În abordarea acestei problematici, trebuie vizată și latura psihologică, pentru că toată activitatea companiei este influențată de starea de bine a oamenilor. Oamenii sunt diferiți și vor reacționa diferit și este important ca angajații să aibă în vedere o paletă variată de măsuri care le asigură well-being-ul”, afirmă Violeta Ivanovici, psiholog & psihoterapeut.
Bulboacă & Asociații a organizat acest eveniment în calitate de partener strategic pentru companii, întrucât oferă expertiză în finanțări, achiziții de afaceri și dreptul muncii – un punct cheie în consolidarea unui business sustenabil. Gestionarea eficientă a politicilor de HR și conformarea la noile reglementări asigură stabilitatea organizațională și creează premisele pentru dezvoltare și expansiune. De aceea, înțelegerea profundă a acestor mecanisme este esențială pentru orice companie care își dorește profitabilitate și predictibilitate și, în egală măsură, creștere solidă și rafinată.
CITEȘTE ȘI: Cum îți dai seama dacă o ședință devine pierdere de timp
Foto: Bulboacă & Asociații