Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători
Nu doar mentalitatea de sportiv profesionist format timp de zece ani în Germania l-a ajutat pe Leu să se reinventeze. Soția și fiul i-au fost alături și așa a putut să treacă mai ușor peste probleme. După ce n-a mai putut să boxeze – stând acasă –, n-a acceptat să se resemneze, așa că s-a apucat de raliuri. Tatăl său fusese campion la circuitul de viteză și de la el a moștenit pasiunea pentru mașini.
„Raliul a fost o nouă motivație pentru mine și m-a ajutat să trec mai ușor peste moment.” Ușor nu i-a fost să treacă de la o disciplină sportivă la alta, dar tot el spune că omul trebuie să aibă ambiție și să muncească mult. Așa că s-a ambiționat și după cinci ani de muncă, având o nouă motivație și fiind foarte pasionat, a reușit să câștige titlul de campion național, ceea ce, spune el, i-a dat avânt și mai mare.
Nu știm să folosim modelele pe care le avem
Mihai Leu nu își explică de ce mai mulți oameni de afaceri din România n-au investit în baze sau complexe sportive și bănuiește că s-au orientat către afaceri care să le aducă un profit imediat. El e convins nu numai că sportul este sănătos și bun pentru oameni, ci că poate să devină și o afacere foarte profitabilă. Crede că va mai dura ceva la noi, dar genul acesta de inițiative se vor dezvolta foarte repede. „Sportivii sunt mai visători, nu sunt ei neapărat cei mai buni afaceriști. Dar, plimbându-se prin lume, au înțeles că trebuie să te ocupi și de partea financiară.Eu am avut mulți prieteni care îmi spuneau să am grijă, că banii se cheltuie foarte repede – lucru foarte adevărat.”
Cazurile în care foștii sportivi au probleme de reintegrare profesională sunt tot mai rare și destui devin activi într-un business. Deși nu desfășoară nicio activitate comercială, Leu a investit în terenuri și în spații comerciale în zona sa de baștină, Hunedoara-Deva. Când piața imobiliară s-a prăbușit, s-a văzut nevoit și el să scadă chiriile. „Am căutat să găsim un echilibru, să păstrăm spațiile închiriate, să ne putem desfășura activitatea în continuare.”
Din fericire, lucrurile se mai schimbă, așa că sunt tot mai puține cazuri de sportivi care se retrag în anonimat după perioada competițională și mai puțini cei care pierd, din nepricepere sau nechibzuință, tot ce au acumulat. Există, pe de altă parte, și cazuri excepționale de sportivi foarte buni care reușesc și ca antreprenori.
Leu se implică în organizarea de raliuri – cel de la Arad, aflat la cea de-a VII-a ediție este etapă din Campionatul Național Dunlop și din Trofeul Europei – și plănuiește organizarea unor competiții care „să însemne ceva pentru sport”, deși recunoaște că îi este destul de greu să atragă oameni interesați ca parteneri. „Orice competiție este o investiție. Dacă nu faci ceea ce trebuie, în afara faptului că pierzi timp și ore de muncă, poate să se dovedească nerentabilă. Raliul este costisitor, dar și foarte frumos. Chiar dacă trece prin momente grele, reușește să supraviețuiască.”
Nu doar raliul, ci și alte sporturi trec prin momente grele, o știe el și o știu toți cei care, asemenea lui, au făcut performanță. „Deși are foarte multe avantaje, e greu să convingi factorii de decizie din România că sportul trebuie să fie o prioritate. Și nu doar cel de performanță. Cine face sport trăiește mult mai sănătos. Un copil care crește făcând sport învață că trebuie respectate niște reguli – pe terenul de fotbal, dacă ai faultat pe cineva, adversarul primește dreptul la aruncare. Copiii învață că trebuie să muncești ca să dobândești ceva, să îți asumi anumite responsabilități dacă greșești. Sportul este mult mai benefic decât cred oamenii la ora asta.”
Exemplul viu că se poate
Cel mai bun impuls pentru o investiție în sport sunt înșiși sportivii care reușesc să facă ceva meritoriu. Cel mai la îndemână exemplu este al Simonei Halep, care a reușit să ajungă în topul mondial: „Urmarea, din câte se știe, e că tot mai mulți părinți își duc copiii la tenis și, acesta, în sine, este un exemplu extraordinar. În afară de Simona Halep ați văzut că au mai apărut și alte fete care joacă foarte bine și, datorită lor, tenisul se va dezvolta mult mai mult ca în trecut.”
La momentul formării sale, boxul era și el un sport iubit. „Boxul este un sport în care noi, românii, avem tradiție, întotdeauna am avut boxeri foarte buni. Frumos este să folosim modelele pe care le avem, dar acesta este un capitol la care țara noastră suferă – noi nu știm să facem asta. Eu mi-am dorit să ajung boxer pentru că am văzut un pugilist din Hunedoara, pe care nu îl cunoașteți, Gheorghe Bulancea. Am fost la un meci și toată lumea voia să știe dacă a boxat Bulancea. Așa mi-a rămas în minte și asta m-a atras și pe mine, implicit, către box.”
Chiar dacă în plan personal a trecut prin mari încercări – să nu uităm că a fugit din țară în timpul regimului comunist, la numai 19 ani, ascuns într-o ladă de un șofer de tir –, Leu este o fire optimistă. El știe că psihicul este cel mai important în tot ceea ce faci și întotdeauna, indiferent ce s-a întâmplat, a crezut în el cu tărie și a mers mai departe.
„Să nu credeți că n-am avut momente grele, în care poate că n-am vorbit cu nimeni și am suferit foarte mult, dar asta este viața. Trebuie să știi să treci peste toate, am învățat că viața nu e întotdeauna așa cum ne dorim, ci așa cum vine, cum e să fie. Am învățat că trebuie să accepți realitatea și, cel mai important, să nu cedezi niciodată.”
Sportivii sunt oameni sensibili, mai crede Leu, și e nevoie să își întărească psihicul pentru a face față expunerii în bătaia reflectoarelor. Își amintește că era doar un copil, legitimat la Metalul Hunedoara, și venise vremea să plece la Dinamo București. La unul dintre meciuri, oamenii l-au fluierat când au auzit că boxează pentru Dinamo. „Am fost oarecum dezamăgit, pentru că eu eram aceeași persoană, doar că boxam pentru alt club. Sunt lucruri cu care trebuie să te obișnuiești în viață și, de cele mai multe ori, te întăresc.”
Din dragoste de Hunedoara
Mihai Leu deține funcția de City Manager al orașului Hunedoara, deși, din noiembrie anul trecut, de când are probleme medicale, a exercitat-o mai mult onorific. Leu spune că a vrut să se implice în viața cetății și că a încercat să îi acorde sprijin primarului Hunedoarei, Viorel Arion. Voia să folosească încrederea pe care i-o acordă concetățenii săi și capitalul de imagine acumulat pentru a crește standardul localității. Se pare că relația dintre cei doi n-a funcționat.
„Așa sunt obișnuit din sport și, mai ales dacă te gândești la un oraș, îți propui să planifici pe termen lung.” A încercat să îl coopteze pe același specialist german care se ocupase de strategia Brașovului pentru a concepe un plan de dezvoltare urbană pe 25 de ani pentru Hunedoara, dar eforturile sale au întâmpinat rezistență chiar din partea celor pe care i-a susținut în campania electorală.
„Trebuie să știi cum va arăta Hunedoara peste 25 de ani și, după ce știi asta, începi să faci pe bucăți ‒ nu poți să faci dintr-odată, fiindcă nu ai posibilitățile materiale. Doar că trebuie să știi pe unde va trece trotuarul, strada, pe unde va fi centrul, unde se va bea cafeaua… Am vrut să fac acest lucru; din păcate, nu am fost susținut deloc.” Nimic din ce și-a propus pentru oraș nu a fost pus în aplicare și concluzia sa în acest moment este că e mai bine să nu te amesteci în treburile politice.
„Hunedoarei îi trebuie multe lucruri și eu știu din sport că totul este bine definit și bine studiat. Nimic nu este întâmplător, așa cum nimic în viață nu este întâmplător. Ca să știi în ce direcție merge un oraș sau ca să știi de ce e nevoie, trebuie să faci niște studii. Să vezi ce se întâmplă cu populația orașului – întinerește, îmbătrânește, sunt oamenii mai dornici să facă producție, își doresc locuri de muncă sau vor să plece din oraș? Numai după ce ai aceste date, poți să îți faci un plan concret cu ce ai de făcut. Dacă nu știi unde se îndreaptă lumea din oraș, nu știi ce ai de făcut acolo.”
Leu știe că hunedorenii își doresc locuri de muncă, doar că investitorii care au venit să prospecteze din dorința de a face ceva în Hunedoara erau interesați în primul rând de infrastructura educațională existentă. „Ne-au întrebat câte licee avem, câți copii studiază în ele. E normal: dacă tu vii și investești într-o fabrică și vrei să faci producție, începi cu 300 de muncitori, dar trebuie să știi dacă peste cinci ani o să poți să angajezi 1.000 de oameni sau nu, pentru că oamenii pleacă din oraș. Dacă nu cunoști datele acestea, e greu să ai o direcție, să poți să iei o decizie.”
Hunedorenii regretă că Raliul Hunedoarei organizat de Leu nu se mai ține. Dar el nu poate să decidă singur și nici să îl organizeze singur. Prin comparație, arădenii sunt fericiți că Raliul lor există, că a fost cel mai bun din România și din Ungaria, că în fiecare an vin foarte mulți străini, că hotelurile și restaurantele lor sunt pline.
Însă tot sportul l-a învățat pe Leu să nu-și caute scuze niciodată. „Indiferent ce s-a întâmplat, eu am greșit. Dacă nu greșeam, îmi mergea bine. M-am învățat să nu dau vina pe nimeni, fiindcă este cel mai ușor să găsești un vinovat și să zici: Domne`, n-am făcut nu știu ce, că el e de vină. Nu, să încerci, dacă ai greșit, sau, dacă ceva nu merge bine, să îți asumi vina.” Mihai Leu a intrat în ring în 200 de meciuri ca amator şi a suferit zece înfrângeri.
A trecut la sportul profesionist în 1991, a câştigat 28 de meciuri şi nu a fost înfrânt niciodată. Cu toate acestea, lupta cea mai mare o dă de câțiva ani, de când a fost diagnosticat cu un cancer de colon și a suferit două intervenții chirurgicale. Leu vorbește și se comportă demn, e în continuare același om energic care îi însuflețește și pe alții: „Am un băiat și vreau să fiu cel mai bun exemplu pentru el. Mă gândesc de cele mai multe ori că, dacă eu aș ceda într-o anumită situație, băiatul meu ar vedea că eu am cedat și nu e normal ca el să gândească așa despre viață.”