Liceu maramureșan laureat la excelență în domeniul educației
Un liceu din Sighetu Marmației – mai precis Liceul Tehnologic Marmația, din Sighetu Marmației, județul Maramureș, se numără printre laureații Premiilor de excelență în domeniul educației și formării profesionale (EFP) 2018.
Premiile au fost înmânate vineri, 9 noiembrie, la Viena, de către comisarul european Marianne Thyssen. În cadrul săptămânii europene a competențelor profesionale, care s-a desfășurat la Viena, în perioada 5 – 9 noiembrie. Aceasta fiind organizată de Comisia Europeană, sub deviza „Descoperă-ți talentul”.
„Este o plăcere să fiu astăzi aici și să văd de cât sprijin se bucură educația și formarea profesională în întreaga Europă. Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit la succesul acestei a treia ediții a Săptămânii europene a competențelor profesionale. Campania noastră s-a adresat milioanelor de europeni pentru a-i convinge de faptul că EFP reprezintă o primă alegere excelentă. Cu ajutorul dumneavoastră, ne vom continua eforturile pentru recunoașterea educației și formării profesionale drept o opțiune care conduce la cariere de succes și o alegere benefică pentru întreaga Europă”, a declarat Marianne Thyssen.
Criteriu de excelență în domeniu
Liceul Tehnologic Marmația a fost laureat la categoria destinată companiilor și cursanților – Junior Achievement (JA) Europe. Totodată, liceul este unul dintre cele 17 instituții de învățământ câștigătoare ale competiției Școala Antreprenorială a Anului. Liceul maramureșean implementează programe Junior Achievement (JA) România pentru promovarea educației economice moderne, recunoscând necesitatea de a integra învățarea în spirit antreprenorial în toate sectoarele educației. Majoritatea elevilor și profesorilor liceului sunt implicați în activități educaționale antreprenoriale, iar acestea au un impact pozitiv asupra școlii.
Premiile de excelență în domeniul EFP recompensează exemple remarcabile de educație și formare profesională din Europa și reprezintă un criteriu de excelență în domeniu.