Noul trend în magazinele de modă: cafenelele
Grupul Inditex a lansat recent primul său Zacaffé în noul magazin Zara Man din Madrid, în cartierul Hermosilla. Zacaffé urmează să fie implementat în locații-cheie la nivel global, primele deschideri fiind programate pentru 2025 în Tokio și Seul.
Lansarea Zacaffé marchează o extindere a strategiei Inditex de a integra experiențe suplimentare în magazinele sale, aducând o valoare suplimentară clienților și încurajându-i să petreacă mai mult timp în locațiile Zara.
Noul concept include o selecție de cafele, ceaiuri și produse de patiserie, cu planuri de extindere a meniului pentru a include și opțiuni sărate.
Această abordare nu este o premieră absolută pentru grup, care a experimentat anterior cu cafenele în locații precum Dubai și Lisabona. Totuși, Zacaffé se diferențiază printr-un design și o ofertă uniforme, gândite să fie replicabile pe piețe internaționale, scrie expansion.com.
Noul trend din modă
Inditex se alătură altor giganți din retail care explorează integrarea unor spații de ospitalitate pentru a îmbunătăți experiența clienților.
Primark, H&M și Uniqlo au implementat inițiative similare, cum ar fi cafenelele Hello Kitty la Primark sau spațiile Syra Coffee din magazinele H&M din Barcelona. În mod similar, Uniqlo a deschis cafenele în locații emblematice din Tokyo și Kuala Lumpur.
Această evoluție reflectă o tendință mai amplă în industrie, unde experiențele în magazin devin esențiale pentru atragerea clienților și consolidarea loialității față de brand.
CITEȘTE ȘI: ChatGPT îți va vorbi ca Moș Crăciun, de Sărbători
Foto: LinkedIn/Mireya García Rodríguez