Profesori de renume și profesioniști de top la Școala de vară de la Sibiu
Potrivit organizatorilor, peste 450 de tineri și-au exprimat interesul pentru acest eveniment. Dintre aceştia, cei mai buni 30 au fost selectați să participe la unul dintre cele mai căutate programe de vară din Europa de Est.
"În cele unsprezece ediții de până acum, programul a atras participanți dintr-un număr de 36 de țări, dintre care menționam: SUA, Germania, Franța, China, India, Rusia, Spania, Ucraina, Azerbaidjan, Polonia sau Bulgaria. In acest an, din cei 30 de participanți, 6 sunt studenți străini, iar dintre studenții români participanți peste jumătate sunt de la universități de prestigiu din Europa și SUA.”, spune Florin Grosu – Președintele Young Leaders Club.
La fel ca în ediția precedentă, la deschiderea Școlii de vară a participat și Ambasadorul SUA, Hans Klemm, care le-a vorbit studenților atât despre valorile pe care Statele Unite le promovează în lume (securitate, democrație, prosperitate), cât și despre importanța educației în pregătirea tinerei generații pentru a face față provocărilor acestui secol.
Pe parcursul a 10 zile, cei 30 de tineri au fost provocați pe teme avansate de finanțe și investment banking, macroeconomie, investiții în piețe emergente sau construirea unui portofoliu de acțiuni.
În plus, participanții au simulat tranzacții prin implicare într-un joc de trading inter-bancar, în decursul căruia aceștia au fost în competiție pe piețe fictive de valute și acțiuni.
Printre speakerii de la această ediție se numără pe Lida Doloc – Vicepreşedinte al Options Clearing Corporation şi profesor la Universitatea din Chicago, Titus Bocseri – Managing Director la Slalom Consulting, Marian Popa – Director la Deutsche Bank, Petru Văduva – CEO al Ţiriac Holdings, Cris Doloc – Profesor la Universitatea din Chicago.