TEDxBucharest 2018 aduce pe scenă 19 vorbitori cu povești puternice despre cum și-au depășit barierele
În mai puțin de două săptămâni are loc TEDxBucharest 2018, eveniment aflat la cea de-a zecea ediţie.
Organizatorii așteaptă peste 500 de participanți care să ia parte la ediția aniversară ce va avea loc pe 30 noiembrie – 1 decembrie 2018, la Auditorium Pallady. Evenimentul de anul acesta abordează tema Crossing Boundaries și celebrează zece ani de existență a TEDxBucharest, fiind dublu motiv de sărbătoare: o ediție specială care sa va desfășura pe parcursul a două zile chiar în perioada care marchează centenarul.
Alyssa Carsos, tânără care se antrenează să ajungă pe Marte se află printre vorbitorii de la TEDxBucharest 2018
În octombrie 2016 Alyssa a devenit una dintre cele mai tinere persoane care a absolvit Advanced Possum Academy și a intrat în pregătirea oficială pentru a devenit astronaut și a pleca în spațiu. NASA aproximează că abia în 20 de ani se va întâmpla asta, Alyssa având parte de pregătiri intense până atunci. Chiar dacă visul Alyssei a părut de multe ori imposibil, ea nu regretă nicio clipă decizia, din contră, le transmite oamenilor să lupte pentru visul lor oricât de greu ar fi.
„Găsește-ți un vis sau o pasiune și încăpățânează-te să-l vezi realitate. Chiar dacă visul tău se schimbă pe parcurs, continuă să faci tot efortul de care ești capabil și nu lăsa pe nimeni niciodată să te descurajeze.”
Cu 25 de ani experiență în terapia de cuplu, Dr. Tammy Nelson, vine la TEDxBucharest 2018 să vorbească despre relații și cum ne pot îmbunătăți viața
„Cred că lumea întreagă trece printr-o criză de integritate. Ideea noastră despre „adevăr” se schimbă încontinuu. Dacă ne dorim integritate pe pământ, putem să începem prin crearea unor parteneriate sustenabile acasă: să ne amintim cine suntem, să ne amintim că toți suntem unul și că fiecare om pe care îl întâlnim este sufletul nostru pereche. Sunt singurele lucruri care pot schimba lumea din jurul nostru.”, ne sfătuiește Dr. Tammy Nelson.
Printre vorbitorii care vor mai împărtăși idei la TEDxBucharest 2018 pe 30 noiembrie – 1 decembrie se regăsesc:
Gregory Caremans, Fondator al Brain Academy, fost Director al The Institute of Neurocognitivism din Brussels; Andrew Chakhoyan, Futurist | Globalist | Optimist și Fondator & CEO la Strategic Narrative Consulting; Emil Pantelimon, manager al Corului Madrigal; Gabriel Hallevy, profesor de Drept la cea mai mare facultate de drept din Israel, specializat în Drept Penal, conflicte de lege, lege corporatistă și legile tehnologiei; Eugen Rădescu, Director al Bucharest Biennale; Alexa Valianatos, Vice-președinte al Asociației Mozaik și activistă pentru drepturile persoanelor transgender; John Florescu, Producător TV, antreprenor și jurnalist; Steven D’Souza, Associate Fellow la Saïd Business School, University of Oxford și Leadership Consultant & Executive Coach pentru INSEAD; Ian Bradbury, fost militar în Canadian Forces și fondator al «The 1st New Allied Expeditionary Force»; Laura Diana Raetchi, Political Affairs Officer la Department of Peacekeeping Operations at United Nations; Dr. Tammy Nelson, Sexologist Certificat, Terapeut de Cuplu, Profesor; Alyssa Carson, Astronaut în pregătire, Fondatoare a The Blueberry Foundation; Nadya Zhexembayeva, Chief Reinvention Officer; Marius Ursache, designer, antreprenor și fost doctor. A fondat 4 companii și un ONG. Andrei Tudor, Tânăr inventator, în vârstă de numai 10 ani; David Mattin, Head of trends & inshights la Trendwatching; Tom London, Tech magician; Lucian Constantinescu, fost ofițer în marină și mental illness fighter; Claudiu Miu, cățărător de performanță și antreprenor social.
Biletele pentru TEDxBucharest 2018 au preț special până 23 noiembrie
Biletul pentru cele două zile ale evenimentului costă doar 180 Euro. Prețul include cele 20 de momente ale evenimentului, pauzele de cafea și prânzul în fiecare dintre cele două zile. În plus, toți cei care vin la TEDxBucharest vor primi și un cadou din partea echipei. De asemenea, sunt disponibile și reduceri pentru grupuri. Ultimele 4 ediții au fost sold-out.
Biletele se pot achiziționa pe www.tedxbucharest.ro.