Tinerii români care au dat psihologia pe caligrafie

“La Atelierul de Caligrafie vei uita cam tot ce ai învăţat la şcoală despre scris. O să deprinzi mişcările de bază, pe care le vei putea aplica mai apoi în orice tip de scriere, ba chiar şi în desen sau pictură”. Acesta este „avertismentul” lansat de Georgian Constantin și Sorin Trăistaru, cei care se ocupă de Atelierul de Caligrafie – o treabă deloc ușoară, dar interesantă și mereu provocatoare.

S-a reorientat către educație

Atelierul de Caligrafie are o frecvență ridicată: o ediție o dată la două luni sau chiar mai des. Atelierul are inclusiv un grup al absolvenților pe Facebook, cu peste 270 de membri.
Am stat de vorbă cu Georgian Constantin – „ca formare graphic designer, ca educaţie absolvent de psihologie (plus cei șapte ani de-acasă), ca mândrie scriitor la Revista de Povestiri, predator de caligrafie (de la «a preda»), pasionat de fotografie, caligrafie, muzică, filme şi călătorii cu Google Maps”, cum se descrie chiar el.

De ce se numește chiar așa – Atelierul de Caligrafie? „Pentru că a pornit ca idee a unui curs/workshop în cadrul Revistei de Povestiri, care s-a lansat ca revistă în print, apoi s-a reorientat către educație și a început să organizeze diverse ateliere, în variate formate. Unul dintre ele a fost cel de caligrafie. Interesant a fost că, până la momentul în care am început noi cu atelierul de caligrafie, workshop-urile erau orientate către scris (scriere creativă, de exemplu). Apoi am venit noi cu ceva nou: scrisul propriu-zis, fizic. Și asta a și rămas, un curs de introducere în bazele caligrafiei cu peniță lată”, povestește Georgian Constantin.
Cum a pornit el pe acest drum, al caligrafiei, constituie, desigur, o poveste. După cum subliniază, ca în toate relațiile amoroase reușite, a fost ceva natural, nimic forțat. După ce a cochetat cu diverse medii artistice (desen, pictură tradițională, pictură digitală, fotografie, graphic design), a dat de caligrafie. „A fost dragoste la prima vedere – ceva la care nu eram bun, dar știam sigur că aș putea să fiu bun, pentru că îmi provoca perfecționismul într-un mod diferit de alte laturi artistice. Era ca și cum aș fi descoperit că știu să înot și apa era, în tot acest timp, mediul meu natural. La scurt timp după ce am început să exersez și am simțit că ceea ce am învățat poate fi dat mai departe, am început colaborarea cu Sorin (prietenul împreună cu care predau) și Simina, de la Revista de Povestiri”.

Mai au nevoie copiii de azi de caligrafie?

Există mulți „amatori de caligrafie” la cursuri? Georgian spune că prin cursurile lor să tot fi trecut vreo 300 de persoane, cu suișuri și coborâșuri. „În anumite perioade sunt mai multe solicitări. Cursul introductiv a avut mare succes (fiind și printre puținele cursuri de caligrafie din România). Pe lângă cursul introductiv de peniță lată, cursul de brush lettering (apărut abia în 2017, cu doar două ediții la activ) a avut, din nou, foarte mare succes.”
Îi spun că în școala primară iubeam cel mai mult orele de caligrafie. Că pe-atunci făceam ore speciale de scris frumos și că am păstrat caietele de caligrafie din clasele primare. Îl întreb dacă vin și copii la curs, sau numai oameni mari.
„Am avut și copii la curs, dar rezultatele au diferit în funcție de context. Una este când copilul vine din curiozitate sau pasiune și alta este când e adus de părinți pentru că scrie urât la școală (caz în care, de cele mai multe ori, atelierul de caligrafie este văzut ca o obligație). Cursul nostru este destul de tehnic și, prin urmare, mai ușor de înțeles de către adulți. Evident, poate fi accesibil şi copiilor, dar pentru ei e nevoie de mai mult decât de simpla prezență și abilitatea de a înțelege termenii. Din fericire, avem cursuri separate pentru copii, susținute de colega și fosta noastră cursantă (și colegă de facultate) Ștefania Iorgoiu, în cadrul Academiei Motanov, proiect al Revistei de Povestiri”.
De ce au nevoie de acest curs cei care vin la atelier? Există vreo utilitate practică a acestor cursuri sau rămâne la nivelul de hobby? „Răspunsul este cumva inclus în întrebare, pentru că oamenii care vin la curs fac asta pentru că simt nevoia. Unii au nevoie să petreacă puțin timp cu sine, alții vor să facă ceva cu mâinile lor, alții simt că scriu prea mult la calculator și au uitat să scrie de mână. Unii lucrează în design și vor să afle cum sunt compuse literele, la origine, alții au nevoie de caligrafie pentru businessuri antreprenoriale. Sau, pur și simplu, din curiozitate. Avem cursanți care au continuat caligrafia și au dus-o la nivelul următor (au diversificat stilurile, instrumentele, ba chiar au luat și comenzi de la clienți), precum și cursanți care au renunțat. Mi se pare normal să se întâmple așa”.

De la psihologie la lumea literelor

Și el, și Sorin Trăistaru au absolvit psihologia, după care au intrat cu acest avantaj în comunicare. Amândoi sunt pasionați de tot ce înseamnă scris artistic, fie că e vorba despre typography, lettering sau caligrafie. De unde această pasiune? Georgian n-ar zice că facultatea de psihologie le-a adus neapărat un avantaj în ceea ce fac acum, dar cu siguranță au niște deprinderi și niște concepte în plus. „Doar că ne-am apropiat amândoi, dintr-un motiv mai mult sau mai puțin cunoscut, de domeniul ăsta vizual. În facultate, eu și Sorin făceam parte din asociația studenților, ASPSE, și acolo amândoi ne ocupam de partea de design. Primul meu job a fost într-o companie de resurse umane, orientat spre recrutare de personal, și acolo tot design am ajuns să fac.

Am făcut amândoi fel de fel de proiecte, dar din toate subdomeniile designului, în final, ne-am dat seama că cel mai mult ne plac literele în multitudinea lor de forme. Scrise cu un instrument, desenate pe foaie, create digital, ba chiar găsite în natură, în forma unei crengi de copac. Am rezonat amândoi și așa a rămas”.
Povestea cuvintelor scrise curge mai departe, depănând cu Georgian ce înseamnă, mai exact, caligrafia modernă. Astfel, iese în evidență tendința caligrafiei moderne de a se elibera de regulile caligrafiei clasice, „ba uneori nu ține cont de nicio regulă (depinde de scop). Se pot folosi instrumente clasice sau nu, chiar şi orice obiect care lasă o urmă pe hârtie. Regulile variază și se mulează pe nevoia directă a proiectului. Imperfecțiunile sunt permise și chiar dorite, scrisul devine un act intim și personal, în care personalitatea scribului se transpune pe foaie, cu tot ce implică asta. Literele pot căpăta forme diferite de cele clasice, într-o diversitate infinită, și pot transmite tot atât de multe idei și sentimente”.

Caligrafie modernă, cu instrumente reciclabile

„Vom avea şi o parte de caligrafie modernă, cu instrumente pe care le puteţi face şi voi, şi o să experimentăm cu nişte stropi de culoare” – așa scrie pe site-ul lor. Îl rog pe Georgian să explice ce presupune această procedură!
Instrumentele se numesc „cola pens” și sunt, practic, nişte bucăți de tablă îndoită, montate pe niște bețe. Tabla o reciclăm din cutii de bere sau suc și o montăm pe bețe de frigărui. Sunt instrumente de caligrafie modernă, pentru că avem mai puțin control asupra liniilor pe care le creează (fiecare linie este unică). Gesturile de scriere sunt mai ample și mai sigure, exersate de câteva ori în aer, înainte de a așeza instrumentul pe foaie. În contact cu textura hârtiei, tabla în mișcare vibrează și aruncă niște stropi de cerneală. Efectul este irepetabil, se pot combina felurite tipuri de litere, diverse culori, este un proces fascinant, se învață repede și rezultatul poate fi folosit în proiecte destul de diverse.

La drum, cu instrumente și foi

Scrisul de mână poate fi caligrafic. Dar toate scrisurile sunt, până la urmă, de mână (dacă nu scriem cu piciorul – nota lui Georgian). Când vorbim despre scrisul de mână, ne referim, în general, la scrisul cursiv. Iar când vorbim despre scrisul caligrafic, ne referim la un scris plăcut din punct de vedere vizual (de unde îi vine și numele). „Un scris plăcut vizual ține cont de niște reguli de estetică: spațiere, înălțimea literelor, lățimea lor, ritmul, textura pe care o creează într-un bloc de text. Nu înseamnă neapărat că toate m-urile trebuie să arate la fel, ci doar că ele trebuie să arate bine în contextul celorlalte litere, să arate ca aparținând aceleiași familii”.

În general, cursanții înclină spre Foundational Hand, pentru că este mai lizibil și pare mai accesibil, dar majusculele de Textura Quadrata arată mult mai impresionant. Mai toți cursanții ar vrea să învețe scrisul cursiv de genul Copperplate sau Spencerian, iar Georgian și Sorin lucrează în această direcție.
„Teoretic, scrisul cursiv ar trebui să fie mult mai simplu, dar cred că scrisul de mână predat în școli, deși inspirat din Copperplate, s-a îndepărtat foarte mult de ce ar fi trebuit să fie. Am dat la un moment dat de un caiet de lucru pentru orele de scriere din clasa I și am fost profund dezamăgit să găsesc un font foarte prost spațiat, exerciții plicticoase și niciun element estetic. Pe scurt, nimic atractiv pentru un copil de 7–8 ani. Cred că, din cauza lipsei unui fond pe care să lucrăm, treburile par mai dificile decât ar trebui să fie. La începutul secolului al XX-lea, scrisul caligrafic era o necesitate la orice job, o condiție de angajare. Acum pare că și-a pierdut naturalețea”.

Georgian a pornit „la drum” cu câteva foi și câteva instrumente de scris, iar pe măsură ce evolua, setea devenea din ce în ce mai mare. Așa că a început să-și cumpere din ce în ce mai multe instrumente, caiete, carnețele. Din motive neînțelese, le căra mai peste tot după el! „Nu se știa niciodată când aveam nevoie și pentru ce, mă gândeam eu. Micul rucsac cu care plecam la birou (pe vremea când eram angajat) s-a dovedit neîncăpător, am avut nevoie de un rucsac special pentru asta. Acum am un rucsac de munte plin cu de toate, pe care îl iau la curs. În ultima vreme încerc să fiu mai selectiv, să iau doar ce am strict nevoie. Nu e mereu cazul să duc după mine zece kilograme de materiale (nu este o exagerare, l-am cântărit)”.

Caligrafia în România, între nostalgie, fiță și necesitate

Este caligrafia o artă pe cale de dispariție sau dimpotrivă? Cum este privită ea în România, comparativ cu alte țări europene? „Multă lume consideră caligrafia ca fiind o artă pe cale de dispariție. Nu sunt de acord, chiar dacă până nu demult și eu credeam același lucru. Ori am devenit eu mult mai receptiv pe principiul Baader-Meinhof (iluzia frecvenței) și am început să văd caligrafie peste tot, ori caligrafia chiar este un fenomen în trend în lumea întreagă. Lista de caligrafi pe care îi urmăresc a crescut de la vreo 80 (în primele luni de când am început să învăț caligrafie) la probabil peste 500 în prezent. Apar din ce în ce mai mulți, oameni foarte tineri, extrem de talentați și inventivi. România nu prea are cine știe ce tradiție în caligrafie, față de Italia, Germania sau Marea Britanie. Noi am avut diverse influențe și am moștenit, pe rând, elemente din scrisul grecesc, latin, turcesc otoman, chirilic. Nu avem școli de caligrafie și nu învățăm caligrafie la facultatea de arte. În România, caligrafia e privită, momentan, ca fiind ceva drăguț, dar desuet, mai mult undeva între nostalgie, fiță și necesitate. De-a lungul ultimilor patru ani, o mână de oameni, printre care și eu, am încercat să schimbăm asta”.

Georgian este sigur că vor mai diversifica lucrurile. După patru ani de predat Foundational Hand și Textura Quadrata, oamenii își doresc mai mult. În viitorul apropiat probabil vor aborda și mult-doritul scris cursiv (măcar un studiu introductiv). „Avem multe planuri, o parte dintre ele blocate temporar de un sistem defectuos, dar, fără îndoială, realizabile. Noutățile le găsiți pe Facebook la Another Outsider (eu), Bine Scris (Sorin) și Revista de Povestiri (organizator al cursului nostru şi multe altele)”.
Satisfacția pe care o are predând caligrafie și ajutându-i pe oameni să creeze litere frumoase depășește aspectele financiare. Lui îi place să predea, dar nivelul la care se desfășoară lucrurile momentan nu este ceea ce ar numi „profitabil“… Prin urmare, ca freelancer, nu se poate întreține doar din caligrafie. „Încerc să mă folosesc de abilitățile dezvoltate de-a lungul anilor – ilustrație, design grafic, fotografie – și să adaug caligrafia. Să le combin pe toate și să iasă ceva frumos!”.

Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.