20 cărți de parenting pe care un părinte ar trebui să le citească
Există numeroase cărți care se adresează părinților și care îi învață cum să se comporte cu copiii (…)
Există numeroase cărți care se adresează părinților și care îi învață cum să se comporte cu copiii (…)
Ungaria este ţara europeană în care angajaţii primesc cele mai mari bonusuri în preajma Sărbătorilor de (…)
Puține companii românești ajung să aibă succes în Silicon Valley și chiar și mai puține ajung să (…)
Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti (…)
Ajunul Crăciunului - seara de 24 decembrie, deschide șirul sărbătorilor de iarnă, care se desfășoară pe parcursul a (…)
Henrietta Fore, 69 de ani, prima femeie care a condus Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (…)
În Germania, o ţară obişnuită cu formarea de coaliţii plecând de la poziţii uneori divergente cel mai (…)
Ministerul britanic de Interne a anunţat că, după Brexit, paşapoartele eliberate pentru cetăţenii Regatului Unit nu (…)
Daniel Schwartz a avut primul rol de conducere la 30 de ani, ca CFO la Burger King. El spune că cel mai bun sfat pe (…)