HR Strategic: noi tehnici pentru recrutarea în industrie
Soluţii şi bune practici pentru elaborarea unui plan strategic de resurse umane au fost prezentate la (…)
Soluţii şi bune practici pentru elaborarea unui plan strategic de resurse umane au fost prezentate la (…)
Angajatorii şi angajaţii au intrat într-o nouă eră în care ambele părţi sunt conştiente de importanţa (…)
Sunt momente în viața unei companii când lucrurile merg prost, indiferent ce-ar face managerul. Cei mai (…)
Cu un sistem de management al performanţei transparent, la New Kopel Group fiecare angajat ştie care este rolul şi (…)
Tehnologizarea şi noua generaţie de angajaţi au schimbat piaţa muncii. Companiile care au capacitatea de a se (…)
A absolvit facultatea de drept şi s-a specializat în managementul spitalelor, iar în urmă cu un an şi (…)
După o carieră de 17 ani în cadrul companiei Xerox, perioadă în care a ocupat mai multe funcţii de (…)
Rob Kenney este vicepreşedinte de resurse umane Ursus Breweries din august 2015. Licenţiat în psihologie al (…)
Cu toţii suntem de acord că investiţia în oameni este cel mai bun plasament al companiilor. Antreprenorii (…)