Campionii naţionali la salsa, Adrian Popiţă şi Suzana Deak, spun că dansul este cea mai bună formă de dezvoltare (…)
Cine ești TU? …dincolo de rolurile pe care le joci în fiecare zi, dincolo de imaginea pe care o (…)
Era în toamna lui 2008 și mă aflam în plină campanie de înscrieri a programului Erisma. Aveam (…)
Criza economică a lovit puternic în întreprinderile mici şi mijlocii şi, implicit, în locurile (…)
Tot mai mulți părinți, dar și elevi, se plâng că sistemul educațional nu îi mai ajută pe tineri să se (…)
La această întrebare ne-a răspuns Dragoș Nicolaescu, business angel și mentor vocațional, în cadrul (…)
Aparent, rândurile următoare nu au „notă” de business. Dimpotrivă, încep din zona (…)
De multe ori participăm la interviuri, iar la finalul acestora plecăm mulțumiți de felul în care ne-am (…)
Magor Csibi, președintele programelor WWF România, a atras atenția în cadrul emisiunii Jurnal de (…)