acreditari
-
Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a obținut în luna aprilie trei noi acreditări internaționale din partea prestigioasei organizații americane Surgical Review Corporation (SRC). Astfel, REGINA MARIA devine rețeaua de sănătate cu cele mai multe Centre -
Diplomele și certificatele tale costisitoare te ţin blocat într-o carieră care nu ţi se potriveşte
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
“Nu pot să plec acum. Nu vreau să văd că am irosit cele 50 de miare pe care le-am plătit pentru MBA-ul meu”. Susan se gândea la experienţa prin care trecuse în cel de-al doilea an de când lucra la o mare firmă de consultanţă. Nu se simţea pasionată de jobul ei, dar nici nu-l dispreţuia. Când am insistat ceva mai mult, şi-a menţinut hotărârea de fier: “să mă ia naiba dacă o să plec din jobul pentru care mi-am petrecut toată viaţa de studentă ca să-l obţin, la firma la care toţi colegii mei vroiau să aibă şansa de a se angaja”. Prinsă la nesfârşit între visul de a-şi urma adevăratele ei pasiuni şi responsabilitatea de a genera un venit care să justifice şi să recupereze investiţia pe care o făcuse în educaţia ei, Susan a decis, încă o dată, să “zâmbească strângând din dinţi şi să rabde” actualul ei rol.
Recomandările editorilor
-
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq. -
Generația Z simte presiunea incertitudinii: cum afectează anxietatea financiară viața tinerilor
Tinerii din Generația Z trăiesc cu un nivel ridicat de stres și anxietate, cauzat în principal de incertitudinea legată de viitor și de lipsa controlului asupra evenimentelor imprevizibile. -
Care este principala provocare a antreprenorilor români | SONDAJ
Găsirea clienților reprezintă principala provocare pentru mai mult de jumătate dintre antreprenorii români, arată un sondaj recent realizat de aSpace -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing.