analist financiar
-
Între 400 și 800 de milioane de locuri de muncă vor fi pierdute din cauza automatizării până în 2030. Doar cinci la sută din ocupațiile actuale vor fi automatizate, dar vor fi create noi locuri -
Ce ne aşteaptă în 2016, potrivit analistului financiar al anului 2015
Un analist financiar trebuie să fie în primul rând pasionat. Fără pasiune, această muncă poate să fie uneori extenuantă, din cauza volumului mare de informații pe care trebuie să-l colecteze şi să-l proceseze. Şi trebuie să fie obiectiv, astfel încât să exprime o opinie cât mai pertinentă, care să ajute investitorii în luarea unei decizii informate. Aceste calități l-au făcut pe Patrick Bărbulescu să aibă succes şi să fie declarat Analistul Financiar al anului 2015, de către Bursa de Valori București. Care a fost drumul către succes al tânărului arădean, într-un interviu în exclusivitate pentru Revista CARIERE. -
Analist financiar - Job Description
Putem intalni astazi pe piata fortei de munca o multitudine de persoane care ocupa functia de "analist financiar"; cu toate acestea, este putin probabil ca doua dintre ele sa aiba exact aceleasi responsabilitati. Numitorul comun pentru o categorie atat de larga de indivizi este rolul important pe care acestia si-l asuma in conducerea organizatiei din care fac parte si in asigurarea unei cresteri constante a afacerii pe termen lung. Prezentam aceasta importanta pozitie in structura unei companii prin amabilitatea lui Georgi Roussev, Financial Analysis Group Manager Procter & Gamble, Bucuresti Romania.
-
Analistul financiar
Globalizarea reprezinta in evolutia statutului de "analist financiar" un moment de cotitura. Pana la el, misiunea analistului era sa descopere ce se afla in spatele comunicatelor de presa ale companiilor, care este starea lor reala de sanatate financiara. Era prost platit si iesea rareori in public sau in fata presei. Dupa globalizare, analistii financiari formeaza o elita de profesionisti foarte apropiata cercurilor de putere, cu salarii dintre cele mai mari, singurii insarcinati cu interpretarea auditului contabil. Au o mare influenta asupra deciziilor la varf si sunt, de obicei, absolventi ai celor mai prestigioase universitati de specialitate. Cristian-Daniel Dragos, Director Retea Sucursale, Banca Romaneasca SA, Membru al Asociatiei Romane a Analistilor Financiari, este el insusi Chartered Financial Analyst si face pentru cititorii nostri o scurta prezentare a pozitiei "analistului financiar" in context general si specific romanesc.
Recomandările editorilor
-
România obține un succes internațional: judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, aleasă la Tribunalul ONU pentru Dispute
România a obținut o victorie importantă în cadrul Organizației Națiunilor Unite: judecătoarea Adina Elvira-Ghiță a fost aleasă pentru un mandat de 7 ani la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT), din iulie 2026. -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing. -
UE concepe o rezervă de talente pentru atragerea profesioniștilor din alte țări
Comisia Europeană a anunțat un acord politic provizoriu între Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la Rezerva de Talente la nivel european. -
New Bond Street devine cea mai scumpă arteră comercială din lume: Calea Victoriei, în top 40 global
New Bond Street din Londra a fost desemnată pentru prima dată cea mai scumpă arteră comercială din lume. Conform unui raport realizat de Cushman & Wakefield, chiriile pe celebra stradă londoneză au crescut cu 22% în ultimul an