Chris Simion
-
În urmă cu 9 ani, regizoarea de teatru Chris Simion Mercurian pornea un proiect ambițios, care părea aproape utopic – construirea unui nou teatru în București, Grivița 53. A vândut casa bunicii sale, iar cu -
Masterclass Chris Simion - Mercurian: ARTA DE A SCHIMBA PERSPECTIVA
Miercuri, 3 iunie, ora 20.00, regizoarea Chris Simion – Mercurian vă invită la primul ei atelier public. Cu titlul ARTA DE A SCHIMBA PERSPECTIVA, atelierul va fi o lecție despre cum și despre ce alegi -
Chris Simion Mercurian – Cancerul are umor și inteligență
Chris Simion Mercurian a vorbit în cadrul evenimentului „Sănătatea şi echilibrul interior sub presiune socio-profesională”, organizat de Revista CARIERE pe 24 octombrie. Am discutat acolo lucruri foarte interesante, despre care vă invităm să citiți aici. -
Arhitectul Codrin Trițescu câștigă un premiu internațional cu proiectul Grivița 53
Proiectul Grivița 53, un teatru care urmează să fie construit din donații publice, al regizoarei Chris Simion, a impresionat juriul uneia dintre cele mai importante competiții de arhitectură și design sustenabil din lume. -
Chris Simion: „Sunt mândră că fac parte dintr-o generație care începe să se reîntoarcă la teatru” - Video
Luni, 19 august, am aflat de la regizoarea Chris Simion, la Jurnal de Leadership, dacă românii mai sunt pasionați de teatru. Răspunsul lui Chris a fost unul surprinzător și totodată îmbucurător: „Au fost perioade și perioade. Acum, din fericire, români sunt din nou atrași de această activitate culturală. Sunt mândră că fac parte din această generație care începe să se reîntoarcă la teatru”.
-
Mai sunt românii interesați de teatru?
În trecut, teatrul reprezenta unul din principalele moduri de recreere pentru români și nu numai. Acum, odată cu apariții unor multitudini de dispozitive și tipuri de entertainment, teatrul și-a pierdut din locul pe care îl merită... sau poate că nu.
-
Chris Simion ne oferă detalii din culisele festivalului Undercloud
A treia zi de festival de teatru independent „de orice“ la M.Ţ.R. (Clubul Ţăranului). De la ora 19 veţi putea vedea MAGICWAY. E un spectacol pentru toate vârstele, atât pentru părinţi, cât şi pentru copii şi bunici, iar de la ora 21 se joacă XXL. Chris Simion, directorul artistic al Companiei de Teatru D'Aya, se desprinde din vârtejul organizării festivalului Undercloud, pentru a ne spune de ce e musai să ajungem la teatru.
-
UNDERCLOUD – teatru fără brizbrizuri
Până pe 10 septembrie 2011, în teatrul La MUSE de pe Lipscani 53 se află în plină desfăşurare festivalul de teatru independent UNDERCLOUD. Aflat la cea de a IV-a ediţie, festivalul reuneşte 20 de spectacole, cele mai bune producţii din stagiunea teatrelor independente din Bucureşti.Sectacolele au loc în fiecare seară, de la ora 19.00 sau 21:00. Chris Simion, directorul festivalului, ne spune de ce merită să trecem cel puţin într-o seară pe-acolo.
-
A sasea editie a Leadership School a debutat la Poiana Brasov (vezi foto si video)
Cu mult entuziasm, pasiune pentru leadership si o dorinta puternica de dezvoltare personala, 32 de tineri s-au adunat in Poiana Brasov, la cea de-a sasea editie a unicii experiente de leadership, Leadership School, dezvoltat de Fundatia Leaders sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale, Principele Radu al Romaniei.
-
Dau companiile bani pentru arta? Regizoarea Chris Simion despre obtinerea de sponsorizari
Sponsorizarea unui proiect cultural nu va fi niciodata o pierdere daca proiectul are intr-adevar valoare si ajuta la evolutia societatii. De multe ori, oamenii nu au nevoie de hartii. Au nevoie sa te priveasca in ochi, sa te simta, spune regizoarea Chris Simion, presedinte al Companiei de teatru D’AYA, infiintata in 1999 si al carei presedinte onorific este scriitorul francez Pascal Bruckner. In aceasta seara, la Teatrul Bulandra, se desfasoara spectacolul „Oscar si Tanti Roz”, cu Oana Pellea, Marius Manole, Antoaneta Cojocaru si Cristina Casian, in regia lui Chris Simion.
-
Oscar si Tanti Roz
Am facut tot posibilul sa ajung la piesa „Oscar si Tanti Roz”, in regia lui Chris Simion. Desi prezinta drama unui copil pe nume Oscar, bolnav de cancer (Marius Manole).
Recomandările editorilor
-
Semnele tăcute care arată că o echipă s-a decuplat de la cultura companiei
O echipă nu se îndepărtează de cultura organizațională peste noapte. De obicei, procesul este lent, aproape invizibil. El începe mult înainte ca performanța să scadă. Primele semne nu apar în rapoarte, ci în... -
EXCLUSIVJason Zickerman, CEO TAB: Fii sincer, arată-te vulnerabil, învață de la ceilalți și vei deveni liderul care îți dorești
După mai bine de 25 de ani de experiență internațională cu The Alternative Board (TAB), Jason Zickerman, CEO-ul global al organizației, privește cu entuziasm și realism intrarea pe piața din România. -
Peste 80% dintre români urmăresc influenceri. Ce așteptări au de la ei | STUDIU
81% dintre adulți urmăresc în continuare influenceri, o cifră stabilă față de anul trecut. Această stagnare indică o piață matură: publicul există în continuare, dar atenția este mai greu de câștigat arată studiul InfluenceMe 2025. -
Cum setezi un sistem de evaluare care nu adaugă muncă inutilă și nici tensiune
Puține procese interne provoacă mai mult stres decât cel de evaluare a performanței. Pentru unii angajați, e momentul în care se simt judecați; pentru unii lideri, e o etapă birocratică în plus.