constructie
- 
                    
                            
                        Leadershipul nu este un concept unic și rigid, ci o experiență care capătă forme diferite, în funcție de etapa de dezvoltare a unei organizații, de obiectivele pe termen scurt sau lung, dar și de natura - 
                    
                            
                        Clădirile verzi câştigă teren în România
Orice proiect, fie că vorbim despre o casă sau o clădire de birouri, fie despre o şosea, modifică mediul înconjurător din locul şi în imediata apropiere a sa. Însă, cel puţin în ceea ce priveşte clădirile, de câţiva ani începe să prindă contur şi la noi termenul de clădire verde.
 - 
                    
                            
                        Click aici să vedeţi ce face Habitat for Humanity la Vizureşti
Este foarte adevărat că necinstea, corupţia, afacerile ilegale cu statul, traficul de influenţă şi alte infracţiuni care îi îmbogăţesc doar pe unii şi îi sărăcesc pe ceilalţi sunt la ordinea zilei în România. Dar la fel de adevărat este că voluntariatul dezinteresat, empatia, munca în folosul altora - pe care nici nu-i cunoşti -, şi sponsorizările fără mari beneficii la schimb există şi ele şi se întâmplă tot la noi.
 - 
                    
                            
                        Women Build, la cea de-a doua ediție
Habitat for Humanity România a organizat a doua ediție a evenimentului „Women Build” la Casa Mihail din judeţul Giurgiu. Echipa de 20 de doamne şi domnişoare a lucrat „la înălţime” la propriu şi la figurat - la construirea şi ridicarea structurilor de lemn pentru acoperişul viitoarei case.
 - 
                    
                            
                        Wienerberger și Habitat for Humanity pun umărul la renovarea unei școli din județul Iași
Wienerberger Sisteme de Cărămizi, cel mai mare producător de elemente pentru zidărie pe plan local, s-a alăturat Habitat for Humanity România în proiectul de renovare a Şcolii din Liteni, judeţul Iaşi.
 - 
                    
                            
                        Cinci consorții, interesate de construirea în concesiune a Autostrăzii Pitești-Craiova
Cinci consorții au depus oferte pentru construirea, în concesiune, a Autostrăzii Pitești –Craiova, a anunțat premierul Victor Ponta, care a precizat că a primit de la ministrul Dan Șova lista cu cei înscriși în competiția pentru realizarea autostrăzii, fără să furnizeze și numele acestora.
 - 
                    
                            
                        Cum arata lotul abandonat din Autostrada Nadlac - Arad
CNADNR pregateste scoaterea din nou la licitatie a lotului 1 din Autostrada Nadlac – Arad, dupa ce a reziliat, in noiembrie anul trecut, contractul cu asocierea condusa de Romstrade, firma omului de afaceri Nelu Iordache, acuzat de deturnare de fonduri UE.
 - 
                    
                            
                        2014 – anul fără niciun kilometru nou de autostradă
Nesemnarea, anul trecut, a niciunui contract de execuție a vreunui tronson de autostradă va face ca anul viitor statul să nu mai aibă ce inaugura. Asta, în contextul în care patru licitații desfășurate în 2012 își așteaptă câștigătorul după 5 luni de la desfăsurare, iar o altă licitație trebuie reanalizată, în urma depunerii unei contestații.
 - 
                    
                            
                        Autostrada Soarelui, finalizată după 30 de ani
Autostrada Soarelui A2 București – Constanța va fi deschisă complet circulației joi, 29 noiembrie, după ce și pe ultimul tronson aflat până acum în lucru, Cernavoda – Medgidia, cu o lungime de 20 de kilometri, se va putea circula pe ambele sensuri.
 - 
                    
                            
                        Proiecte care vor schimba Capitala - de la „autostrada pietonilor”, la şoseaua care traversează oraşul în 12 minute şi autostrada suspendată de 1,57 miliarde de euro
Un numar de 39 de proiecte în valoare de 200 de milioane de euro vor schimba în maxim opt ani identitatea urbană a zonei centrale şi de sud a Dâmboviţei. Este vorba de construcţia de noi poduri peste Dâmboviţa, pieţe pietonale şi scuaruri, şase kilometri de trasee pietonale, sute de locuri de parcare , reabilitarea urbanistică a pieţelor Universităţii, Unirii, Constituţiei şi Palatului. La acestea se va aduga cel mai scump proiect din istoria Bucureştiului, Autostrada Suspendată, investitiţe de 1,570 miliarde de euro, o şosea de 12,5 kilometri, botezată Diametrala Nord-Sud, care va permite traversare în doar în 12 minute a oraşului, Pasajul Mihai Bravu dar şi parcările subterane de la Piaţa Universităţii şi Charles de Gaulle.
 - 
                    
                            
                        București – Ploiești, autostrada „moșită” 10 ani de 7 ministri
A fost lansată în 2002, a fost licitată în 2006, dar la ea se mai lucreaza încă și astăzi, deși este circulabilă 100%. Este imaginea perfecta a modului în care se construiesc autostrazi în România.
 - 
                    
                            
                        Chinezii construiesc în ritm record: cea mai înaltă clădire din lume, ridicată în 90 de zile
O companie chineză de construcții, Broad Sustainable Building, vrea să construiască cea mai înaltă clădire din lume, care va purta numele Sky City, în numai 90 de zile. Prin comparație, Burj Khalifa, cea mai înalta clădire din lume în acest moment, a fost construită în cinci ani.
 - 
                    
                            
                        Bucureştiul va avea un nou aeroport
Nelu Iordache, patronul companiei aeriene de low-cost Blue Air, intenţionează să construiască în Adunaţii Copăceni (la 22 de kilometri de Bucureşti) un nou aeroport, denumit Aeroportul internaţional Bucureşti-Sud.
 - 
                    
                            
                        27.700 locuri de muncă vacante
Numărul locurilor de muncă vacante din trimestrul al doilea a fost de 27.700, în creştere cu 400 de posturi faţă de trimestrul precedent şi cu 3.400 comparativ cu aprilie-iunie 2010, cele mai multe provenind din industria prelucrătoare, iar cele mai puţine din industria extractivă.
 
Recomandările editorilor
- 
                    
                            
                        Testul de foc al HR-ilor: evaluarea posturilor | ANALIZĂ
Cât „valoreazǎ” un angajat pe piața muncii? Care sunt criteriile dupǎ care se stabilesc salariile şi beneficiile într-o companie? Cum se poate asigura un lider din departamentul de resurse umane cǎ existǎ echitate în salarizarea angajaților din companie. - 
                    
                            
                        BEST EMPLOYER FEST 2025. Bianca Chera: Ne așteptăm la o evoluție legislativă în zona prevenirii sindromului de burnout
Pe 12 noiembrie 2025, la București, revista Cariere organizează BEST EMPLOYER FEST – Noi tendințe în companii, noi obiceiuri ale angajaților, un eveniment dedicat împărtășirii celor mai bune practici în îmbunătățirea experienței angajaților. - 
                    
                            
                        Salim Touma, Grand Hotel Bucharest: Îmi place să rezolv probleme. Dacă nu apar provocări operaționale, mă plictisesc
Cu peste 25 de ani de experiență internațională în industria ospitalității, Salim Touma a reușit, în ultimii trei ani, să conducă un proces complet de rebranding, să reducă cu 32% costurile și să scadă fluctuația de personal cu 40%. - 
                    
                            
                        Giorgiana Matei, Airbus Aerostructures România: Oamenii nu caută doar muncă, ci și sens. Vor să contribuie la comunitatea în care trăiesc
Nu poți fi sub nivelul pieței, dar nici un salariu peste medie nu garantează retenția, susține cu realism Giorgiana Matei, HR Manager la Airbus Aerostructures România.