cresteri
-
Allianz SE, unul dintre cei mai importanți jucători din industria asigurărilor și managementului activelor la nivel global, a raportat performanțe financiare remarcabile în primele șase luni ale anului 2025. Compania este pe deplin în grafic -
Allianz-Țiriac încheie 2024 cu o creștere semnificativă în asigurările de viață și sănătate
În 2024, Allianz-Țiriac Asigurări raportează o creștere de aproape 20% pe segmentul asigurărilor de viață și sănătate, astfel reușește să fie peste ritmul pieței. Compania înregistrează un total al subscrierilor de 3,8 miliarde de lei, -
Povara salarială a crescut cu peste 17% în al treilea trimestru
În trimestrul III 2017 costul orar al forţei de muncă în formă brută a înregistrat o rată de creştere de 3,69%,faţă de trimestrul precedent şi 17,85% faţă de acelaşi trimestru al anului anterior. -
Cu cât a crescut salariul mediu net în aprilie
INS anunță că salariul mediu net a cunoscut o creștere în aprilie,
cele mai mari câștiguri fiind înregistrate în sectorul de tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice (5.342 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.169 lei). -
Problemele majore cu care s-a confruntat sectorul financiar din Zona Euro se apropie de sfârşit
Conform previziunilor Eurozone Financial Services Forecast, deşi anumite situaţii problematice localizate nu sunt excluse, problemele majore cu care s-a confruntat sectorul financiar din Zona Euro par să se apropie de sfârşit. Se estimează că mulţi dintre indicatorii cheie din sector vor reintra pe o creştere modestă în următoarele 18 luni şi în special băncile ar trebui să poată redemara creditarea şi, astfel, să sprijine relansarea economică din 2014.
-
Prudenta la cresteri salariale in 2011
De aproape doi ani de zile, criza a adus reduceri salariale, de bonusare si de personal. Nu stim cu exactitate ce se petrece in culisele unde se iau aceste masuri, insa vedem ce se ntampla pe piata muncii: cresterea salariilor se face timid, recrutarile sunt tot mai rare, iar bonusurile se dau ocazional. Ce ne rezerva 2011?
-
Romania, locul doi in UE la cresterea costurilor cu forta de munca in primul trimestru
Romania ocupa locul doi in Uniunea Europeana, dupa Bulgaria, la cresterea costurilor totale cu forta de munca in primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeasi perioada din 2009. Potrivit Eurostat, in tara noastra, aceste cheltuieli au crescut cu 7,4%, in vreme ce in UE avansul a fost 2,2%.
-
Crestere salariala de 8% pentru angajatii combinatului Azomures
Circa 2.600 de angajati ai combinatului de ingrasaminte chimice Azomures vor primi salarii mai mari cu opt procente in perioada 15 mai – 31 august, cand urmeaza sa fie negociat contractul colectiv de munca.
Recomandările editorilor
-
Timpul liber și așteptările celorlalți: Cât e „timpul tău” cu adevărat?
Timpul liber pare, în teorie, cel mai simplu element al unei săptămâni. Doar că, în practică, el poartă adesea amprenta așteptărilor celor din jur: invitații, obligații, mesaje la care „ar fi bine” să răspunzi, mici solicitări care intră peste spațiul tău personal. -
Grupul Banca Transilvania intră pe piața pensiilor private Pilon 2, după preluarea BRD Pensii
Grupul Banca Transilvania și BT Investments au finalizat achiziția companiei BRD Pensii și a fondului de pensii administrat privat BRD, tranzacție anunțată inițial în mai 2024 -
De la „buhuhu” la partener de lucru: cum arată adopția AI în companiile din România
Cum arată adopția AI în companiile din România a fost o altă temă de dezbatere în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului HR Insights Forum, organizat în luna octombrie de AFSRU. -
Articol susținut de DAAS EPTA RomaniaDaniel Santa, directorul Brașov Running Festival: Nu avem cum să ne dezvoltăm ca societate fără sport și fără cultură
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare.