Dedeman
-
Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, își extinde operațiunile în Republica Moldova printr-o investiție strategică ce va genera locuri de muncă și va consolida climatul -
Dedeman intră pe piața închirierii de spații comerciale. Unde plănuiește investiția
Compania Dedeman are în plan să intre pe piața închirierii de spații comerciale, în Iași, printr-o investiție într-un ansamblu de clădiri, scrie Ziarul de Iași.
Reprezentanții companiei au confirmat investiția, despre care spun că are -
Dedeman donează câte 15 euro pentru fiecare angajat pentru Cuminţenia Pământului
Compania Dedeman se implică în campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”, cu o donație de 15 euro pentru fiecare angajat, respectiv 127.000 de euro pentru cei 8500 de angajaţi ai companiei. Este cea mai importantă contribuție financiară directă adusă, până în prezent, de o companie din mediul privat. Subscripţia pentru opera lui Brâncuşi este deschisă până pe 30 septembrie. -
Lumină pentru Balta Roșie, satul care nu există pe hartă
Campania Lumină pentru România a Asociației Free Miorița continuă cu dotarea cu sisteme fotovoltaice a 15 case din satul Balta Roșie, orașul Flămânzi, județul Botoșani. Deși satul nu există pe hartă, în Balta Roșie trăiesc 60 de oameni, din care 25 de copii minori. Copiii își fac temele la lumina lanternei sau a felinarului. Până acum, autoritățile nu au găsit soluții pentru extinderea rețelei de electricitate, deși oamenii locuiesc la trei km de cel mai apropiat stâlp de electricitate. -
(P) A fost lansat Forbes 500 ediția 2015
Tu ai aflat cine este cel mai bogat român? Forbes România a lansat cea mai recentă ediție a topului celor mai bogați români Forbes 500, disponibil pe piață din 20 noiembrie la prețul special de 19,9 lei. -
Românul care aduce lumina „verde” în marile companii
Victor Cotrutz (31 de ani), CEO şi fondator al Greentek, aduce lumina „green” în mari lanţuri de magazine şi farmacii, ca Dedeman, B&B Collection sau Sensiblu, şi unele din cele mai importante clădiri de birouri din România, dar are clienţi mari şi în Germania şi Israel. Ideea acestui business a venit imediat ce a ieşit de pe băncile şcolii şi a „copt” planul de afaceri câţiva ani până când a înregistrat efectiv compania. Acum, la 31 de ani, conduce o afacere de succes, care exportă sisteme de iluminat LED şi în străinătate. -
Un nou magazin Dedeman va fi inaugurat mâine la Constanţa
Retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Dedeman deschide mâine, la Constanţa, al 27-lea magazin al reţelei, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro. Odată cu noua deschidere, compania creează aproape 200 de locuri de muncă.
-
Dedeman, sponsor principal al echipei olimpice a României
Cu aproape 9 luni înainte de startului Olimpiadei de la Londra şi într-un context economic puţin favorabil, Dedeman a semnat cu Comitetul Sportiv şi Român un parteneriat pe o perioadă de doi ani.
-
Vezi lista castigatorilor competitiei Effie Awards Romania 2011
Trofeele celei de-a opta editii a competitiei Effie Awards Romania au fost acordate in cadrul Galei de Premiere ce a avut loc la Ateneul Roman. Dedeman si McCann Erickson Romania au obtinut trofeul Grand Effie pentru campania “Every Change Helps”. Campania a castigat si trofeul de Aur in categoria Retail.
Recomandările editorilor
-
Semnele tăcute care arată că o echipă s-a decuplat de la cultura companiei
O echipă nu se îndepărtează de cultura organizațională peste noapte. De obicei, procesul este lent, aproape invizibil. El începe mult înainte ca performanța să scadă. Primele semne nu apar în rapoarte, ci în... -
EXCLUSIVJason Zickerman, CEO TAB: Fii sincer, arată-te vulnerabil, învață de la ceilalți și vei deveni liderul care îți dorești
După mai bine de 25 de ani de experiență internațională cu The Alternative Board (TAB), Jason Zickerman, CEO-ul global al organizației, privește cu entuziasm și realism intrarea pe piața din România. -
Peste 80% dintre români urmăresc influenceri. Ce așteptări au de la ei | STUDIU
81% dintre adulți urmăresc în continuare influenceri, o cifră stabilă față de anul trecut. Această stagnare indică o piață matură: publicul există în continuare, dar atenția este mai greu de câștigat arată studiul InfluenceMe 2025. -
Cum setezi un sistem de evaluare care nu adaugă muncă inutilă și nici tensiune
Puține procese interne provoacă mai mult stres decât cel de evaluare a performanței. Pentru unii angajați, e momentul în care se simt judecați; pentru unii lideri, e o etapă birocratică în plus.