egipt
-
Universitatea din București, în parteneriat cu Ambasada Republicii Arabe Egipt în România, va găzdui, sâmbătă, 1 noiembrie 2025, un eveniment dedicat transmisiunii în direct a ceremoniei oficiale de inaugurare a Marelui Muzeu Egiptean. -
De ce Egiptul nu mai are nicio importanță
De mai multă vreme, această țară nu mai este în centrul politic, ideologic și cultural al lumii arabe.
-
De investit: Egipt, frontiera economică dintre Europa şi Asia
Cine nu-şi aminteşte despre „Primavara arabă”, ampla mişcare de protest din Egipt care a condus la demiterea preşedintelui Hosni Moubarak? Cine nu-şi aminteşte imaginea sutelor de mii de oameni adunaţi în principala piaţa din Cairo, veniţi să-şi strige nemulţumirea şi să-şi facă dreptate? Într-o lume unde tensiunile sociale mocnesc mai peste tot, aşa ceva nu se uită.
-
De ce vând atât de bine negustorii egipteni?
Îmi voi aminti multă vreme o frumoasă călătorie în Egipt. Deşi nu am făcut prea multe cumpărături, mi-a fost imposibil să nu remarc excelentele abilităţi de vânzare ale acestui popor. Folosind o tehnică unică, egiptenii mi-au lăsat impresia că au participat cu toţii la acelaşi training de vânzări şi au dobândit un set general de abilităţi comune.
-
Cum isi pot scoate companiile angajatii dintr-o zona de conflict
“Ce facem cu expatii din Egipt ?” este o intrebare pe care si-o pun companiile multinationale care au angajati detasati in tara cuprinsa de revolutie.
Recomandările editorilor
-
KPI care sabotează echipele: Ce urmărești fără să-ți dai seama
Indicatorii de performanță sunt meniți să creeze claritate, ritm și aliniere. În practică, însă, unele KPI-uri ajung să producă exact contrariul: frustrare, comportamente defensive și rezultate distorsionate. -
Timpul ascuns în taskuri inutile: Cum se acumulează în organizații și cum îl oprești
Multe organizații pierd ore întregi fără să-și dea seama. Nu prin proiecte mari sau erori de planificare, ci printr-un tip de consum invizibil: timpul ascuns în taskuri inutile. Este acel timp care se scurge în activități mici, repetitive, prost definite sau... -
Cum să construiești succesul. Meryl Streep: Nu există scurtături. Trebuie să îți dezvolți talentul în fiecare zi
Meryl Streep nu este doar una dintre cele mai apreciate actrițe din toate timpurile, ci și un model de perseverență, disciplină și profesionalism. -
Raiffeisen Bank sprijină dezvoltarea Autonom Services printr-o finanțare de 300 milioane de euro
Raiffeisen Bank, în calitate de coordonator global și creditor inițial, a participat la sindicatul de bănci care a acordat Autonom Services, unul dintre principalii furnizori de mobilitate din România, o finanțare în valoare totală de 300 milioane de euro.