generozitate
-
Decembrie, luna cadourilor! Încă de la ziua naţională, se instalează atmosfera de sărbătoare, anticiparea bucuriei, se deschid târgurile de Crăciun, peste tot în jur apare o puzderie de steluţe şi decoraţiuni, luminiţe mii şi mii. -
Cristina Rusu: Oamenii cei mai buni și generoși sunt și cei care au cel mai puțin
Mă fascinează serialul „Povestea noastră”, difuzat de National Geographic. Și vocea lui Morgan Freeman, actorul cu voce de Dumnezeu care călătorește de la un capăt la altul de lume în căutarea firului roșu care ne -
Ce e de făcut când te simți exploatat
Am fost învățați de mici să fim generoși, să împărțim jucăria cu ceilalți copii din parc, dar uneori ni se pare că oamenii profită de bunăvoința noastră. Dăm un deget și ni se ia toată mâna. De unde provine această nemulțumire în urma darului pe care chiar noi l-am oferit și ce e de făcut ca să „împăcăm și capra și varza”, să privim cu mulțumire bucuria celuilalt, fără să ne simțim exploatați? -
Ce ar putea câştiga o companie din practica „dă mai departe”?
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
Se spune „o mână spală pe alta” sau „serviciu contra serviciu”. Întrebarea este: dar dacă tu îmi faci un contraserviciu, oare sunt eu mai dispus ca, la rândul meu, să îi fac altcuiva un serviciu?
-
Atenţie, se lansează artişti la Concursul Internațional „George Enescu” şi anul acesta!
Construit ca o prelungire firească a Festivalului „George Enescu”, cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România și un adevărat brand cultural de țară, Concursul Internațional „George Enescu” readuce în spațiul public valorile în care credea însuși George Enescu, singurul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural universal: creativitatea, originalitatea și generozitatea.
-
Eşti ceea ce gândeşti: Principii taoiste pentru omul de azi
Fundaţia Calea Victoriei organizează luni, 29 iulie, de la ora 19.00, atelierul Eşti ceea ce gândeşti: Principii taoiste pentru omul de azi, susţinut de Eduard Bucescu, pe parcurs căruia vei fi surprins să faci cunoştinţă cu cineva pe care credeai că-l cunoşti deja, dar despre care ştiai prea puţine: tu însuţi.
-
Istoria ne-a creat o stimă de sine negativă care merge până la ură
Psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu răspunde fără menajamente la întrebarea: „Sunt românii cu adevărat generoşi?”. Acesta aşază o oglindă în faţa conştiintei de sine a fiecărui român. „Reflexia” obţinută o să surprindă, pentru că arată adevăruri nu tocmai comode despre identitatea de sine a românilor. Despre raporturile dintre noi şi ceilalţi, despre poziţionarea faţă de comunitatea din care facem parte...
-
Mâine la fel de generoşi ca şi ieri
Cercetătorii de la Harvard au vrut să vadă ce ni se întâmplă când suntem rugaţi să contribuim la binele altcuiva pe cheltuiala noastră. Au aflat că în minte ni se declanşează un conflict între două sisteme cognitive: unul rapid şi intuitiv, dispus să coopereze, şi altul mai lent şi raţional, care ne apără interesul. Ei apreciază că reacţia noastră instinctivă este să dăruim. Oamenii de ştiinţă au făcut o serie de experimente în care subiecţii câştigau bani, în funcţie de cât de mult cooperau cu ceilalţi.
-
Românii se consideră o naţie generoasă. 77,3% din populaţie a donat bani cel puţin o dată în ultimul an
Românii se percep ca fiind o nație darnică și generoasă, conform studiului National Happiness. 77,3% din cei chestionați au declarat că au donat bani cel puțin o dată în ultimul an. Datorită proiectelor de responsabilitate socială implementate de companii, a crescut la 43,6% numărul persoanelor care fac acțiuni de voluntariat.
Recomandările editorilor
-
Semnele tăcute care arată că o echipă s-a decuplat de la cultura companiei
O echipă nu se îndepărtează de cultura organizațională peste noapte. De obicei, procesul este lent, aproape invizibil. El începe mult înainte ca performanța să scadă. Primele semne nu apar în rapoarte, ci în... -
EXCLUSIVJason Zickerman, CEO TAB: Fii sincer, arată-te vulnerabil, învață de la ceilalți și vei deveni liderul care îți dorești
După mai bine de 25 de ani de experiență internațională cu The Alternative Board (TAB), Jason Zickerman, CEO-ul global al organizației, privește cu entuziasm și realism intrarea pe piața din România. -
Peste 80% dintre români urmăresc influenceri. Ce așteptări au de la ei | STUDIU
81% dintre adulți urmăresc în continuare influenceri, o cifră stabilă față de anul trecut. Această stagnare indică o piață matură: publicul există în continuare, dar atenția este mai greu de câștigat arată studiul InfluenceMe 2025. -
Cum setezi un sistem de evaluare care nu adaugă muncă inutilă și nici tensiune
Puține procese interne provoacă mai mult stres decât cel de evaluare a performanței. Pentru unii angajați, e momentul în care se simt judecați; pentru unii lideri, e o etapă birocratică în plus.