isarescu
-
„Analiza remitenţelor băneşti ale românilor din străinătate arată că unii au trimis bani în ţară pentru a începe activităţi de afaceri, iar acesta este un lucru foarte bun”. -
Isărescu îndeamnă la cumpătare: ce spune despre impactul majorărilor salariale care sunt inevitabile
Isărescu. Creșterile salariale sunt inevitabile și această mișcare a forței de muncă le accentuează, dar acestea trebuie ținute sub control într-o manieră rezonabilă, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-o conferință de presă. -
„Nu trebuie, însă, să ne culcăm pe o ureche”. Părerea lui Mugur Isărescu despre productivitatea muncii
"Ne aflăm într-una din cele mai favorabile poziții macroeconomice din parcursul post-comunist. Nu trebuie, însă, să ne culcăm pe o ureche și să neglijăm ce avem de făcut. Ar trebui să ne preocupe consolidarea și nu slăbirea a ceea ce am obținut. (...) Contează cât de repede crești, dar nu e lipsit de importanță nici cum crești", a declarat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, într-o conferință pe teme economice. -
Cum regleză Mugur Isărescu cursul valutar
Mugur Isărescu a anunţat care este cea mai bună metodă, din punctul său de vedere, de a regla cursul. Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în urcare, pentru a cincea sesiune consecutiv, la 45809 lei/euro, un nou maxim al ultimelor 11 săptămâni şi aproape de recordul consemnat la începutul lunii august, potrivit Mediafax.
-
Isarescu: Salariile bugetarilor vor creste in 2011, dar nu cu 25%
Salariile angajatilor din sectorul bugetar vor creste anul viitor, dar nu vor reveni la nivelul de dinaintea reducerii cu 25% aplicata de la 1 iulie 2010, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
-
Isarescu: Contributiile mari platite de angajatori si angajati descurajeaza munca
Un angajator care stie cat de greu este sa concedieze un angajat va angaja foarte greu, iar contributiile mari descurajeaza munca, este de parere guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.
-
Isarescu: Adevarul financiar poate fi cinic
Societatea romaneasca trebuie sa inteleaga ca „banii nu pica din cer”, a declarat astazi Mugur Isarescu. Este nevoie de munca pentru a se ajunge la bogatie, iar adevarul financiar poate fi cinic si nemilos, a afirmat guvernatorul BNR.
-
Guvernul taie 25% si din salariul lui Isarescu
Reducerea cu 25% a salariilor va fi aplicata si in cazul angajatilor BNR, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, conform proiectului de lege privind diminuarea cheltuielilor bugetare.
-
Decizia privind reducerea deficitului bugetar, pe ultima suta de metri
Vineri cel tarziu vom afla decizia finala la care vor ajunge Guvernul si FMI in privinta majorarii TVA si a cotei unice, a declarat astazi ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. In acelasi timp, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, avertizeaza din nou asupra pericolului unui dezechilibru bugetar.
-
Cifre si vise
Cifrele sunt proaste, sperantele sunt mari. Asa ar putea fi caracterizate primele luni ale acestui an. Cat conteaza cifrele si cat conteaza vorbele?
Recomandările editorilor
-
Cum să recrutezi și pe baza greșelilor făcute în carieră, nu doar a realizărilor
În multe procese de recrutare, accentul cade aproape exclusiv pe rezultate: ce a construit candidatul, ce a reușit. Însă o imagine completă a unui profesionist nu se vede doar în succese, ci și în felul în care a gestionat greșelile. -
Articol susținut de DAAS EPTA RomaniaDaniel Santa, directorul Brașov Running Festival: Nu avem cum să ne dezvoltăm ca societate fără sport și fără cultură
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare. -
România 2025: cum arată piața muncii în ochii investitorilor? | OPINIE
Piața muncii din România a fost mult timp considerată ca unul dintre cele mai mari atuuri ale țării noastre, însă, în 2025, a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru perioada următoare. -
Care sunt orașele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile în acest moment
Angajatorii din România au postat în ultima lună peste 22.000 de locuri de muncă pe platforma eJobs.ro, o parte dintre acestea sunt dedicate sezonului de sărbători, când volumul de activități crește semnificativ,