Cu toții avem nevoie, din când în când, de o rupere de ritm. Pentru că nu avem destul timp la dispoziție, ne limităm, de multe ori, la o ieșire în oraș.
Google a anunțat lansarea celui mai puternic cip de inteligență artificială dezvoltat până acum, parte a eforturilor companiei, de atragere a unor noi clienți din zona AI cu soluții hardware proprii.
Toată lumea vorbește despre reforma statului și de cât de importantă este ea. Toată lumea vorbește despre necesitatea introducerii unui sistem de management al performanței în instituțiile publice, similar cu cel din companiile private.