
Microsoft schimbă programul angajaților. Câte zile trebuie să lucreze de la birou
Microsoft a anunțat că, începând de anul viitor, angajații vor fi așteptați să lucreze de la birou trei zile pe (…)
Microsoft a anunțat că, începând de anul viitor, angajații vor fi așteptați să lucreze de la birou trei zile pe (…)
Statisticile arată că 47% dintre femeile din România identifică teama de eșec drept principalul obstacol în calea (…)
După mai bine de patru ani în care modelele de lucru au fost supuse unor transformări accelerate, angajații din (…)
Un program românesc dedicat formării liderilor de board primește recunoaștere europeană. Se confirmă astfel (…)
Munca a pătruns adânc în viața personală. În era digitală, granițele dintre birou și casă au dispărut. Studiile (…)
Universitatea Româno-Americană și Envisia – Business School anunță o premieră în România: primul program de (…)
În primele trei luni ale anului 2025, piața muncii din România a înregistrat o scădere a dinamicii comparativ cu (…)
Nu e greu să ai o agendă plină. Provocarea reală este să ai una care chiar contează. Trăim vremuri care asociază (…)
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER) lansează proiectul “START STUDENT – (…)