Prima oară am auzit de timp de calitate unu-la unu între părinte și copil la scriitorul Stanley Greenspan, timp pe care el îl numea „Floortime” – adică un timp de 20-30 de minute în care părintele stătea jos cu copilul și petrecea acel timp într-un mod pe care îl dorea copilul. Floortime era doar o metaforă pentru orice fel de timp cu copilul, atâta timp cât părintele nu direcționa jocul copilului. Apoi am auzit de noțiunea de „Timp special” la organizația mea dragă cu care eu m-am calificat ca instructor de parenting, Hand in Hand Parenting. Acolo limita de timp era mai flexibilă, undeva de la 5-10 minute în sus.