public affairs
-
Ce înseamnă astăzi să lucrezi în public affairs în România? Este, înainte de toate, o meserie provocatoare prin natura sa. Consultantul de public affairs îşi asistă clienţii, care sunt de obicei companii multinaţionale, în relaţia cu instituţiile publice. Unele companii au întâmpinat un blocaj în comunicarea cu un minister sau agenţie guvernamentală, altele vor să discute la cel mai înalt nivel guvernamental sau ministerial, după caz, decizia de a investi în România. -
O carieră în care n-ai cum să te plictisești
Face parte dintr-o generaţie de profesionişti care au inventat roata în materie de lobby şi public affairs în România. Laura Florea, preşedintele Asociaţiei Registrului Român de Lobby, a început să practice într-o vreme în care nu exista Internet, iar informaţia globală era greu accesibilă. -
Codrin Scutaru, noul Senior Manager al McGuireWoods România
Fostul secretar de stat Codrin Scutaru se alătură companiei de consultanță în afaceri McGuireWoods România în funcția de Senior Manager. Scutaru își începe activitatea în noua poziție de luni, 27 iulie. -
Ce trebuie să faci pentru a urma o carieră în Public Affairs - Video
Domeniul Public Affairs este unul destul de puțin cunoscut în România, iar oportunitățile de carieră în această zonă sunt cu atât mai necunoscute. Care sunt actorii din această piață și cine aspiră să se perfecționeze în această meserie? Ce calități trebuie să aibă un aspirant și ce experiență e relevantă? Răspunsurile le-am aflat de la Laura Florea (foto), managing partner Point Public Affairs și președintele Asociației Registrului Român de Lobby în cadrul ediției de luni, 21 iulie, a Jurnal de Leadership.
-
Cum să faci carieră în public affairs
Este sau nu lobbying-ul un subiect tabu în România? Ce înseamnă public affairs și cu ce instrumente lucrează? Care sunt actorii din această piață și cine aspiră să se perfecționeze în această meserie? Ce calități trebuie să aibă un aspirant și ce experiență e relevantă? Răspunsurile la aceste întrebări le vom afla luni, 21 iulie, în cadrul unei noi ediții Jurnal de Leadership, emisiunea care te aduce cu un pas mai aproape de succes.
Recomandările editorilor
-
Pluxee și FoodFix lansează „Prânz la Fix”. 22 de rețete gândite pentru prânz create de Chef Cătălin Scărlătescu
Pluxee, lider global în beneficii extrasalariale și soluții pentru implicarea angajaților, împreună cu FoodFix, lansează proiectul „Prânz la Fix”, o inițiativă care conectează valoarea tichetului de masă cu o experiență culinară echilibrată și accesibilă. -
Harta economică a României: Serviciile domină, industria rezistă, forța de muncă scade
Economia României continuă să se restructureze, iar datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică conturează o imagine cu contraste puternice: mai multe companii, dar mai puțini angajați. -
Wizrom Software preia Co-Factor și își extinde portofoliul cu soluții strategice pentru resurse umane
Wizrom Software, unul dintre liderii locali în dezvoltarea de soluții software pentru business, anunță oficial preluarea companiei Co-Factor, specializată în platforme dedicate performanței organizaționale, comunicării și implicării angajaților. -
Industria outsourcingului în era automatizării: 90% din activitățile de back-office pot fi digitalizate - STUDIU
90% dintre activitățile de back office din industria de externalizare a proceselor de afaceri pot fi acum automatizate, potrivit raportului „Reimagining Business Processes with AI”, lansat de Parseq.