referendum
-
Premierul spaniol Mariano Rajoy declară că, în opinia sa, convocarea unui referendum pentru independenţa Cataloniei reprezintă un act intolerabil de nesupunere faţă de instituţiile democratice. -
Câţi scoţieni ar spune „Adio, UK” dacă mâine ar avea loc un referendum
Independenţa Scoţiei: Câţi scoţieni ar spune „Adio, UK” dacă mâine ar avea loc un referendum
Susținerea independenței rămâne minoritară în Scoția, indică un sondaj publicat marți, cu circa o lună și jumătate înaintea alegerilor legislative anticipate din Regatul Unit, în care subiectul ar urma să fie discutat aprins, potrivit Agerpres. -
Referendumul a scumpit la loc apartamentele, la nivelul de anul trecut
Prețul cerut de proprietarii de apartamente a revenit la același nivel din vara anului trecut, dacă luam în considerare pe de o parte ieftinirea în euro,iar pe de altă parte slăbirea leului față de euro. Astfel, la nivel național, pretențiile proprietarilor s-au redus cu 5%, indică portalul specializat imobiliare.ro. Cum românii sunt platiți în general în lei și foarte rar cu sume corelate cursului de schimb, iar prețul apartamentelor este furnizat în euro, faptul că leul a pierdut în iulie circa 4,2 % la care putem să adăugăm deprecierea comparativ cu vara anului trecut, cu greu se poate vorbi de o ieftinire a apartamentelor.
-
Referendumul s-a încheiat. Leul își revine
Leul a continuat să se întarească în prima parte a sesiunii interbancare de luni. BNR a anunțat referințe în scadere puternică pentru euro și dolar, de 4,5558 lei/euro, respectiv 3,7086 lei/dolar, cifre care sunt minimele ultimelor două săptămâni.
-
Referendum 2012: Prezenţa la vot la ora 14.00 la nivel naţional era de 21,37%
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Basescu se află în plină desfăşurare. Românii trebuie să răspundă la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?". Alegătorii pot opta pentru răspunsul "DA" sau "NU" din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni.
-
Slalomul CCR printre capcanele politicienilor
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a incheiat saptamana trecuta un veritabil slalom, reusind sa ocoleasca aproape toate obstacolele puse in calea sa de clasa politica.
Recomandările editorilor
-
Semnele tăcute care arată că o echipă s-a decuplat de la cultura companiei
O echipă nu se îndepărtează de cultura organizațională peste noapte. De obicei, procesul este lent, aproape invizibil. El începe mult înainte ca performanța să scadă. Primele semne nu apar în rapoarte, ci în... -
EXCLUSIVJason Zickerman, CEO TAB: Fii sincer, arată-te vulnerabil, învață de la ceilalți și vei deveni liderul care îți dorești
După mai bine de 25 de ani de experiență internațională cu The Alternative Board (TAB), Jason Zickerman, CEO-ul global al organizației, privește cu entuziasm și realism intrarea pe piața din România. -
Peste 80% dintre români urmăresc influenceri. Ce așteptări au de la ei | STUDIU
81% dintre adulți urmăresc în continuare influenceri, o cifră stabilă față de anul trecut. Această stagnare indică o piață matură: publicul există în continuare, dar atenția este mai greu de câștigat arată studiul InfluenceMe 2025. -
Cum setezi un sistem de evaluare care nu adaugă muncă inutilă și nici tensiune
Puține procese interne provoacă mai mult stres decât cel de evaluare a performanței. Pentru unii angajați, e momentul în care se simt judecați; pentru unii lideri, e o etapă birocratică în plus.