reusita profesionala
-
Presiunea de a performa în școală pare că nu a fost mai mare niciodată ca în timpurile pe care le trăiesc copiii noștri. Materiile devin tot mai dificile, concursurile au loc cu o frecvență ridicată, aproape săptămânal, opționalele își au locul lor prestabilit în programul supraaglomerat al copiilor, iar notele și calificativele trebuie să fie maxime. Să aibă vreun preț această goană după note bune, acumulare de cunoștințe cognitive? Și oare ce teamă se află în spatele ei? -
Fă ceva în care să crezi!
În 2007, Dana Miricioiu, unul dintre primii medici esteticieni din ţară care a creditat terapia cu laser, a lansat un business exotic pe piaţa din România: un cabinet de tratamente şi proceduri care îmbunătăţesc aspectul estetic: ClassMediSpa. S-a dovedit a fi o carte câştigătoare: în cei cinci ani de la lansare, 13 000 de pacienţi au ales să treacă pragul acestui cabinet. Mai mult, plasticianul are în plan şi deschiderea unei clinici de profil în SUA.
-
Leadership foarte practic si foarte simplu!
In partea I a cursului nostru practic de leadership, vom vedea cum este posibil ca unii oameni, mult mai slab pregatiti decat noi, sa aiba averi sau functii mai mari. Salut! Numele meu este Bogdan si sunt onorat sa pot impartasi cu voi cateva dintre rezultatele studiilor facute de Accelera® asupra performantelor individului.
Recomandările editorilor
-
Semnele tăcute care arată că o echipă s-a decuplat de la cultura companiei
O echipă nu se îndepărtează de cultura organizațională peste noapte. De obicei, procesul este lent, aproape invizibil. El începe mult înainte ca performanța să scadă. Primele semne nu apar în rapoarte, ci în... -
EXCLUSIVJason Zickerman, CEO TAB: Fii sincer, arată-te vulnerabil, învață de la ceilalți și vei deveni liderul care îți dorești
După mai bine de 25 de ani de experiență internațională cu The Alternative Board (TAB), Jason Zickerman, CEO-ul global al organizației, privește cu entuziasm și realism intrarea pe piața din România. -
Peste 80% dintre români urmăresc influenceri. Ce așteptări au de la ei | STUDIU
81% dintre adulți urmăresc în continuare influenceri, o cifră stabilă față de anul trecut. Această stagnare indică o piață matură: publicul există în continuare, dar atenția este mai greu de câștigat arată studiul InfluenceMe 2025. -
Cum setezi un sistem de evaluare care nu adaugă muncă inutilă și nici tensiune
Puține procese interne provoacă mai mult stres decât cel de evaluare a performanței. Pentru unii angajați, e momentul în care se simt judecați; pentru unii lideri, e o etapă birocratică în plus.