sansa
-
Agenţia France Presse a dedicat un articol unor ''bijuterii arhitecturale ameninţate'' din România, care ''au găzduit capete încoronate şi au reprezentat mândria României timp de secole, înainte de a fi abandonate'' şi care au acum o şansă să fie salvate graţie eforturilor câtorva tineri îndrăgostiţi de patrimoniu. -
Capcane în luarea deciziilor și cum ne pot influența acestea în parcursul profesional
În acest weekend, pe 20 - 21 iunie, la Impact Hub București are loc cea de-a patra ediție a proiectul Think Leadership. Evenimentul se adresează profesioniștilor cu 4-7 ani experiență în marketing, vânzări, finanțe, logistică sau resurse umane care dețin sau își doresc o poziție de conducere. -
Când ar trebui să concediezi un angajat „suficient de bun”?
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp.
Craig, un vicepreşedinte responsabil cu stocurile la o companie producătoare de alimente ambalate şi de ambalaje pentru alimente, fusese întotdeauna un profesionist cu performanţe foarte înalte. Lucra în companie de trei ani, avea reputaţia de a aborda mereu lucrurile în mod inovator şi avea relaţii bune cu echipa lui. Şefa lui Craig, Louise, ajunsese să se bazeze pe Craig pentru expertiza lui profundă în domeniul în care lucra şi pentru experienţa lui (vorbim despre o situaţie reală în care s-au aflat cei doi, dar din motive de confidenţialitate ei nu sunt prezentaţi aici cu numele lor reale). -
„EA decide, tu reușești”
Femei în Afaceri, în parteneriat cu organizaţii din Spania, Italia, Latvia şi Marea Britanie, a demarat la sfârşitul anului 2014 proiectul european “She decides, you succeed”, cu scopul de a determina companiile din sectorul privat să ofere şanse egale femeilor de a ajunge în poziţii decizionale. -
Oportunitatea NU înseamnă noroc
Oportunitatea nu înseamnă noroc, minune sau un lucru care se întâmplă rar – aceste situații sunt mai mult situații care apar din când în când sau pur și simplu mici scăpări (cuiva îi scapă 50 de lei din buzunar când merge pe strada, iar o altă persoană îi găsește 3 minute mai târziu – asta nu este oportunitate de care a profitat cineva ci mai mult situații neprevăzute care apar ocazional. Alt exemplu: Ești angajat într-o companie nu pentru competențele tale ci pentru că mama ta lucrează în compania respectivă – din nou, asta nu este o oportunitate). -
Schimbarea mentalitatii in educatie
Romanii aleg calea facultatii imediat dupa examenul de bacalaureat. Foarte putini prefera alt drum, iar piata muncii nu este suficient de dezvoltata incat sa-i absoarba pe toti absolventii de studii superioare. Spre deosebire de situatia țarilor occidentale, in Romania, cursurile de formare profesionala ii atrag mai putin pe tineri. Cu toate acestea, ele ofera o sansa reala de calificare pentru cei care doresc sa lucreze in sectorul operational, asa cum ne spune britanicul Peter Wells, specialist in educatie.
-
Învață cum să-ţi conduci cu succes proiectul
Eşti tânăr? Ai un proiect, dar nu eşti sigur dacă modul în care îl dezvolți este cel mai potrivit? Acum ai şansa să fii printre cei 30 de tineri care vor învăţa cum să conducă eficient propriile proiecte.
-
Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru visul tău
Lucrează cu top-managerii îndrăzneţi, asaltaţi de probleme şi responsabilităţi crescute, pentru ca ei să-şi maximizeze eficienţa, să facă salturi în performanţă şi să obţină rezultate spectaculoase. Dar şi ca să redescopere bucuria de a fi. Folosindu-se de abilitatea de a vedea lucrurile în ansamblu şi de a le spune pe nume, sesizează sursa disfuncţionalităţilor şi este coach-ul de încredere pentru „piloţii” de business în a-i acompania să se ridice mai sus de ei însişi. A lucrat cu manageri de top din Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Franţa, Grecia, Danemarca, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi România. Este vorba despre Lilia Dicu.
-
O carte pentru un copil, o șansă pentru mai departe!
UPS România, împreună cu organizația World Vision România, lansează campania de responsabilitate socială "O carte pentru un copil, o șansă pentru mai departe!", prin intermediul căreia peste 3.000 de elevi din clasele I-VIII din mediul rural vor beneficia de cărţile donate în anumite locaţii din Bucureşti. Cărţile colectate în timpul campaniei vor completa bibliotecile şcolilor generale vizate de program, din județele Ialomița și Vâlcea, pentru a oferi elevilor posibilitatea de a cunoaşte beneficiile lecturii.
-
Jack Welch: dacă sunteți recunoscuți pentru o birocrație stufoasă și rigidă, veți rămâne blocați
Sunt foarte mulți oameni talentați în companii care ar putea urca în rapid scara ierarhică - problema este doar să îi găsiți și să le dați șansa să se afirme. Jack Welch, fostul CEO al companiei General Electric, și soția sa Suzy, au acordat recent un interviu agenției Reuters în care au vorbit despre identificarea “vedetelor” din companii.
-
Au oamenii frumoşi mai multe şanse la angajare?
Cei puţin atrăgători nu ar trebui să dispere. Noul consens în ultimele studii psihologice arată că oamenii atrăgători au mai mult succes în timpul interviului doar în cazul în care intervievatorul este de sex opus. De fapt, reacţia ar putea fi contrară dacă cel sosit la interviu este de acelaş sex cu cel care îi ia interviu.
Recomandările editorilor
-
România obține un succes internațional: judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, aleasă la Tribunalul ONU pentru Dispute
România a obținut o victorie importantă în cadrul Organizației Națiunilor Unite: judecătoarea Adina Elvira-Ghiță a fost aleasă pentru un mandat de 7 ani la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT), din iulie 2026. -
Va ajunge starea de sănătate a angajaților un nou indicator de business?
Pachetele de beneficii oferite angajaților au devenit din ce în ce mai sofisticate în ultimii ani, iar în cadrul companiilor locale aproape că există o competiție în ceea ce privește numărul de inițiative de wellbeing. -
UE concepe o rezervă de talente pentru atragerea profesioniștilor din alte țări
Comisia Europeană a anunțat un acord politic provizoriu între Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la Rezerva de Talente la nivel european. -
New Bond Street devine cea mai scumpă arteră comercială din lume: Calea Victoriei, în top 40 global
New Bond Street din Londra a fost desemnată pentru prima dată cea mai scumpă arteră comercială din lume. Conform unui raport realizat de Cushman & Wakefield, chiriile pe celebra stradă londoneză au crescut cu 22% în ultimul an