slabiciuni
-
Eşecul şi slăbiciunile nu trebuie să reprezinte piedici de netrecut în dezvoltarea noastră ca profesionişti şi ca persoane. Drept urmare, cum le putem gestiona în aşa fel încât să ieşim învingători? -
Cât de mult au de câştigat şefii când își arată slăbiciunile
© 2014 Harvard Business School Publishing Corp.
Într-o dimineaţă, în oraşul Bangalore din Sudul Indiei, Archana Patchirajan, fondatoarea unui startup din industria tehnologiei, a chemat întregul personal al firmei la o şedinţă. Ea i-a anunţat pe oameni că trebuie să renunţe la toţi angajaţii fiindcă startup-ul rămăsese fără fonduri. Ea nu le mai putea plăti salariile. Dar s-a întâmplat un lucru şocant: angajaţii ei – în condiţiile în care personalul startup-ului era format din ingineri de cel mai înalt calibru, care ar fi putut să-şi aleagă orice alt job ar fi vrut în înfloritorul “Sillicon Valley” al Indiei – au refuzat să plece. -
3 mituri despre punctele tale forte
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.
Una dintre cele mai dramatice schimbări care au avut loc în ultimul deceniu în domeniul dezvoltării abilităţilor de leadership a fost mutarea accentului de pe corectarea punctelor slabe pe identificarea, extinderea şi dezvoltarea punctelor forte. Iar pe măsură ce această mişcare continuă să câştige forţă, au ieşit la iveală trei mituri a căror spulberare este garantată.
-
Află care este „Adevărul despre tine”!
Problema cu Marcus Buckingham este ca arată prea bine. E greu să ai încredere într-un autor atât de sexy, care pe deasupra mai scrie despre dezvoltare personală. Pur și simplu nu merită credibilitate. Când l-am văzut prima oară, m-am gândit că sigur e o manevră de marketing, chitită să atragă tinerele cititoare într-un joc al autodezvoltării imaginare, în timp ce se își instalează pe calculator un wallpaper - mărime mare - cu autorul. Să-și amintească de conceptele lui valoroase, bineînțeles.
Recomandările editorilor
-
Cum să recrutezi și pe baza greșelilor făcute în carieră, nu doar a realizărilor
În multe procese de recrutare, accentul cade aproape exclusiv pe rezultate: ce a construit candidatul, ce a reușit. Însă o imagine completă a unui profesionist nu se vede doar în succese, ci și în felul în care a gestionat greșelile. -
Articol susținut de DAAS EPTA RomaniaDaniel Santa, directorul Brașov Running Festival: Nu avem cum să ne dezvoltăm ca societate fără sport și fără cultură
După pandemie, când a aflat, dintr-un clip al unei firme de echipament sportiv, că generația copiilor de acum e prima generație care are o speranță de viață mai mică decât cea a părinților lor, a simțit că trebuie să contribuie la schimbare. -
România 2025: cum arată piața muncii în ochii investitorilor? | OPINIE
Piața muncii din România a fost mult timp considerată ca unul dintre cele mai mari atuuri ale țării noastre, însă, în 2025, a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru perioada următoare. -
Care sunt orașele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile în acest moment
Angajatorii din România au postat în ultima lună peste 22.000 de locuri de muncă pe platforma eJobs.ro, o parte dintre acestea sunt dedicate sezonului de sărbători, când volumul de activități crește semnificativ,