somaj tehnic
-
Criza COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra muncii la nivel global, punând o presiune uriaşă asupra departamentelor de Resurse Umane, care au fost nevoite să găsească rapid soluţii pentru a asigura continuitatea afacerilor, atât -
Economia „LA RELANTI”- Cheia revenirii din criza coronavirus
Economia la turație mică, scoasă din viteză dar continuând să funcționeze chiar și moderat în condițiile date, reprezintă soluția depășirii perioadei de criză în condiții care să ne permită ulterior o revenire economică, fără pierderi -
Piperea: De la Oltchim vor fi disponibilizaţi 1.055 salariaţi, iar circa 500 vor intra în şomaj tehnic
Circa 1.600 de salariaţi de la Olchim vor rămâne fără un loc de muncă, dintre care 1.055 vor fi concediaţi, iar circa 500 vor intra în şomaj tehnic, a declarat sâmbătă, la Antena 3, avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului judiciar al combinatului vâlcean.
-
Oltchim menţine în şomaj tehnic peste 700 de salariaţi
Din cauza lipsei de materie prime şi a capitalului de lucru, combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea va menţine 713 salariaţi în şomaj tehnic în luna martie, se arată într-un raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.
-
Guvernul ar putea prelungi acordarea facilitatilor in caz de somaj tehnic
Guvernul va evalua in urmatoarea perioada daca facilitatile acordate angajatorilor si salariatilor prin procedura somajului tehnic trebuie prelungite sau nu si pentru acest an, a declarat, vineri, premierul Emil Boc.
-
Somajul tehnic la CFR Calatori ar putea creste fondul de salarii cu 150%
Trimiterea in somaj tehnic a unor categorii de personal din CFR Calatori va determina cresterea fondului de salarii cu 150%, din cauza orelor suplimentare pe care salariatii ramasi le vor efectua, sustine presedintele Federatiei Miscare Personal, Ion Molea.
-
15.000 de salariati CFR Calatori intra de luni in somaj tehnic prin rotatie
Incepand de luni, 15.000 de angajati ai CFR Calatori vor intra in somaj tehnic prin rotatie pana la sfarsitul anului, fiecare salariat urmand sa nu vina la munca timp de doua luni.
Recomandările editorilor
-
STUDIU: Ascultarea activă a angajaților reduce intenția de plecare și crește implicarea
Echipele în care oamenii se simt văzuți și auziți funcționează mai bine, rămân mai mult timp în companie și generează rezultate superioare. Concluzia apare în studiul aflat la baza indicatorului Net Connected Score. -
Aleksandras Česnavičius, CEO PRO TV: Puterea televiziunii constă în crearea acelor momente de „împreună”
Vremurile în care grila unei televiziuni dicta programul întregii familii s-au schimbat, însă în asta constă și frumusețea evoluției: nimic nu dispare, totul se transformă. -
Ce întrebare simplă te ajută să evaluezi dacă un dashboard e relevant
În multe organizații, dashboardurile ajung să fie colecții de grafice frumoase, dar greu de folosit în decizii. Cu fiecare lună se mai adaugă un indicator, încă un filtru, încă o vizualizare, până când instrumentul devine mai degrabă arhivă decât sprijin real. -
Cum identifici procesul care blochează trei echipe diferite, dar nu e nimeni responsabil de el
Există procese care funcționează „din inerție”: toată lumea le folosește, nimeni nu le controlează, iar blocajele se adună. Cele mai problematice sunt acele procese care afectează simultan mai multe echipe, dar care nu apar pe lista oficială a responsabilităților nimănui.