Dacă îți e dor de casa bunicilor și de povești, de sunetele vacanței de vară la țară, de mâncare cu gustul copilăriei și de vinuri cât mai aproape de tradiție, există un loc care îți
Compania Holcim anunță că proiectul CCS Holcim România – Carbon Hub CPT01 a fost selectat pentru finanțare de către Fondul de Inovare al Uniunii Europene.
E mijlocul săptămânii și lista de sarcini nu s-a micșorat, ci s-a extins. Proiectele urgente s-au înmulțit, termenele s-au apropiat, iar calendarul arată mai plin decât la începutul săptămânii. În teorie, totul e sub control.
Black Friday rămâne unul dintre cele mai așteptate evenimente comerciale din România, cu o notorietate de peste 90%, arată studiul realizat de Kantar România în perioada premergătoare ediției 2025.
Dashboard-urile de raportare au devenit un reflex în aproape orice companie. Toată lumea vrea „vizibilitate”, „claritate” și „date în timp real”. Și nu e un lucru rău. Problema apare când acestea devin tot mai aglomerate.