Femeile ajunse în funcții de conducere sunt frecvent întrebate: „Cum reușiți să le împăcați pe toate?” Niciuneia nu-i place această întrebare, pentru că nu se poate să le faci pe toate, așa cum pretinde societatea în ziua de azi. Dar, în definitiv, cui îi pasă de ce zice lumea?

Părinţii sunt mereu bine intenţionaţi când vine vorba despre copiii lor şi fac tot ce le stă în putere să îi ajute. Îi susţin cum pot şi cu ce pot, îi scapă de necazuri, indiferent de metode, şi se străduiesc să le ofere tot ce ei, ca părinţi, nu au avut. Personajul interpretat de Luminiţa Gheorghiu în filmul „Poziţia Copilului” rezumă într-o singură propoziţie întreg procesul, spunându-i băiatului ei: orice părinte se împlineşte prin copilul lui.

Acesta este strigătul pe care îl aud, dincolo  de blazarea și lipsa de interes ce se instalează când plutește acest cuvânt într-o încăpere. Acest termen – EMPATIE – apare oriunde se vorbește despre calitatea comunicării. E o treaptă importantă pe care a urcat-o. Până nu demult era un instrument de infatuare și demonstrație a diferenței de competențe.

Este o temă care mă preocupă de ceva timp: amânăm să ne bucurăm de momente dedicate nouă, sau pur şi simplu nu mai par importante astfel de momente, micile bucurii menite să ne relaxeze, să ne încarce cu energie, gonim după... ceva (câteodată nici nu realizăm după ce alergăm de fapt).