Bianca Ion: „Majoritatea nu mai așteaptă finalul crizelor pentru a lua decizia de înscriere la un EMBA sau MBA”
Bianca Ioan, Director Marketing ASEBUSS, a vorbit în Ghidul MBA ediția 2022, despre cursurile MBA și EMBA oferite de ASEBUSS, precum și despre ce înveți și cum te dezvoltă un astfel de program:
Am învățat: adaptabilitatea la dorințele și nevoile de învățare eterogene ale participanților EMBA și MBA; flexibilitatea față de preferințele pentru modul de organizare, la clasă, online sau hibrid. Am adaptat programul cursurilor în mod diferit pentru seriile EMBA și MBA. Am intensificat modul de lucru colaborativ atât în echipa școlii, cât și cu partenerii.
La ASEBUSS lucrăm de peste 10 ani cu o platformă suport online pentru cursuri, iar pandemia ne-a determinat să desfășurăm majoritatea cursurilor online, pe Zoom și Teams. Profesorii au învățat și s-au adaptat rapid, însă am simțit nevoia să completăm cu experiențe la clasă, la început sau final de curs, la startul și finalul programului Executive MBA, pentru susținerea disertațiilor, de fiecare dată când condițiile ne-au permis prezența la clasă. Din toamna lui 2021 cursurile sunt organizate hibrid, într-un sistem echilibrat de sesiuni online alternate cu cele în clasă, în noul sediu al școlii din Bd Expoziției 1 B. Dat fiind că acest sistem este validat de participanții actuali din anii 1 și 2 Executive MBA și MBA Antreprenorial, avem în plan la acest moment să continuăm cursurile în sistem hibrid.
Un avantaj adus de online este deschiderea mai mare la nivel de colaborări cu invitați din alte orașe sau din afara țării, cu absolvenți din Europa în special, cu partenerii americani de la Kennesaw State University, Atlanta (la EMBA) și Washburn University, Kansas (la MBA).
La nivelul majorității cursurilor am adaptat tematica existentă, adăugând subiecte specifice perioadei de criză. Formatul online al multor cursuri a permis implicarea mai multor absolvenți dornici să contribuie prin experiența lor în procesul de învățare. Au rezultat astfel multe idei noi, transpuse rapid în practică la nivelul diferitelor cursuri, studenții noștri au intrat în contact cu executivi din Europa și SUA care le-au oferit nu doar o perspectivă nouă, dar și informații „la cald” despre abordarea pe care o adoptă companiile acestora pe diferite subiecte „hot”: munca hibrid, atragerea și menținerea high potentials, provocări în angajarea în industria IT, lanțuri de aprovizionare flexibile, comunicarea în echipe remote sau hibrid, digitalizarea accelerată etc.
Am introdus module noi prin parteneriate diverse cu asociații de business, cu Bursa de Valori București, alte școli din România, Elveția, SUA, precum: Corporate Governance, Financial Lab, Agilitate Strategică și Reziliență, Provocări de leadership în contextul VUCA, Comunicarea și colaborarea cu consumatorii post-pandemie, Construirea unui supply-chain resilient etc.
Am consolidat echipa de practicieni, aducând colaboratori cu experiență la nivel executive, care pot îmbina studiile de caz cu exemple din companiile în care lucrează/le conduc în domenii precum: marketing digital, big data and analytics sau transformare de business.
Am dezvoltat un Program de Mentorat 1:1 cu sprijinul alumni ASEBUSS, program aflat la a treia ediție.
Majoritatea nu mai așteaptă finalul crizelor pentru a lua decizia de înscriere, ci își propun să abordeze „noul normal” și incertitudinea în paralel cu participarea în programele EMBA ASEBUSS. În acest mod învață în timp real, caută idei și opțiuni strategice alături de colegi și profesori, într-un mod colaborativ și cu siguranță propice schimbului de experiență între participanți.
Photo by Jeswin Thomas on Unsplash
Acest material a fost publicat în GHIDul MBA 2022.
Aici puteți accesa preview-ul Ghidului MBA 2022.
Pentru abonare, click aici.