Educația continuă este esențială pentru a rămâne relevant și competitiv într-o lume în continuă schimbare
Sunt absolvent al Universității Politehnice București, Facultatea de Energetică, promoția 2004. În 2008, am continuat pregătirea academică și am finalizat un master în Administrarea Afacerilor Comerciale din cadrul Academiei de Studii Economice București, Facultatea de Comerț.
În aprilie 2023, am finalizat cu succes cursurile programului EMBA din cadrul Universității Tiffin, program început în urmă cu 2 ani, obținând Diplomă Executive MBA emisă de Universitatea Tiffin din SUA, fiind recunoscut ca absolvent al Școlii de Business Americane. M-am alăturat echipei Bitdefender în 2015, timp în care am jucat un rol strategic pentru obținerea poziției de lider în vânzări de soluții de securitate către segmentul enterprise pe piață locală, iar din 2021 ocup funcția de Country Manager România și Republica Moldova.
Am o experiență vastă în gestionarea operațiunilor și dezvoltarea ecosistemului de parteneri în piața locală. Având o abordare strategică și orientată către rezultate am realizat cu succes creșterea veniturilor și a cotei de piață în industria de securitate cibernetică. Prin intermediul unei abordări analitice și a unei comunicări eficiente, am identificat oportunități de creștere în piață și am coordonat implementarea inițiativelor comerciale. Sunt un lider motivat, cu abilități puternice de conducere și îndrumare a echipei, concentrat pe atingerea excelenței operaționale și a creșterii durabile în industria de securitate cibernetică.
Dezvoltarea profesională este o modalitate de a-ți satisface nevoia de creștere și de a-ți exploata potențialul maxim. Indiferent de stadiul carierei tale, îmbunătățirea constantă și învățarea continuă pot aduce satisfacție și împlinire personală. Aș spune că am o latura autodidactă, însă pregătirea teoretică sau studiul individual nu sunt suficiente pentru a reuși.
Am căutat un program cu un curriculum complet, care să contribuie la dezvoltarea abilităților de leadership, de conducere strategică ce implică capacitatea de a înțelege viziunea organizației, de a stabili obiective și priorități clare, de a dezvolta strategii, și de a crea un mediu de lucru care să încurajeze angajamentul, creativitatea și performanță ridicată.
Cu siguranță, ocuparea rolului de Country Manager România și Republica Moldova în cadrul companiei Bitdefender a constituit un factor determinant, ce m-a motivat să fac acest pas. Am fost conștient că experiența oferită de acest program nu va coincide imediat cu o schimbare, dar am fost convins că va reprezenta un rol cheie în dezvoltarea mea atât profesională, cât și cea personală.
Acest material a fost preluat din Ghid MBA 2023.
Pentru a vizualiza un preview al Ghidului MBA 2023, click aici.
Pentru a achiziționa varianta print, click aici.