Leslie Szamosi: Am observat un interes reînnoit al studenților de a-și dezvolta carierele, de a căuta oportunități, de a „zbura” cu adevărat și de a construi noi afaceri
La CITY College, University of York Europe Campus, căutăm mereu să ne actualizăm programele și facem remodelarea aceasta an de an. Însă pandemia ne-a provocat să ne dezvoltăm și să ne extindem și mai mult – unele module chiar mai mult decât altele, cum ar fi: Comportament organizațional, Leadership, Marketing, Managementul informațiilor. În cadrul fiecărui modul, aducem laolaltă multe subiecte de actualitate, în principal despre managementul digital, lucrul la distanță și regândirea modului în care pot funcționa afacerile în noua realitate. Pe lângă remodelările aduse de pandemie, luăm în considerare și noile contexte generaționale din cadrul organizațiilor – există firme și domenii de activitate în care angajații se pensionează mai târziu, așa că astăzi sunt companii în care lucrează împreună până la 5 generații.
Oricum creșterea vârstei de pensionare, o tendință la nivel global, va face ca, în câțiva ani, aceasta să fie regula, nu excepția în organizații. Așa că lucrăm constant pentru a pregăti programa pentru viitorul post pandemic mai îndepărtat, împreună cu partenerul nostru, Universitatea din Strasbourg. Suntem foarte conștienți de această nouă nevoie de a pregăti lideri pentru viitor și înțelegem de ce la nivel global se vorbește despre un nou criteriu important de selecție a candidaților, acela de a evalua și modul în care aplicanții au servit ca lider în timpul crizei globale – gândirea fiind că, dacă cineva a demonstrat calitățile de lideri în timpul pandemiei, acesta reprezintă ceea ce organizațiile au nevoie în viitor.
Trebuie însă să fim precauți cu o astfel de abordare, date fiind circumstanțele. Important este ca, mai întâi, o companie să decidă exact ce tip de model de afaceri va implementa în viitor (hibrid, complet online, complet la distanță) și ce competențe sunt necesare pentru acesta. În ceea ce privește profilurile candidaților, în ultimii doi ani am introdus un program mixt (candidații fac aproximativ jumătate din module online, iar pe celelalte „față în față”).
Asta înseamnă că am atras o persoană puțin mai tânără, mai orientată spre nomadismul digital, DAR cineva care încă mai vrea interacțiune umană!!!
În cadrul grupelor noastre din București, am observat un interes reînnoit al studenților pentru a-și dezvolta carierele în noi domenii și industrii, precum și pentru a căuta oportunități de a „zbura” cu adevărat și de a construi noi afaceri.
Dincolo de poziție, statut, salariu, faimă, valoarea reală adusă de o diplomă de MBA este depășirea limitelor noastre de cunoștințe și extinderea perspicacității noastre pentru afaceri. A fi alături de oameni care au aceleași idei, a avea profesori experți recunoscuți la nivel internațional (universitari, consultanti, cercetători, practicieni) și a fi provocat să gândești diferit, aceasta este valoarea reală. Ne mândrim să creăm o experiență de învățare personalizată și să contribuim astăzi la crearea liderilor de mâine. Prestigiul, statutul și poziția sunt pur și simplu rezultatele unui MBA puternic.
„Față în față”, adevărata experiență MBA În ceea ce ne privește am dezvoltat și mai mult programul de Executive MBA. Am format și grupă online, care s-a menținut și după terminarea pandemiei. În prezent avem grupa „față în față ” și online, plus trei călătorii internaționale. Evident că cererea cea mai mare este pentru grupa „față în față” deoarece în acest format studenții se bucură de adevărata experiență MBA, unde networking-ul cu colegii și comunicarea cu profesorii internaționali este extrem de importantă.
Acest material a fost preluat din Ghid MBA 2023.
Pentru a vizualiza un prieview al Ghidului MBA 2023, click aici.
Pentru a achiziționa varianta print, click aici.