Școlile de business se mută online, în vremea pandemiei
Pandemia globală care a transformat viețile oamenilor de pe întreaga planetă nu avea cum să nu aibă un impact și asupra școlilor de business din România și nu numai. Pe o piață având deja o dinamică nu foarte coerentă, în principal din cauza numărului scăzut de candidați, a tehnologiei care schimbă paradigme și a încercării școlilor de a se reinventa, cuvântul de bază devine acum: incertitudine. Nu înseamnă însă că își închid porțile, ci, dimpotrivă, investesc și mai mult în inovație, accelerând puțin un trend spre care oricum se îndreptau: migrația către online.
Despre incertitudine și schimbare vorbește și Roxana Farrugia, Director de Program Tiffin University. Ea spune că astăzi trăim mai mult ca niciodată o stare de incertitudine care a lovit din plin toate sectoarele din lumea întreagă, inclusiv școlile de business. În contextul actual al pandemiei de coronavirus (COVID-19), toate cursurile universității-mamă, Tiffin University US, s-au mutat online. În România, în urma discuțiilor purtate cu fiecare student în parte, școala a considerat că este benefică pentru toți amânarea datei de începere a cursurilor în clasă, atât studenții, cât și managementul Tiffin susținând cu tărie faptul că „online-ul sau video-conferința nu se compară cu interacțiunea din clasă”.
Mai mult, în această perioadă, universitatea caută să vină în întâmpinarea studenților cu diferite cursuri scurte, având ca temă principală conducerea pe timp de criză. În plus, în funcție de durata menținerii restricțiilor date de autorități, nu exclude susținerea cursurilor online, deoarece un decalaj prea mare nu ar fi în folosul studenților.
„În altă ordine de idei, școlile de business pot transforma această situație de criză într-o oportunitate de învățare, introducând studii de caz legate de coronavirus, alături de alte evenimente de tip „black swans” care au avut un impact negativ pe piața economică la nivel global. De altfel, studenții sunt pregătiți în cadrul programelor de business cum să conducă pe timp de criză, să înțeleagă toate mecanismele din spatele unui business, care sunt efectele prezente și imediate pe piață, implicațiile bugetare și, nu în ultimul rând, să transforme dificultățile în oportunități, având ca scop inovarea businessului”, spune Roxana Farrugia.
Conform unui studiu realizat de QS privind impactul pandemiei de COVID-19 asupra aplicațiilor, 50% dintre respondenți estimează o scădere a numărului de aplicații primite, în timp ce 26% consideră că numărul va rămâne același, 6% declară că va crește, iar 18% dintre ei nu știu care va fi impactul.
În acest context, managementul Tiffin consideră că educația este contra-ciclică în timpul unei recesiuni, iar tinerii, profesioniștii și managerii se vor reîntoarce la școală, folosindu-se de această perioadă pentru a-și descoperi adevăratul potențial. În ceea ce privește înscrierile pentru noul an academic, s-a decis mutarea procesului de admitere integral în online, altfel că atât interviul de admitere, cel pentru burse, cât și depunerea documentelor se fac prin e-mail și Skype.
Tot pe tehnologie se bazează și reprezentanții ASEBUSS pentru a depăși perioada crizei. Bianca Ioan, Director Marketing & Vânzări ASEBUSS, spune că în ultimii ani strategia lor a fost să integreze tehnologia treptat, ținând cont de faptul că o parte din informațiile de curs se pretează formatului online, dar și de profilul divers al participanților. Astfel, chiar în luna martie a anului trecut au avut un prim eveniment despre Transformarea Digitală, unde a fost invitat CEO-ul BCR și câțiva absolvenți ASEBUSS care conduc CIO Council și/sau sunt profund implicați în această schimbare de paradigmă. Atunci a avut loc un preambul al viitorului curs de Business și Digital Transformation, curs care a intrat deja în programa analitică în anul universitar 2019-2020.
Un an mai târziu, adică în martie 2020, în criza provocată de pandemia globală care a impus măsuri stricte de muncă și studii remote, ASEBUSS s-a adaptat cu mare agilitate situației și a reușit trecerea integrală a cursurilor pe platformă online, în ambele programe: Executive MBA și Entrepreneurial MBA.
„Lucrul acesta a fost posibil în special datorită unei bune strategii anterioare, noi având deja licențele Microsoft 365, pe care le foloseam în special pentru platforma de suport online Sharepoint. Aplicația Microsoft Teams, însă, ne-a permis să mutăm inclusiv predarea și interacțiunea dintre participanți în mediul online, așa încât discuțiile pe studiile de caz să poată avea loc 100% online, atât profesorul, cât și studenții fiind în locații diferite”, spune Bianca Ioan.
Feedbackul primit a fost excepțional, după cum adaugă, iar studenții mai tineri sau mai tehnici, din industrii mai avansate din punct de vedere tehnologic, au venit imediat cu recomandări despre cum se poate replica și mai bine interacțiunea de la clasă, discuțiile din pauza de cafea – acum online și, în general, toată partea de socializare și networking. Mai departe, după trecerea crizei, spune Bianca Ioan, vor putea combina cursurile la clasă cu cele online, practic experiența de acum va fi replicată și folosită tot mai mult în anii care vin, odată cu schimbarea generațiilor și a modelelor de business.
Chiar dacă nu erau pregătiți în acest sens înainte de pandemie, tot pe tehnologie se bazează și Maastricht School of Management Romania, după cum explică Laura Lăzărescu- Bidiviu, Managing Director MSM. Ea spune că până acum o lună nu exista o componentă online a programului, însă constrânși de contextul generat de COVID-19 o vor aplica. Cursurile au loc integral în online, iar până acum feedbackul e unul bun, deși studenților le lipsește interacțiunea de grup. „Această componentă e mult mai complicat de replicat în online”, explică Laura Lăzărescu-Bidiviu.
Incertitudinea este cuvântul de bază și în cadrul programului de MBA Româno-Canadian. Vasile Alecsandru Strat, coordonator al programului, spune că, având în vedere contextul economic și incertitudinea termenelor până la care va fi nevoie să se mențină distanțarea fizică ca măsură esențială în limitarea epidemiei, școala încearcă să aibă o abordare multidirecțională. În primul rând, au o strategie bazată pe cursuri online (care în viitor se va metamorfoza într-o abordare de tip blended learning) și pe flexibilizarea calendarului, astfel încât să reușească să construiască soluții personalizate pentru fiecare dintre cursanții actuali, indiferent de stadiul în care se află în program. Pentru termen mediu și lung, au în vedere dezvoltarea unor programe de scurtă durată care să le permită celor interesați accesarea acelor module care sunt de interes imediat, înaintea luării deciziei de a se înscrie într-un program de durată.
„Flexibilizarea și abordarea blended learning de care vorbeam, pe care o dezvoltăm acum, vor fi rafinate și vor deveni axul central al viitoarelor produse pe care le vom oferi”, mai spune Vasile Alecsandru Strat.
Coronavirusul influențează hotărâtor modul în care va funcționa MBA-ul de acum înainte, după cum susține și Phillip Nell, Directorul WU Executive MBA Bucharest. Acesta recunoaște că este un factor perturbator, însă aduce cu el și o latură pozitivă – vom deveni mai pregătiți din punct de vedere tehnic. WU ExecutiveMBA Bucharest este într-un proces de schimbare atât a cursurilor, a proiectelor de curs, cât și a modului în care se va face predarea. Totul cu scopul de a-i ajuta pe actualii cursanți să termine MBA la timp, în ciuda interdicțiilor de călătorie și nu numai. Astfel, deja se practică învățarea combinată între clasic și online: modulele de 4 zile predate de profesori în sălile de curs erau completate de pre-module și post-module în care profesorii nu erau prezenți, iar cursanți erau nevoiți să lucreze și să ducă la bun sfârșit sarcini în mod independent.
„Criza generată de coronavirus va impulsiona și mai mult această direcție, pentru că vom deveni mult mai pricepuți din punct de vedere tehnic în gestionarea modulelor pre și post-curs. Așadar, este o oportunitate de a face cursurile și mai eficiente. Nu vom renunța la experiența reală din sala de curs a studenților noștri, acest lucru este foarte important pentru discuții, învățare și networking – iar coronavirusul ne va permite să devenim mai buni în privința combinării acestora cu învățarea la distanță”, este de părere Phillip Nell. Școlile de MBA vor fi nevoite să adopte schimbări nu doar din cauza coronavirusului, ci și pentru că trebuie să răspundă cerințelor capitalismului contemporan, care ajunge să influențeze programele MBA.
„Acest lucru este vizibil în multe feluri. De exemplu, firmele devin foarte vulnerabile în fața situațiilor de criză, cum este cea generată de coronavirus, dar și de schimbările politice ca Brexitul. Aceasta nu este o chestiune de alegere. Coronavirus, Brexit sau viitoarea recesiune globală masivă nu vor afecta doar multinaționalele, ci și firmele mici și multe alte părți implicate, precum angajații și guvernele”, mai spune Phillip Nell.
Online-ul și tehnologia sunt de bază și în cadrul University of Sheffield International Faculty, City College. Toate cele 13 departamente (cu excepția unității de informare și gestionare a datelor) își desfășoară activitatea într-un format față în față. Dar, în același timp, folosesc și tehnologia pentru întâlniri online după un weekend de predare și pe tot parcursul procesului de învățare, pentru a interacționa cu studenții, după cum precizează Leslie Szamosi, directorul academic al programului de Executive MBA. Astfel, în timpul pandemiei de coronavirus, programul de EMBA s-a mutat în online, așa încât progresul studenților să fie menținut până la redresarea situației. În plus, studenții înscriși au acces la o gamă largă de instrumente de e-bibliotecă și la alte programe de cercetare online.
Acest articol este preluat din Ghid MBA 2020