Cezar Bârlădeanu, CEC Bank | Soluția pentru criza forței de muncă din perioada 2025–2035: Învățământul profesional în sistem dual | OPINIE
1,8 milioane de români vor ieși la pensie, la limită de vârstă, în primii 5 ani de după anul 2030, conform unui studiu coordonat de prof. univ. dr. Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Adică, în următorii 12 ani, se vor pensiona circa 30% dintre cei 5,75 milioane de angajați ai României.
Nu am pretenția validității unei cercetări sociologice, dar, din experiența mea directă de muncă, membrii acestei generații sunt conștiincioși, disciplinați, perseverenți, deseori experți în domeniul lor de activitate și au beneficiat de cel mai redutabil sistem de învățământ pe care l-a avut România în istoria ei.
Totodată, conform datelor Eurostat, avem în România cca 19,3% tineri NEET (Not in Education, Employment or Training, cu vârste între 15 și 29 de ani), față de 11,2% media Uniunii Europene. Aceștia ar putea fi parte a soluției de evitare a unei crize sistemice de forță de muncă.
Dintre ei, la un calcul simplu, ar trebui să școlarizăm în domenii tehnice sau servicii minimum 65.000 de tineri pe an, ținând cont de faptul că o școală de meserii durează 3 ani.
Deși pe hârtie un număr suficient de elevi par să urmeze rute vocaționale, rata de abandon în rândul acestora e foarte ridicată, undeva la 15%. Astfel, înseamnă că în 10 ani mai adăugăm cca 80.000–90.000 de tineri NEET.
Dincolo de aspectul economic, este esențial ca România, ca societate, să se manifeste mult mai activ și incluziv față de tinerii ei, mai ales față de cei vulnerabili și cei care nu pot plăti meditații.
În caz contrar, fiind cetățeni ai lumii și, mai ales, ai Uniunii Europene, vor căuta și vor găsi oportunități în alte părți ale hărții. Să nu uităm că părinții sau rudele multora dintre acești tineri sunt deja plecați în străinătate cu milioanele.
Ce este învățământul profesional (vocațional) în sistem dual și de ce poate fi o soluție pentru forța de muncă în declin
Una dintre soluțiile cele mai redutabile pentru educarea noii generații de angajați din România, mai ales pentru domeniile tehnice, dar și pentru cele de servicii, o reprezintă învățământul profesional (vocațional) în sistem dual.
Mai concret, este vorba de o formă de învățământ destinată celor interesați să învețe o meserie, dar și companiilor dornice să-și pregătească într-o manieră anticipativă, nu într-una pasivă, forța de muncă pentru următorii ani, în funcție de ritmul anticipat al pensionărilor, precum și al turnoverului specific fiecărei companii.
Legislația privitoare la învățământul dual a fost introdusă în 2017 –, reglementând inițial doar învățământul echivalent a ceea ce erau înainte școlile profesionale/de meserii, iar din 2024 extinzându-se la învățământul superior – și descrie obligațiile și drepturile celor 3 parteneri esențiali în această formă de învățământ: elevul/studentul, unitatea de învățământ și agentul economic.
Afirm de la început că această formă de învățământ aduce un nivel de angajament semnificativ pentru firmele care se decid să o adopte, dar și posibilitatea de a-și gestiona proactiv și direct procesul de recrutare, selecție și pregătire al viitorilor angajați, oameni pe care îi vor putea angaja într-un orizont de 3 ani pentru învățământul profesional, respectiv 4 ani pentru studii superioare.
Apare inevitabil întrebarea: de ce să aștept 3 ani când pot angaja astăzi?
Răspunsul este că, în multe dintre domeniile care necesită o specializare tehnică și competențe practice, cum ar fi sudura, mecanica, instalațiile, dar și bucătăria profesionistă (de tip Master Chef), forța de muncă pregătită minimal și disponibilă în interiorul României nu este deloc suficientă, în următorii 5 ani va scădea semnificativ ca număr, iar importul de forță de muncă va presupune costuri de pregătire și integrare mult mai mari pentru meseriile care necesită specializare tehnică mai ridicată, precum și capacitatea de a vorbi în română cu colegii cu care lucrezi.
Vă rog să vă gândiți la o echipă de sudori sau la o echipă de electricieni care vor veni să repare o avarie electrică majoră.
Ce opțiuni există
Există două variante pentru recrutarea și pregătirea unor astfel de echipe:
Varianta 1: Agentul economic se hotărăște să importe forță de muncă din Asia, cel mai probabil, ceea ce poate fi fezabil pentru unele domenii precum serviciile hoteliere, urmând să investească semnificativ în integrarea forței de muncă în ceea ce privește însușirea unui nivel de bază al limbii române, dar mai ales în pregătirea tehnică și agrementarea legală a aptitudinilor (ANRE, ISCIR, de exemplu) pentru domeniile industriale, cu mențiunea că e puțin probabil ca studiile tehnice din Asia să fie compatibile cu standardele UE.
Totodată, sunt necesare cheltuieli semnificative cu documentele legale de ședere, comisioanele pentru companiile de recrutare și import forță de muncă, cazare și masă pe perioade de minimum 2–3 ani. Toate acestea, cu riscul ca forța de muncă importată și instruită să migreze mai departe către țările vestice, generând astfel un flux continuu de efort și cheltuială, cu o perspectivă de retenție pe termen lung relativ scăzută, dar mai ales cu un mare nivel de incertitudine.
Varianta 2: Agentul economic alege să realizeze un parteneriat de învățământ dual cu o unitate (sau mai multe), astfel încât își asigură la unitatea de învățământ un anumit număr de locuri în cadrul clasei în sistem dual pentru specializarea de interes (ex.: bucătar, ospătar, instalator) și poate avea impact direct în definirea a ceea ce elevii vor învăța practic (putând defini curricula în dezvoltare locală).
Ulterior, se implică activ în promovarea oportunității oferite către elevii de clasa a VIII-a și părinții acestora, îi selectează pe candidații pe care îi consideră cei mai potriviți și, nu în cele din urmă, îi pregătește temeinic în cadrul unor ateliere practice pe durata a 3 ani, ajutându-i, alături de statul român, cu burse standard și de merit, astfel încât aceștia să se întrețină pe durata studiilor. Precizez că aceste cheltuieli sunt deductibile, dar voi reveni cu detalii într-un articol dedicat.
La finalul celor 3 ani de studii, agentul economic/compania îi angajează pe tinerii absolvenți.
Apare o altă întrebare: Dar nu vor pleca tinerii după o perioadă scurtă?
Din experiența mea de circa 5 ani în gestionarea unor clase de învățământ dual în diferite localități și în două companii diferite, vă pot spune că, dacă parteneriatul între reprezentanții companiei (tutorii de practică) și elevi, respectiv parteneriatul cu profesorii acestora (coordonatorii de practică), este unul bine structurat, cu responsabilități clare ale părților și cu realizarea unei investiții substanțiale de efort și dedicare în realizarea activităților de practică, precum și cu respectarea promisiunilor făcute către elevi (fie legate de burse, masă asigurată sau de livrarea unor activități practice interesante și interactive), elevii vor îndrăgi domeniul, compania și îi vor răsplăti pe tutorii care i-au crescut în acești 3 ani.
Vă propun astfel ca în următoarele numere ale revistei HR Manager să realizăm o serie de articole despre aspectele-cheie pe care e recomandat să le ia în calcul o companie interesată de construirea unui parteneriat de învățământ dual cu o unitate de învățământ, astfel:
• Aspecte metodologice/legislative, precum și implicații referitoare la cheltuieli.
• Construirea unei campanii de employer branding specifice domeniului vocațional.
• Organizarea activităților de practică: roluri, responsabilități, beneficii și dificultăți.
• Cum aterizăm avionul la finalul celor 3 ani de studii? Cum îi convingem pe tinerii absolvenți să se angajeze și să rămână?
Foto: Cezar Bârlădeanu, Learning, Development & Performance Manager – CEC Bank
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei HR Manager nr. 81