Inovație prin sustenabilitate într-un proiect imobiliar „frate” cu natura
Într-un univers urban din ce în ce mai complex, Răzvan Enache, Directorul General al Țiriac Imobiliare, ne aduce în prim-plan un proiect numit Stejarii Collection, care îmbină dezvoltarea imobiliară cu nevoia de sustenabilitate, apropierea de natură și confort. Acesta este un complex rezidențial situat în zona de nord a Capitalei și inaugurat recent, în cadrul căruia conceptul de „green home” este aplicat la un nivel certificat după standarde internaționale.
De fapt, fiecare element arhitectural al Stejarii Collection a fost integrat pentru a se contopi cu mediul natural, oferind rezidenților nu doar o locuință exclusivistă, ci și o experiență autentică de trai într-un spațiu protejat de bogăția vegetației pădurii înconjurătoare. Designul complexului a fost conceput pentru a forma patru curți interioare, permițând tuturor locuitorilor să se bucure de priveliștea pădurii dimprejurul ansamblului. Construcția, aliniată cu conceptul de casă pasivă, a primit certificatul verde BREEAM la nivelul „excelent“. Răzvan Enache a pus accent și pe managementul oamenilor implicați în proiect. El ne-a prezentat modul în care echipa a abordat provocările întâmpinate pe parcursul celor trei ani de construcție, inclusiv în perioada pandemiei, și cum au reușit să găsească soluții rapide și adaptabile prin crearea unui mediu de lucru propice pentru stimularea creativității și inovației în cadrul echipei. De la designul construcției până la alegerea sustenabilă a materialelor, proiectul Stejarii Collection reprezintă o îmbinare armonioasă între confort, estetică și respect pentru mediul înconjurător, ceea ce l-a făcut pe Răzvan Enache să îl dea ca pe un exemplu al modului în care inovația și sustenabilitatea pot coexista într-un proiect rezidențial de amploare.
CUM AȚI ABORDAT CONCEPTUL DE „GREEN HOME“ ÎN DEZVOLTAREA NOULUI PROIECT IMOBILIAR?
Făcând parte din ADN-ul valorilor noastre, sustenabilitatea și durabilitatea au stat la baza conceptului noului proiect „Stejarii Collection“, ideea de „green home“ a fost implementată încă din faza de concept, și aici vorbim despre transformarea identității din „build to rent“ în cea de „build to experience a better life“. Ne-am dorit ca viitorii rezidenți să…
Continuarea materialului o găsiți în site-ul Revistei HR Manager.