MAREA (AUTO)REFLECȚIE
Perturbați de pandemie, în mai multe feluri decât ne-am imaginat vreodată, ne-am trezit în postura de a reflecta mai mult la cine suntem, ce ne dorim cu adevărat și ce rol vrem să aibă munca în viața noastră. Așa că, ne punem întrebări mai profunde, precum: chiar ne place cultura companiei pentru care lucrăm? Simțim că suntem apreciați și că avem parte de oportunitățile de avansare în carieră pe care le considerăm importante pentru noi? Și, mai mult de-atât, oare munca noastră este atât de semnificativă și ne împlinește așa cum ne dorim să o facă?
Pandemia ne-a arătat multora dintre noi că munca trebuie să se adapteze vieții personale, și nu invers. În consecință, iată ce putem face pentru a ne da seama cât de mult sens vrem să îi acordăm muncii noastre:
1. Autoreflecția
Autocunoașterea și autoreflecția ne ajută să vedem lucrurile mai clar, să ne stabilim prioritățile care contează cu adevărat pentru noi și ne oferă o imagine mai edificatoare în legătură cu cine vrem să devenim.
2. Scopul
Stabilirea unui scop propriu – adică acel lucru care ne face sufletul să vibreze și mintea să fie curioasă – este primul pas. Apoi trebuie să ne dăm seama dacă vrem să ne validăm acest scop în contextul muncii… sau în afara lui. Dacă este varianta a doua, atunci putem tolera un job care nu bifează toate căsuțele de pe lista noastră de dorințe pentru a ne putea extrage ener-gia și entuziasmul din ceva ce facem după muncă.
Altfel, este cazul să ne oprim din a ne căuta sensul în muncă și să începem să ne căutăm o muncă cu sens.
3. Angajatorul
Oamenii lucrează cu oameni, nu cu roluri. Oamenii părăsesc oameni, nu joburi. Știm toate acestea atât de bine, dar cât de bine le integrăm în comportamentul nostru? Este momentul pentru o evaluare profundă a șefului, a echipei și a companiei per total, pentru a vedea cât de bine se aliniază cu scopul nostru.
Așa că, mă întreb: dacă munca nu ne completează și nu ne complimentează, atunci care îi mai e rostul?
Photo by Vince Fleming on Unsplash
Editorial în Revista HR Manager, nr. 70, de Constantin Pescaru, Editor Coordonator Revista HR Manager.
Acest material a fost preluat din
numărul 70 al Revistei HR Manager.
Click aici pentru preview-ul numărului 70.
Pentru abonare, click aici