Rolul liderului devine un rol de comunicator prin excelență
Daniel Adumitrăchioaiei, Director Resurse Umane, Teraplast a vorbit despre rolul liderului, despre schimbările organizaționale produse de pandemie, adaptare la progres și care au fost lecțiile învățate pe parcursul anului 2021 într-un material publicat în Revista HR Manager cu numărul 69. Iată mai jos discuția cu Directorul de Resurse Umane:
CUM AȚI DESCRIE, ÎN CÂTEVA CUVINTE, ANUL 2021, DIN PUNCT DE VEDERE AL SCHIMBĂRILOR ORGANIZAȚIONALE, AL MODULUI ÎN CARE MUNCIM ȘI TRĂIM, AL RELAȚIILOR INTERUMANE, RESPECTIV AL CLIMATULUI DE BUSINESS?
2021 a fost un an de reașezare, de adaptare la situația specială cu care ne confruntăm, o perioadă cu provocări majore din partea mediului de afaceri, dar și din partea personalului.
Noua realitate a făcut ca experiențele trecutului să nu ne ajute să găsim soluții la această situație cu totul aparte, adaptabilitatea și spiritul nostru întreprinzător au fost puse la grea încercare, dar, în același timp, am avut posibilitatea să ne exersăm la capacitate maximă inventivitatea și inovarea.
Lucrul la distanță, lipsa interacțiunilor umane directe devin realitatea de zi de zi – dar asta nu înseamnă că tranziția s-a făcut ușor și că provocările liderului nu s-au făcut simțite la cote de neînțeles până acum doi ani.
Rolul liderului s-a schimbat. Am fost obligați să ne schimbăm felul de a lucra, de a interacționa și, mai ales, să învățăm lucruri și instrumente noi. Prin urmare, comunicarea online și întâlnirile virtuale au devenit un reper și o practică comună.
Ne-am transformat, am crescut și, cel mai important, am înțeles cât e de important să comunicăm, să oferim feedback și mai ales să ne stabilim obiective ambițioase. Cred că „împreună“ este cuvântul anului 2021.
Suntem mai bogați în cunoștințe și ieșim învingători din aceste provocări, chiar dacă forța divină nu ne-a ferit – așa cum ne urează un vechi proverb chinezesc – de vremurile interesante.
CARE SUNT CELE MAI IMPORTANTE LECȚII PE CARE LE-AȚI ÎNVĂȚAT PE PARCURSUL ANULUI 2021?
Aflați accesând acest link.