Adelina Badea mizează pe extindere, inovație și fabricat în România
Mobexpert este, fără îndoială, cel mai iubit brand românesc de mobilier și decorațiuni. Sub conducerea Adelinei Badea, CEO‑ul companiei, Mobexpert a continuat să inoveze și să aducă în casele românilor produse de calitate, cu un design extrem de apreciat. Cu o rețea vastă de magazine și o prezență puternică în mediul online, Mobexpert se distinge prin abordarea sa unică și prin angajamentul față de clienți.
În acest interviu, Adelina Badea ne împărtășește valorile și principiile care stau la baza brandului Mobexpert, modul în care acestea se reflectă în produsele și serviciile oferite, și strategiile care au condus la succesul remarcabil al companiei. De asemenea, am discutat și despre evoluția companiei, realizările notabile sub conducerea sa și planurile de viitor pentru extinderea și dezvoltarea Mobexpert în România și pe piețele internaționale.
Care sunt valorile și principiile care stau la baza brandului Mobexpert și cum se reflectă acestea în produsele și serviciile oferite clienților?
Identitatea Mobexpert se conturează în jurul clienților săi și a dorinței de a aduce în viețile acestora produse frumoase și de calitate. Povestea companiei este strâns legată de milioanele de clienți care au devenit parte din călătoria sa de creștere. Fiecare persoană care trece pragul magazinelor Mobexpert, aproximativ 100.000 lunar în cele 26 de locații din România (atât magazine de mari dimensiuni, magazine Concept Store, magazine partenere), este văzută ca o entitate unică, cu nevoi și preferințe individuale.
„Suntem cu toții diferiți. Din fericire” – nu este doar un slogan comercial pentru Mobexpert; este un angajament profund de a respecta diversitatea și individualitatea fiecărui client. Oferta de produse de calitate, frumoase și accesibile, care să fie iubite în primul rând de către echipa Mobexpert, face parte din esența filosofiei companiei.
Astăzi, succesul Mobexpert se datorează, în mare măsură, promisiunii făcute de Dan Șucu la începuturile companiei: aceea de a aduce valoare și de a îmbunătăți calitatea vieții clienților săi. Istoria de 30 de ani a acestui brand românesc a fost construită pe respectul față de meserie, inovație și, mai presus de toate, pe dorința de a aduce frumusețe și funcționalitate în casele și viețile oamenilor.
Cum se plasează Mobexpert în fața concurenței din industria de mobilă și design interior, și care sunt elementele care îl fac unic pe piață?
Grupul Mobexpert are astăzi o structură unică, integrată pe verticală, ceea ce îl deosebește pe piața din România. Începând cu conceptul de design, creația de produs și producția în cele 8 fabrici Mobexpert, urmate de vânzarea de mobilier și decorațiuni în magazinele fizice Mobexpert dar și în magazinul online, continuând apoi cu activitățile de logistică și import printr-o rețea de peste 400 de furnizori din întreaga lume, și combinând din ce în ce mai mult tehnologia în toate activitățile grupului, Mobexpert este în prezent cel mai puternic brand românesc de mobilier și decorațiuni.
Această abordare inovatoare a făcut diferența pe piața românească de profil.
Ce ne diferențiază este modul în care abordăm relația cu clienții. În loc să creăm produse și să încercăm să le impunem pe piață, Mobexpert începe de la dorințele și preferințele clienților săi. Această orientare inversă – de la cererea și preferințele clienților către producție – este o mișcare îndrăzneață, dar care s-a dovedit a fi extrem de eficientă. Aproximativ 60% dintre clienții noștri optează pentru piese de mobilier și decorațiuni fabricate în propriile fabrici Mobexpert datorită designului inovator și a faptului că sunt în pas cu tendințele, alături de livrări rapide și eficiente.
Inovația constantă în design și procesul de producție au fost factori cruciali în creșterea și consolidarea poziției noastre pe piață. Această abordare ne-a permis să rămânem relevanți, să oferim produse competitive și să răspundem nevoilor și preferințelor în schimbare ale clienților.
Cum a evoluat Mobexpert de‑a lungul timpului și care sunt principalele realizări ale companiei sub conducerea dvs.?
De-a lungul anilor, Mobexpert și-a consolidat poziția în industrie, devenind un grup integrat ce aduce împreună creativitatea și producția românească, având o importantă rețea de retail de mobilier și decorațiuni în întreaga țară, alături de o infrastructură globală ce se întinde la peste 400 de furnizori din întreaga lume.
Grupul Mobexpert numără peste 2.100 de angajați și generează o cifră de afaceri anuală de aproximativ 260 de milioane de euro. Grupul deține opt fabrici de mobilă ce produc atât pentru piața locală cât și pentru export. În plus, Mobexpert dispune de 8 magazine Mobexpert Outlet, specializate în oferte speciale, așezate în diverse locații cheie. Segmentul Business to Business este deservit prin diviziile Mobexpert HoReCa și Mobexpert Office. Cea din urmă oferă servicii specializate de proiectare, autorizare, fit-out și mobilare a spațiilor de birouri iar în ultimii ani și-a mărit constant echipa de specialiști. Această creștere remarcabilă și extinderea pe diverse segmente ale pieței reflectă angajamentul continuu al Mobexpert de a oferi produse de încredere și de a-și diversifica și extinde prezența pentru a servi mai bine și mai larg publicul său fidel.
Mandatul meu de director executiv a început la scurt timp după debutul pandemiei de coronavirus. La acel moment a fost necesară o tranziție rapidă către comerțul online, iar pregătirea prealabilă în acest sens a ajutat compania să facă trecerea către vânzările online într-un mod mai fluent. A fost o decizie rapidă, dar și o provocare semnificativă pentru întreaga echipă și pentru mine. Adaptarea și concentrarea pe zona de online au reprezentat o parte crucială în menținerea legăturii cu clienții și în furnizarea serviciilor într-un mod eficient și rapid. Reacția promptă și eforturile susținute de a îmbunătăți serviciile, inclusiv livrarea rapidă a produselor, automatizarea depozitelor și creșterea gradului de digitalizare, au reflectat angajamentul față de clienți și adaptabilitatea în fața unui mediu comercial schimbător.
Astfel de decizii dificile, luate rapid în contexte provocatoare, definesc capacitatea Mobexpert de a se adapta la schimbările majore de mediu și de a rămâne conectat la nevoile clienților.
În ultimii ani, strategia Mobexpert include deschiderea de magazine noi tip „concept store” în toate orașele mari din țară.
Care sunt planurile de viitor ale Mobexpert în ceea ce privește extinderea și dezvoltarea în țară și în străinătate?
Planurile de viitor ale Mobexpert sunt axate pe extindere, diversificare și îmbunătățirea experienței generale a clienților, atât în ceea ce privește gama de produse oferite, cât și în ceea ce privește serviciile adiacente pe care le furnizează.
Pe termen lung, compania vizează consolidarea prezenței sale la nivel național prin deschiderea de magazine noi, inclusiv tip „Concept Store” în orașele mici și mari din toata țară. Această strategie este vizibilă prin deschiderea a 6 magazine de acest tip până în prezent și prin planurile pentru alte locații pe viitor. În paralel, avem în vedere continuarea proiectelor pentru noi magazine de dimensiuni mari, sub forma hipermagazinelor, pentru a ajunge mai aproape de clienții din diverse regiuni.
În ceea ce privește portofoliul de produse, urmărim continuarea dezvoltării colecției de mobilier în fabricile Mobexpert, cu accent pe diversitate și inovație.
De asemenea, o direcție importantă o reprezintă și dezvoltarea serviciilor Mobexpert, concentrându-ne pe îmbunătățirea și diversificarea gamelor de servicii oferite clienților. Aceasta poate include aspecte precum consultanță în amenajare, servicii personalizate pentru proiecte de design interior sau alte oferte care să completeze experiența de cumpărare a clienților, proiectul AR – vezi produsele 3D direct la tine acasă.
Mobexpert își concentrează eforturile în principal pe piața internă din România, unde a dezvoltat o prezență semnificativă și a devenit un nume de referință în industria mobilierului și decorațiunilor. Aproximativ 60% din produsele Mobexpert sunt create, proiectate și fabricate local, reflectând o implicare profundă în piața românească.
Deși se concentrează pe piața internă, Mobexpert nu ignoră piețele externe. O parte din producția fabricilor noastre este destinată rețelelor de retail din vestul Europei. Această direcție de export este valoroasă nu doar pentru generarea de venituri, ci și pentru a ne menține conectați la standardele de calitate și la evoluția preferințelor de design din piețele mai dezvoltate.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 290
Pentru abonare, click aici