Unde se extinde Bitdefender. A cumpărat o divizie a companiei BitShield
![Unde se extinde Bitdefender. A cumpărat o divizie a companiei BitShield](https://revistacariere.ro/wp-content/uploads/2025/02/dreamstime_s_158461691-700x394.jpg)
Bitdefender face un nou pas în extinderea sa globală, concentrându-se pe regiunea Asia-Pacific, o piaţă dinamică şi extrem de competitivă în domeniul securităţii cibernetice. Mai exact, prin achiziţia unei divizii a companiei BitShield, Bitdefender îşi consolidează poziţia pe piaţa asiatică, oferind soluţii avansate pentru companii şi instituţii guvernamentale.
Expansiune prin creștere organică
Achiziţia diviziei BitShield se aliniază strategiei Bitdefender de expansiune prin creştere organică şi parteneriate strategice. Această mişcare vine în completarea preluării Horangi Cyber Security din 2023, o organizație din Singapore specializată în securitate cloud şi servicii de securitate ofensivă. Astfel, Bitdefender dispune acum de capabilităţi sporite pentru a răspunde provocărilor complexe pe care le ridică securitatea cibernetică într-un mediu digital din ce în ce mai sofisticat.
Expertiză locală, tehnologie globală
“Colaborarea noastră de lungă durată cu Bitdefender ne-a permis să oferim soluţii de securitate cibernetică de ultimă generaţie pentru sute de parteneri şi mii de clienţi din Malaezia şi Brunei. Prin combinarea expertizei noastre asupra pieţei locale şi a reglementărilor de securitate cu operaţiunile globale ale Bitdefender, suntem într-o poziţie ideală pentru a furniza soluţii personalizate şi rezultate excepţionale pentru organizaţiile care se confruntă cu ameninţări cibernetice tot mai complexe“, declară Susan Lulla, CEO al BitShield.
De-a lungul anilor, BitShield a fost un partener al Bitdefender în Malaezia şi Brunei.
Soluţii de securitate cibernetică de ultimă generaţie
Printre soluţiile pe care Bitdefender le aduce în regiune se numără Bitdefender GravityZone, o platformă avansată de securitate şi analiză a riscurilor. Aceasta include tehnologii de ultimă generaţie, precum Endpoint Detection and Response (EDR), Extended Detection and Response (XDR) şi Managed Detection and Response (MDR), oferind protecţie avansată în medii fizice, virtuale şi multi-cloud.
“Această achiziţie strategică marchează încă un pas important în expansiunea noastră în regiunea Asia-Pacific. După succesul din Singapore şi Malaezia, continuăm să ne consolidăm prezenţa şi să oferim soluţii de securitate avansate unui număr mai mare de clienţi“, afirmă Florin Talpeş, cofondator şi CEO al Bitdefender.
Integrarea diviziei BitShield în structura Bitdefender
Divizia achiziţionată a BitShield va fi integrată complet în operaţiunile globale ale Bitdefender, funcţionând sub brandul companiei. BitShield va continua să opereze independent în afara acestui portofoliu, în timp ce Twdor Sdn Bhd devine distribuitor oficial al soluţiilor Bitdefender pentru companiile din Malaezia începând cu 1 ianuarie 2025.
CITEȘTE ȘI: Cum să depășești un impas profesional și senzația de blazare la job
FOTO: ID 158461691 © LCVA | Dreamstime.com