Care sunt criteriile de clasificare ale clădirilor de birouri şi ce tip de chiriaşi vizează – analiză
Wizmo.ro, platforma imobiliară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, și RE/MAX Grup de Lux, una dintre francizele RE/MAX România, au realizat împreună o analiză pe această temă.
Pe piața imobiliară din România ne confruntăm cu o lipsă a reglementărilor, acest lucru determinând dezvoltatorii de clădiri de birouri să se ghideze după standardele internaționale recomandatede BOMA (Building Owners and Managers Association) – Asociația Internațională a Proprietarilor și Administratorilor de Clădiri pentru a clasifica în mod corect clădirea.
Aceste clase reprezintă un sistem subiectiv de catalogare, ce exprimă potențialul competitiv al fiecărei clădiri de a atrage clienți de categorii similare.
Astfel, conform specialiștilor de la BOMA, clădirile de birouri se ȋmpart în trei clase: A, B şi C, dar pot fi catalogate și drept clădiri verzi, unele dintre cele mai căutate în ultimii ani.
Cui se adresează o clădire de clasă A și cum se diferențiază
O clădire de clasă A se diferențiază în principal prin locul unde e amplasată, care trebuie să fie una de excepție, într-o zonă centrală sau ultracentrală, cu vizibilitate și acces facil. Două dintre condițiile principale ce fac o clădire să fie de clasă A sunt cele legate de suprafață – astfel, cea totală ar trebui să depășească 10.000 mp, iar cea pe nivel să fie de cel puțin 1.000 mp.
Potrivit analizei, suprafața utilă trebuie să reprezinte cel mult 80 – 85% din cea construită. Arhitectura, plafoanele suspendate, lifturile sau sistemul de climatizare și ventilație, sunt alte aspecte care contribuie la încadrarea unei clădiri în clasa A.
Imobilele de birouri încadrate în această clasă se adresează în special companiilor care doresc să își creeze un renume pe piață și pentru care imaginea dobandită sau dorită îi obligă să se alinieze la standardele internaționale.
Clasa B – adresabilitate vastă
Clădirile de birouri de clasă B au o locație semicentrală sau periferică, o suprafață construită de 1.000-3.000 mp cu 400-500 mp pe nivel, sisteme de telecomunicații bune, finisaje de o calitate medie, sistem de climatizare și locuri de parcare incluse.
Imobilele clasă B se adresează unei game variate de companii. Unele sunt cele internaționale care utilizează spațiile pentru activități conexe, care nu necesită relație face-to-face cu clienții, companii pentru care locația este mai puțin importantă.
La acestea se adaugă companii mari, care închiriază clădirea pentru sediu propriu și companii mici și mijlocii, care închiriază de obicei suprafețe începând de la 200 mp, pe un termen de minim 2 ani.
Clasa C – cel mai mare grad de ocupare
Comparativ cu clădirile de clasă A și B, clădirile din clasa C sunt de două tipuri: clădiri noi situate în zone semicentrale și foste clădiri ale unor întreprinderi de stat, situate în cartiere sau la periferii. Pentru a putea fi aduse la standarde corespunzătoare, acestea din urmă necesită reamenajări și crearea unei infrastructuri de comunicații, investiții mai mici în finisaje, însă obligatoriu parcări generoase.
Clădirile de clasă C, având avantajul chiriilor mai scăzute, precum și multitudinea locurilor de parcare, reprezintă o alegere a companiilor mici și mijlocii, care au nevoie de spații în care să își desfășoare activitățile administrative. Aceste clădiri au un grad destul de mare de ocupare, indiferent că sunt noi sau mai vechi de 15 ani.
Clădirile verzi, ideale pentru companiile mari
O altă categorie de birouri, tot mai căutată în ultimii ani, este cea a clădirilor verzi. De cele mai multe ori, acestea se încadrează în clasa A, fiind sustenabile din punct de vedere ecologic și respectând anumite standarde ȋn timpul proiectării, al construirii și al exploatării ulterioare.