Cluj Innovation Days, a 9-a ediţie
Sustenabilitatea economiei şi Pactul Ecologic European, subiecte centrale la cea de-a 9-a ediţie a conferinţei Cluj Innovation Days
Cluj IT Cluster organizează în 19-21 mai, cea de-a noua ediție a conferinței Cluj Innovation Days, care își propune să analizeze noi modele de sustenabilitate în business și tehnologie, aducând împreună specialiști din industrii diverse și punând bazele unor cooperări importante între parteneri din țară și străinătate.
Uniunea Europeană, alături de toate instituţiile sale reprezentative şi în colaborare cu Statele Membre alocă resurse semnificative şi propun planuri care să transforme Europa într-o versiune mai verde, mai digitală, mai rezilientă şi mai adaptată la provocările curente şi viitoare prin care va trece continentul. Astfel, conferinţa îşi menţine statutul de platformă pentru facilitarea dialogului între actori relevanţi din mediul privat, autorităţi publice, mediul de cercetare şi dezvoltare, prin aducerea în prim-plan a temei sustenabilităţii economiei și a Pactului Verde European (the Green Deal) lansat de Comisia Europeană.
“Economia europeană se bazează într-o mare măsură pe puterea şi dezvoltarea continuă a celor aproximativ 25 de milioane de IMM-uri active în acest moment. Însă evoluția la nivel global pe multiple planuri ne obligă să adăugăm și Planeta în spirala sustenabilității. În mod clar, aceasta implică un proces de transformare al economiei și modului în care se fac afacerile. Tranziţia la modele de afaceri mai reziliente și eco-responsabile depinde de activarea unor mecanisme de susținere a organizaţiilor pentru adopția unor procese „verzi” prin diverse inovații, inclusiv prin adopția digitalizării la scară largă. Aceste mecanisme trebuie, bineînţeles, ancorate în nevoile existente la nivelul industriilor, dar şi în oportunităţile care emerg din situația de criză prin care trecem momentan la nivel global. Prin ediţia 2021 a Cluj Innovation Days ne propunem să deschidem o platformă de dezbatere și de descoperire a noilor orizonturi de creștere economică a companiilor mici şi mijlocii prin adopția modelelor de afaceri „verzi” bazate pe digitalizare, dar și de dezvăluire a perspectivei existente la nivelul autorităţilor naţionale şi europene în raport cu tranziția spre o Europă cu emisii reduse de CO2, mai robustă și responsivă la crize de diverse forme.”, a declarat Stelian Brad, Preşedintele Cluj IT Cluster.
Cele trei zile de conferință vor reuni o serie de invitaţi de calibru national şi international, reuniţi sub motivaţia tranziției verzi (green transition) a economiei, care vor aduce în faţa publicului larg intervenţii de specialitate şi discuții de panel practice, pe teme precum transformarea digitală sustenabilă, procesul de transformare a economiei europene prin angrenarea IMM-urilor, susţinerea tranziţiei verzi prin tehnologie şi emergenţa a noi lanţuri valorice şi parteneriate pentru inovare.
Cine se poate înscrie ca participant la conferință?
- manageri din companii mici sau mijlocii active în România, dar și internaţional, în industrii precum software, telecomunicații, HoReCa, sănătate, biotech, producție, având un interes ridicat privind transformarea digital sustenabilă.
- antreprenori sau persoane interesate de zona antreprenoriatului care îşi doresc să descopere cum să se adapteze la noul mediu de business și tranziţia verde a economiei.
- reprezentanţi şi angajaţi ai companiilor locale din România interesaţi de dezvoltare profesională şi îmbunătăţirea continuă a competenţelor.
- Investitori în căutare de noi oportunităţi de investiţii şi descoperirea a noi lanţuri valorice, tehnologii emergente şi parteneriate inovative.
- studenți ce își doresc să completeze studiile lor cu experiențe din mediul practic de business.
Cea de-a noua ediţie a conferinței Cluj Innovation Days este organizată în cadrul programului Future Skills, implementat de Cluj IT Cluster în parteneriat cu Asociația Patronilor și Meseriașilor Cluj şi Școala Informală de IT. Proiectul aduce o serie de beneficii și acțiuni de sprijin menite să faciliteze o tranziție lină prin procesele de digitalizare și transformare organizațională. Abordarea proiectului presupune un model centrat pe abilități, în care atât angajatul cât și compania pot accesa cunoștințe, expertiză și suport specializat pentru programe de învăţare personalizate pe tot parcursul vieții și programe de învățare la locul de muncă.
Anul acesta conferința va avea loc în perioada 19-21 mai în mediul online. Accesul la activităţile conferinţei este gratuit, iar cei interesați să participe se pot înscrie deja urmând instrucțiunile disponibile pe website-ul conferinței.
Pentru mai multe detalii privind conferința urmăriți pagina: https://clujinnovationdays.com/
Contact:
Diana Campian, Cluj IT Cluster
Adresa de email: [email protected]
Număr de telefon: 0722 332 796