De la Cluj la București, via Maroc și Praga
Andreea Moldovan, General Manager Avon România, a ajuns din întâmplare la interviul pentru poziția de zone manager în Cluj în cadrul companiei Avon. Oamenii pe care i-a întâlnit atunci au fost atât de inspiraționali, încât a știut din primul moment că își dorește să facă echipă cu ei. Ulterior, ceea ce a motivat-o să rămână în cadrul Avon a fost șansa de a face mai mult decât business. „Despre Avon îmi place să spun că este o adevărată mișcare socială care schimbă lumea prin frumusețe”, spune Andreea Moldovan.
De jos în sus
Astfel, în 1998 s-a angajat ca Area Sales Manager la Cluj. În numai doi ani a devenit Division Manger pentru Transilvania, iar peste încă doi ani, adică în 2002, a fost avansată pe poziția de National Sales Manager în Maroc. În 2005 a revenit ca National Sales Director România, pentru ca în 2010 să devină Global Sales Director CEE. Au urmat pozițiile de General Manger Cehia & Slovacia; General Manger Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia, Estonia și Finlanda, pentru ca din 2018 să fie numită General Manager România, Moldova, Bulgaria, Macedonia și Albania.
Ce a însemnat revenirea ca ‘expat’ în România? A însemnat bucuria de a se întoarce acolo unde a început povestea ei, de a se re-conecta la rădăcinile ei, încântarea de a reveni la prieteni dragi și, de asemenea, șansa de a face ceva bun pentru țara ei. după cum spune Andreea Moldovan. Anterior rolului primit în România, Andreea Moldovan a petrecut 6 ani la Praga, fiind primul ei asignement ca Director General, poziție din care a învățat enorm și unde a avut ocazia să formeze echipe, să ducă businessul Avon la un alt nivel, dar și să construiască cel mai mare eveniment de CSR din regiune – Marșul Roz împotriva Cancerului de Sân, pe care l-a crescut de la 5.000 la 35.000 de participanți. Visul ei este să îl realizeze și în România de o asemenea amploare.
Provocările și satisfacțiile funcției
De-a lungul acestor ani în care a urcat pas cu pas în carieră, Andreea Moldovan a avut și numeroase provocări. Probabil cea mai mare, dar și o oportunitate de dezvoltare, după cum o numește, a fost relocare împreună cu familia în Africa de Nord, în Maroc, pentru 3 ani. „Pe lângă faptul că fetița mea avea doar 7 luni, a fost o provocare să punem pe picioare un business care nu mergea foarte bine la acel moment, dar și să mă reajustez într-o cultură total diferită, în care FEMEIA – care e cea în jurul căreia Avon gravitează – nu avea atenția și suportul pe care îl merită.
Munca ei i-a oferit însă și multe satisfacții, principalele venind din fiecare poveste emoționantă a femeilor cu care a avut șansa să lucreze. „Aceste povești mă inspiră și mă provoacă să îmi doresc să mă dezvolt, să devin mai bună cu fiecare zi. Bineînțeles, șirezultatele de business au jucat rolul lor, dar nimic nu se compară cu faptul de a vedea o femeie disperată și fără speranță care devine o femeie plină de încredere, care poate să-și susțină familia, sau o femeie care a reușit să urce prin pasiune și determinare de la un simplu Reprezentat până la poziția de CEO, sau o femeie care are curajul să iasă dintr-o relație toxică și apoi înflorește devenind un model pentru o întreagă comunitate, sau o luptătoare care a trecut cu brio lupta cu cancerul de sân”.
Lecții de leadership
Pentru toate femeile care vor să aibă un urcuș în carieră, Andreea Moldovan recomandă compania Avon, despre care spune că este în sine o școală de leadership. Studenților, de asemenea, le recomandă să încerce măcar pentru o perioadă să devină pentru început Team Leader în Avon, deoarece este o experiență în care beneficiază de foarte mult suport și training gratuit din partea companiei. În ceea ce privește cursurile de leadership, Andreea Moldovan spune că sunt foarte multe în piață care învață principiile de baza, dar cea care te formează cu adevărat e practica. În cazul ei, cele mai valoroase experiențe de învățare pe parcursul carierei, pe lângă multitudinea de cursuri interne de care a avut parte în Avon, au fost cele de practical leadership cu Jaap Koopmans de la C Concepts Olanda și cele două programe de la London Business School.
Andreea Moldovan, General Manager Avon România, Moldova, Bulgaria, Macedonia și Albania, a absolvit Facultatea de Informatică Economică din cadrul Universității Babeș Baloyai din Cluj și, de asemenea, două programe post universitare la London Business School: Advence Leadership Program și Senior Executives Program. Și-a început cariera în cadrul companiei în 1998, la Cluj. A lucrat pe mai multe continente, iar la 10 ani de la intrarea în organizație a revenit în România, pe o poziție de top
############################################
Cum ați caracteriza stilul dvs. de leadership?
Pentru mine autenticitatea și spiritul de lucru colaborativ sunt cele care contează. Am o echipă minunată căreia-i cresc aripi în fiecare zi și alături de care continui să învăț și să mă dezvolt.
Motto-ul meu este: ”speak with your heart, do things with your heart and you will make a diference.’’
Care sunt trei cuvinte cheie care vă definesc?
Curaj, Optimism, Energie.
Aveți vreun model de femeie puternică din familie, din carieră?
Mama și bunica mea, ambele au fost o continuă inspirație pentru mine. De la ele am învățat atitudinea pozitivă și faptul că orice se poate dacă vrei cu adevărat. În business sunt o mare admiratoare a lui Sheryl Sandberg.
Care credeți că este rolul unei femei în familie?
Cel mai important rol este să inspire, să aducă armonie și încredere. Familia și „acasă’’ ar trebui să fie ancorele pozitive pentru fiecare persoană, să fie sursa de energie și de echilibru. Iar o femeie ca să poată să inspire trebuie să se iubească pe sine în primul rând și apoi să aibă curaj să își urmeze visurile.
Ați făcut vreun sacrificiu în viața de familie pentru carieră?
Ce am învățat până acum este că nu exista acel work-life balance perfect. Însă e important să nu sacrifici lucrurile cu adevărat importante, nici în viața de familie, nici în carieră. Mici sacrificii sunt cu siguranță, în mod constant, de ambele părți, dar ele trebuie asumate fără regrete. Până la urmă asta e frumusețea: curajul și puterea de a alege în fiecare zi lucrurile cu adevărat importante pentru tine și apoi de a le urma cu încredere fără a mai privi înapoi.
Care este cel mai greu lucru pe care l-ați învățat?
Că și atunci când eșuezi sau pierzi ceva în care ai investit mult efort și suflet, de fapt în final câștigi. Să vezi beneficiul în fiecare piatră de încercare pe care ți-o oferă viața și să mergi mai departe.
Articol preluat din numărul 265, martie 2020 – GRATUIT în ediție digitală – al Revistei CARIERE. Pentru alte detalii legate de abonare, click aici.