Directorul regional de HR al Google: Românii sunt pragmatici şi ştiu să-şi asume unele riscuri
Google se află în fiecare an în fruntea topului celor mai doriţi angajatori din România. Inovaţia, cultura organizaţională unică, încurajarea leadership-ului şi aprecierea pe care o primeşte fiecare „googler” (aşa cum sunt numiţi cei care fac parte din echipa Google) sunt doar câteva dintre lucrurile pentru care compania e cunoscută şi respectată.
Iar Google nu e doar un loc de muncă, ci şi o mare familie, unde prea puţin contează de unde vii, ci e mult mai important să faci în aşa fel încât să creşti odată cu compania.
Frank Kohl-Boas, de origine germană, ne-a mărturisit că el nu s-a uitat niciodată la naţionalitatea unei persoane: „Nu îmi pasă unde te-ai născut. În schimb, aş vrea să ştiu ce te face pe tine să fii tu însuţi şi ce anume poţi aduce companiei sau echipei”, a explicat directorul regional de HR al Google.
Am fost curioşi să aflăm cum i-a perceput el pe românii cu care a colaborat sau cu care s-a intersectat într-un fel sau altul.
„Cred că dacă interacţionezi cu românii observi că ei sunt capabili să trăiască cu un anumit grad de incertitudine. De asemenea, sunt foarte pragmatici. Şi îmi place lucrul ăsta. În vremurile în care trăim, cred că e nevoie să fii pragmatic şi să îţi asumi anumite riscuri”, a menţionat Frank Kohl-Boas.
Din observaţiile sale, mentalitatea romanului este: hai să încercăm să facem asta şi să vedem unde ne duce, iar dacă nu iese conform planului, atunci ne reorientăm şi facem altceva. „Cred că puteţi folosi toate aceste lucruri în avantajul vostru”, îndeamnă directorul regional de HR al Google.
Un alt lucru ce poate fi de folos românilor este studiul ştiinţelor exacte. În ciuda sistemului nostru educaţional destul de mult blamat, acesta este un lucru pe care îl putem fructifica.
„Studiind matematica, ingineria, biologia ori chimia – ar trebui să fie în avantajul vostru, căci acestea sunt aptitudini foarte căutate pe piaţa muncii, iar alte ţări nu formează la fel de mulţi specialişti în aceste domenii ca în cazul României”, ne-a explicat Frank Kohl-Boas.
Deci ar trebui să renunţăm la mentalităţile învechite şi să ne încredem mai mult în forţele şi aptitudinile noastre. Directorul regional de HR al Google ne-a oferit şi o scurtă concluzie în acest sens: „Nu trebuie să conteze de unde vii, ci contează ce ai de oferit”, crede Frank Kohl-Boas.
El ne-a mai spus că modele de succes în rândul românilor există. Ba chiar sunt destul de multe. Iar un exemplu care i-a venit în minte este cel al fostului director Google România, Dan Bulucea, care în prezent este director New Business pentru regiunea Asia Pacific şi lucrează în biroul companiei din Singapore.
„Aşa că odată ce devii un googler, eşti un googler pur şi simplu – iar paşaportul tău e irelevant”, a punctat Frank Kohl-Boas.
Săptămâna viitoare veţi putea citi întreg interviul acordat de Frank Kohl-Boas site-ului Revistei CARIERE.